Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 27 mai 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „A.C.I. Bistriţa” – S.A. din Bistriţa în Dosarul nr. 498/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 498/190/2008, Judecătoria Bistriţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „A.C.I. Bistriţa” – S.A. din Bistriţa într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea acţiunii civile privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate contravin atât dispoziţiilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 44, 45, 53 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie, cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, rezervându-şi dreptul de a expune în extenso criticile de neconstituţionalitate în şedinţa publică în faţa Curţii Constituţionale.Judecătoria Bistriţa consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 278/2003, nr. 252/2004, nr. 201/2005, nr. 564/2007, nr. 1.024/2007, nr. 113/2008, nr. 368/2008 şi nr. 814/2008.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt constituţionale şi face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 278/2003 şi nr. 223/2004.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 29 iulie 1992 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 260 din 15 septembrie 1994 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, potrivit cărora: „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat.Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.Art. 1. alin. 2 se aplică în mod corespunzător.Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând.Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând."Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 44 privind garantarea dreptului de proprietate privată, ale art. 45 referitoare la libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 135 alin. (1) privind economia României. Totodată, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, privind garantarea proprietăţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, de exemplu, prin deciziile nr. 814 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, nr. 113 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, şi nr. 564 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, constatând netemeinicia criticilor formulate.Curtea a statuat că art. 7 din Legea nr. 85/1992 consacră o normă de justiţie socială, întrucât dă posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie, ci şi legitime din punct de vedere economic, social şi moral. Curtea reţine că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii în condiţiile contractului de privatizare, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective. Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici contrarietatea prevederilor criticate raportat la dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este, astfel cum a statuat Curtea Constituţională, o obligaţie în rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie în personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării.Curtea a constatat că textele de lege criticate nu prevăd o expropriere şi nici o naţionalizare sau orice altă măsură de trecere silită a locuinţelor în proprietatea publică a statului. În acelaşi mod, Curtea reţine că art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu instituie o confiscare, ci o transmitere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi a terenurilor aferente acestor locuinţe dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat.De asemenea, Curtea nu a reţinut nici contrarietatea textului de lege criticat în raport cu dispoziţiile art. 45 din Constituţie referitoare la libertatea economică, de vreme ce posibilitatea chiriaşilor de a cumpăra locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic a fost reglementată, prin textul de lege criticat, înainte de încheierea contractului de privatizare.Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângere care nu a fost constatată.Totodată, nu poate fi reţinută nici invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) referitoare la principiile economiei de piaţă, de vreme ce prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt o concretizare a obligaţiei statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, potrivit art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.În fine, autorul excepţiei a indicat ca temei constituţional al sesizării atât dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, cât şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând această susţinere, Curtea constată că este neîntemeiată, de vreme ce autorul excepţiei a beneficiat de toate garanţiile procesuale în cauza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, prin formularea întâmpinării la cererea de chemare în judecată a reclamanţilor şi administrarea probelor necesare soluţionării cauzei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială „A.C.I. Bistriţa” – S.A. din Bistriţa în Dosarul nr. 498/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu_________