DECIZIE Nr. 65 din 6 iunie 1994

privind constituţionalitatea art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor



Preşedintele Camerei Deputaţilor prin adresa nr. 8 din 25 mai 1994 a solicitat Curţii Constituţionale ca în conformitate cu art. 144 lit. b) din Constituţia României şi cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994. Sesizarea fiind formulată de chiar preşedintele Camerei Deputaţilor, nu s-a mai cerut şi un punct de vedere, deoarece art. 21 din Legea nr. 47/1992 nu prevede o asemenea obligaţie. Având în vedere dispoziţiile art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 2, art. 3, art. 12 şi art. 21 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională constata ca este competenţa sa verifice constituţionalitatea prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precum şi raportul judecătorului-raportor, retine următoarele: Art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor are următorul conţinut: "În cazurile în care Constituţia sau regulamentul prevede o majoritate de voturi de cel puţin două treimi şi preşedintele constata imposibilitatea întrunirii majorităţii prevăzute, amina votul până când în sala de şedinţe se afla majoritatea cerută." Acest alineat, în contextul art. 113, da soluţia procedurala care să asigure activităţii parlamentare legislative eficienta în aducerea la îndeplinire a unor norme constituţionale, şi anume: a art. 145 alin. (1), care cere o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere pentru înlăturarea obiectiei de neconstituţionalitate; art. 147 alin. (1), care cere o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere pentru adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire a Constituţiei; art. 147 alin. (2), care cere votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor pentru mediere în cazul revizuirii Constituţiei. Constituţionalitatea art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor trebuie apreciată prin raportarea sa la mai multe norme constituţionale, şi anume la cele care rezultă din: art. 64, potrivit căruia Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenta majorităţii membrilor; art. 72 alin. (1), potrivit căruia Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare; art. 74 alin. (1) şi (2), potrivit cărora legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, iar legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră; art. 145 alin. (1) şi art. 147 alin. (1) şi (2), al căror conţinut s-a expus mai înainte. Prin interpretarea tuturor acestor norme constituţionale rezultă ca decisiva în stabilirea conformitatii art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor cu Constituţia este categoria majoritate şi nu cea de cvorum legal. Cvorumul legal trebuie să asigure conjunctura utila şi reală pentru ca o Camera să-şi poată exercita practic atribuţiile sale. Ca atare, acest alineat din regulamentul parlamentar trebuie raportat nu numai la art. 64 din Constituţie, pentru ca o asemenea interpretare ar putea duce la consecinţe juridice străine literei şi spiritului Constituţiei. Este în afară oricărei îndoieli ca normele constituţionale formează un sistem unitar care permite ordinii constituţionale să se realizeze. În cazul supus examinării Curţii este evident ca interpretarile trebuie să fie în acest sens, adică în sensul că normele regulamentare trebuie să asigure procedural posibilitatea ca Parlamentul să se poată pronunţa asupra problemelor pentru finalizarea cărora se cere vot. Totodată, şi aceasta tine de rationalizarea şi eficienta vieţii parlamentare, normele regulamentare nu trebuie să permită o tergiversare, o amînare sine die a deciziei parlamentare. Normele regulamentare sunt constituţionale dacă asigura desfăşurarea normală, responsabilă şi rezonabila a vieţii parlamentare. Art. 64 din Constituţie trebuie interpretat în sensul că se referă la actele juridice ale Parlamentului, cu excepţia legilor de modificare a Constituţiei. Aceste legi sunt consacrate distinct mai întâi în art. 72 alin. (1), care le nominalizeaza, şi în art. 72 alin. (2), care le defineste. Apoi urmează reglementările din art. 145 alin. (1) şi din art. 147 alin. (1), care stabilesc majoritatea calificată pentru vot, şi din art. 147 alin. (2), care dau soluţia pentru mediere în cazul legilor constituţionale. Art. 64 din Constituţie are în vedere actele Parlamentului pentru votarea cărora se cer majorităţile stabilite prin art. 74. Art. 64, cerind un cvorum egal cu majoritatea cerută pentru votarea legilor organice (majoritatea membrilor), face posibila, teoretic cel puţin, votarea unei legi organice în situaţia în care este îndeplinit cvorumul de lucru, iar toţi cei prezenţi votează pentru lege. În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, Camera nu poate proceda la votarea unei legi organice, un asemenea lucru fiind o imposibilitate certa. Ca atare, amînarea votului se impune, lucru stabilit prin art. 113 alineatul final din Regulamentul Camerei Deputaţilor; art. 64 stabileşte o limita minima, dar nimic nu împiedica o Camera ca prin regulamentul sau sa stabilească reguli care să facă aplicabile şi reale dispoziţiile constituţionale care privesc legile de revizuire a Constituţiei sau adoptarea altor măsuri pentru care se impune o majoritate calificată. Altfel ar insemna ca însăşi Constituţia să-şi obstructioneze propria aplicare şi eficacitate, ceea ce a fi evident contrar literei şi spiritului ei, iar regulile stabilite prin Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt reguli procedurale, care privesc organizarea şi funcţionarea Camerei. În legătură cu asemenea reguli, în Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/1994 se arata ca "Regulamentul Camerei Deputaţilor fiind un act juridic inferior Constituţiei şi legilor nu poate cuprinde reguli de fond care sunt de domeniul acestora, dar poate cuprinde reguli de procedura pentru realizarea acestor reglementări. Aceste reguli trebuie să permită doar valorificarea dispoziţiilor constituţionale şi legale, neputindu-le afecta cît priveşte domeniul de reglementare şi conţinutul". Problemele se pun similar şi cît priveşte art. 145 alin. (1) din Constituţie. Chiar dacă s-ar interpreta ca art. 64 din Constituţie se referă şi la legile constituţionale sau la situaţiile prevăzute de art. 145 alin. (1), o asemenea interpretare nu poate duce la concluzia ca art. 64 ar urmări sa împiedice Parlamentul (Camerele) să-şi exercite atribuţiile. Dacă s-ar accepta ca se poate pune la vot o problemă pentru care se cere o majoritate calificată (2/3; 3/4), în situaţia în care în sala este prezenta doar majoritatea membrilor Camerei, ar insemna să se accepte ca art. 64 stabileşte o situaţie imposibila, şi anume o situaţie în care varianta de vot ar fi una sigura: căderea legii. Astfel s-ar reduce rolul Camerei, în asemenea situaţii, doar la un simulacru parlamentar, din moment ce deputaţii îşi dau seama ca şi dacă ar vota toţi cei prezenţi "pentru", votul lor este inutil, chiar dacă ei ar dori adoptarea legii. O asemenea interpretare a literei şi spiritului Constituţiei ar fi obstructionista şi evident nu ar sprijini viaţa parlamentară. Ca atare, interpretarea corecta a dispoziţiilor constituţionale şi regulamentare implica luarea în considerare a tuturor normelor care trebuie să asigure cadrul organizatoric şi funcţional necesar pentru ca Parlamentul în întregul său, precum şi fiecare Cameră să-şi poată exercita efectiv atribuţiile, iar normele constituţionale privind majorităţile cerute pentru vot nu pot fi ocolite. Art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor da o soluţie practica şi raţională: el permite amînarea votului, da posibilitatea preşedintelui Camerei sa explice motivul aminarii şi sa ia măsuri regulamentare pentru realizarea corecta a atribuţiilor Camerei, într-o alta şedinţa. Prin posibilitatea aminarii, textul salveaza o lege care altfel, într-o alta interpretare, este de la început respinsă. Aceasta dispoziţie regulamentara trebuie însă astfel construită încât sa nu permită amînarea la nesfirsit a votului, impiedicind Parlamentul sa ia o decizie, să se pronunţe prin vot. Ca atare, dacă dreptul de a amina votul nu este delimitat şi condiţionat, printr-o procedură sau eventual un termen, exercitarea sa continua, în acelaşi caz, poate duce până la urma la căderea în desuetudine a problemei asupra căreia trebuie să se decidă. Ar fi astfel o alta ipostaza în care atribuţiile Camerei nu s-ar putea exercita datorită unui abuz procedural, ipostaza care contravine literei şi spiritului Constituţiei. De aceea, pentru ca prevederile art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sa răspundă exigenţelor constituţionale, el trebuie să conţină o delimitare în timp, rezonabila, care să asigure exercitarea votului şi, bineînţeles, posibilitatea Camerei de a se pronunţa, în cunoştinţa de cauza, asupra problemei ce s-ar încadra în ipotezele prevăzute de acest articol. Numai la împlinirea acestui termen Camera Deputaţilor va putea proceda la vot şi în condiţiile art. 64 din Constituţie care instituie cvorumul minim legal de lucru al Parlamentului. Decizia va putea fi însă adoptată cu respectarea majorităţii cerute de Constituţie, potrivit naturii problemei supuse dezbaterii, lipsa în continuare a unor parlamentari neputind avea alta semnificaţie decît aceea a refuzului de a participa la vot. Faţa de cele arătate, având în vedere prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie, ale art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale Legii nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Textul art. 113 alin. 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor este constituţional numai în măsura în care prin regulament s-ar stabili un termen rezonabil pentru supunerea la vot a problemei aflate în discuţie, destinat să asigure păstrarea actualitatii acestei probleme. 2. Prezenta decizie se comunică Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 6 iunie 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos Fazakas, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește