DECIZIE nr. 65*) din 17 noiembrie 1993

––––Notă …
*) Rămasă definitivă prin nerecurare.Ioan Muraru – preşedinteVictor Dan Zlatescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecător Alexandru Grigore – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent.Pe rol soluţionarea excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 94/1983 cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea şi taierea bovinelor şi cabalinelor, invocată de pârâtul Torcica Ion, în dosarul nr. 10430/1992 al judecătoriei Tirgoviste.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 8 septembrie 1993, cu participarea pârâtului şi a procurorului, în lipsa reclamantei Direcţia generală a finanţelor publice Dâmboviţa, care deşi a fost legal citata, nu s-a prezentat şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, pronunţarea amanandu-se pentru 3 noiembrie 1993 şi apoi pentru 17 noiembrie 1993.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin acţiunea din 19 iunie 1992 reclamanta Direcţia generală a finanţelor publice Dâmboviţa solicita Judecătoriei Tirgoviste obligarea pârâtului Torcica Ion la plata unei despăgubiri reprezentind contravaloarea unui juncan tăiat cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 94/1983.La termenul de judecată din 15 aprilie 1993 pârâtul Torcica Ion invoca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Decretului nr. 94/1983, sustinand ca acestea contravin dispoziţiilor Constituţiei care garantează şi protejeaza dreptul de proprietate.Judecătoria Tirgoviste, prin Încheierea din 15 aprilie 1993, pronunţată în dosarul nr. 10430/1992, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia invocată.Exprimandu-şi opinia, instanţa apreciază ca excepţia este intemeiata, arătând ca dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 3 alin. 2 şi 4 alin. 2 şi 4, precum şi celelalte dispoziţii din Decretul nr. 94/1983, care interzic persoanelor fizice taierea bovinelor şi cabalinelor, contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie care garantează dreptul de proprietate, în sensul că aceste dispoziţii sunt în măsura sa ingradeasca acestora exercitarea tuturor prerogativelor conferite de calitatea de proprietate. Restrangerea exerciţiului dreptului de proprietate, cu prerogativele sale – posesie, folosinţă, dispoziţie -, nu poate opera decât pentru situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 49 din Constituţie, sub incidenţa cărora, însă, Decretul nr. 94/1983 nu intra.În vederea soluţionării excepţiei au fost solicitate, în baza art. 24 din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere exprimat, Guvernul considera ca, într-adevăr, prevederile Decretului nr. 94/1983 încalcă exercitarea dreptului de proprietate a particularilor asupra bunurilor pe care le deţin cu titlu de proprietate, drept garantat şi protejat de art. 41 din Constituţie, dar Curtea Constituţională nu este competenţa să soluţioneze, întrucât, potrivit art. 15 alin. (1) din legea fundamentală, legea dispune numai pentru viitor, or, în speta, actul normativ socotit neconstitutional este anterior intrării în vigoare a Constituţiei.De asemenea, considera ca Judecătoria Tirgoviste, în faţa căreia a fost invocată excepţia, trebuia sa ţină seama de dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, solutionand cauza, sa respingă acţiunea reclamantei şi excepţia paratei, ambele fiind fără temei legal.Cele două Camere ale Parlamentului nu şi-au exprimat punctul de vedere.În baza art. 12 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a fost solicitat şi punctul de vedere al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, care, în esenta, prin adresa nr. 4586 din 14 iunie 1993, considera ca prevederile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 94/1983, precum şi cele privind obligarea la plata unei despăgubiri către stat, egala cu valoarea animalelor tăiate de către persoanele condamnate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de alin. 2 şi 4 ale aceluiaşi articol, sunt neconstituţionale. Celelalte dispoziţii ale Decretului nr. 94/1983 sunt apreciate a fi constituţionale.În completarea acestei adrese, prin Nota de studiu privind regimul juridic al tăierii bovinelor şi cabalinelor în România, depusa la dosar, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei opineaza ca taierea animalelor şi comercializarea carnii şi a subproduselor rezultate implica doua aspecte care trebuie corelate – pe de o parte, necesitatea protecţiei proprietăţii private, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, iar pe de altă parte, dar în egala măsura, imperativul asigurării igienei şi sănătăţii publice, potrivit art. 33 alin. (2) din legea fundamentală. Aceste prevederi constituţionale nu se exclud, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate neputând afecta sănătatea publică. Se face referire la art. 49 alin. (1) din Constituţie care statuează ca dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege.Concluzioneaza în sensul că sunt neconstituţionale prevederile din Decretul nr. 94/1983 referitoare la interdicţia tăierii bovinelor şi cabalinelor, proprietatea persoanelor fizice, însă dispoziţiile legale privind locul tăierii, controlul sanitar-veterinar şi modul de valorificare a carnii şi subproduselor animaliere sunt în concordanta cu prevederile art. 33 alin. (2) din Constituţie.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,din examinarea Încheierii Judecătoriei Tirgoviste pronunţată în dosarul sau nr. 10430/1992, a punctelor de vedere înaintate de Guvern şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, a raportului judecătorului raportor, a susţinerilor părţilor, a actelor existente la dosar, precum şi a concluziilor Ministerului Public, a dispoziţiilor constituţionale şi legale, constata:Prin încheierea de sesizare a Curţii se invoca neconstituţionalitatea art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94/1983 cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea şi taierea bovinelor şi cabalinelor. Reprezentantul Ministerului Public, în şedinţa de judecată din 8 septembrie 1993, a cerut extinderea examinării şi asupra art. 7 alin. 2, care incrimineaza şi sancţionează aceleaşi infracţiuni. S-a susţinut ca dispoziţiile legale menţionate contravin art. 41, 49 şi 135 din Constituţie.Trebuie însă observat ca se impune luarea în discuţie şi a altor dispoziţii legale care reglementează acest domeniu, dar care, în mod inexplicabil, nu au fost menţionate şi aplicate de autorităţile publice care au instrumentat şi judeca acest caz. Aceste dispoziţii legale sunt cuprinse în Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 79 din 5 ianuarie 1991 privind condiţiile sanitare veterinare în care se fac tăieri de animale şi vânzări de produse de origine animala, de către persoane autorizate şi producători particulari, precum şi în Hotărârea Guvernului nr. 789 din 22 noiembrie 1991 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare. Ele trebuiau să se regaseasca menţionate în actele dosarului Procuraturii Locale Tirgoviste, deoarece ordonanţa acesteia este datată 11 mai 1992, precum şi în dosarul Judecătoriei Locale Tirgoviste. Este adevărat ca fapta pentru care Torcica Ion se judeca a fost comisă la 9 iunie 1991 (potrivit ordonanţei Procuraturii Locale Tirgoviste din 11 mai 1991) sau la 9 octombrie 1991 (potrivit actelor existente la dosarul Judecătoriei Locale Tirgoviste), dar indiferent de aceste neconcordante de date, inexplicabile, instrumentarea cauzei s-a definitivat în luna mai 1992 şi ca atare dispoziţiile legale mai sus menţionate nu au fost avute în vedere.Pronunţarea unei decizii în acest dosar implica raspunsuri la următoarele probleme: 1. concordanta dintre art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94/1983 şi dispoziţiile constituţionale actuale care consacra dreptul de proprietate privată; 2. concordanta dintre aceleaşi dispoziţii, cat priveşte însă asigurarea igienei şi sănătăţii publice.Înainte de toate trebuie discutata o problemă prealabilă şi anume aceea de a şti dacă intră în competenţa Curţii rezolvarea acestui caz. În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ar putea fi invocată numai în legătură cu legile şi ordonanţele adoptate după 8 decembrie 1991 şi nu cu privire la cele adoptate înainte, deoarece s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legilor. De asemenea, se susţine ca instanţa judecătorească, în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, trebuia sa ţină seama de prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi sa respingă acţiunea Direcţiei generale a finanţelor publice ca neavând temei legal. Aceasta obiectie a fost susţinută şi de către reprezentantul Ministerului Public. În legătură cu aceasta obiectie trebuie avute în vedere, mai întâi, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Se poate lesne observa ca raportul juridic în cauza, născut înainte de 8 decembrie 1991, şi-a produs efectele şi după această dată, ordonanţa procuraturii fiind datată 11 mai 1992. El este un raport juridic în curs de desfăşurare. De asemenea, asa cum Curtea Constituţională a decis şi în alte cazuri, competenţa Curţii se referă la toate legile care sunt în vigoare, fără deosebire de faptul ca ele au fost elaborate înainte sau după intrarea în vigoare a Constituţiei. Este adevărat ca instanţa judecătorească putea face aplicaţiunea art. 150 alin. (1) din Constituţie şi să constate ca unele dispoziţii din Decretul nr. 94/1983 sunt abrogate, constatarea abrogării fiind de principiu în competenţa organului de stat care aplica legea sau dispoziţia din lege. Instanţa însă, deşi a opinat pentru neconstituţionalitate, nu a constatat explicit abrogarea, considerând necesară intervenţia Curţii Constituţionale ca autoritate publică specializată.De altfel, în alte cazuri, Curtea Constituţională a procedat în sensul constatării abrogării totale sau parţiale a unor dispoziţii legale, anterioare intrării în vigoare a Constituţiei, la sesizarea instanţelor judecătoreşti.Ca atare, Curtea Constituţională se considera competenţa în rezolvarea acestei excepţii de neconstituţionalitate.Cat priveşte fondul problemei, se constată că atât Guvernul, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, precum şi reprezentantul Ministerului Public considera ca dispoziţiile legale în cauza sunt în contradictie cu noile dispoziţii constituţionale privind dreptul de proprietate privată. Ca atare, ele au fost abrogate prin efectul dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie. Privitor însă la prevederile din aceste articole care, prin conţinutul lor, asigura igiena şi sănătatea publică, protejand consumatorii, ele nu afectează exerciţiul dreptului de proprietate, ci garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii, ca drept fundamental consacrat prin art. 33 din Constituţie. Potrivit art. 33 alin. (2) din Constituţie, statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.Legislaţia actuala este, în acest domeniu, imperfecta şi în parte depăşită. Dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 94/1983 contravin evident dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, din moment ce lipsesc proprietarul de dreptul sau de dispoziţie, stabilind ca taierea bovinelor şi a cabalinelor proprietatea persoanelor fizice este interzisă. În mod firesc sunt neconstituţionale şi celelalte dispoziţii, atât din art. 3, cat şi din art. 6, care stabilesc consecinţele juridice ale încălcării art. 3 alin. 1. Decretul nr. 94/1983 a fost adoptat sub regimul unei Constituţii care nu recunoaşte proprietatea privată ca o categorie juridică, asa încât discrepanta dintre el şi noua viziune constituţională asupra proprietăţii private a cetăţenilor este evidenta.Dispoziţiile art. 3 alin. 1 sunt în contradictie şi cu cele din art. 49 din Constituţie, care prevăd posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi după reguli şi condiţii precise.Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 94/1983, cat priveşte proprietatea, nu numai că nu apara drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci pur şi simplu atinge chiar existenta acestora, cel puţin cu privire la dreptul de proprietate asupra animalelor. La fel se prezintă lucrările şi în ce priveşte art. 6, în măsura în care dispoziţiile sale sunt consecinţa art. 3 alin. 1 şi stabilesc o răspundere juridică disproportionata, precum plata unei despăgubiri către stat egala cu valoarea animalelor tăiate, stabilită la preţurile de contractare prevăzute de lege.Textele sunt discutabile, pentru că nu fac distincţie între taierea unor animale pentru consum propriu şi taierea lor pentru comercializare. O asemenea distincţie este foarte importanţa cat priveşte consecinţele juridice şi cat priveşte exercitarea dreptului de proprietate în condiţiile art. 41 din Constituţie.În legătură cu reglementările juridice care privesc acest dosar, trebuie adăugat ca după 23 decembrie 1989 s-au emis norme juridice care exprima o noua viziune asupra proprietăţii şi, desigur, a răspunderii juridice legate de încălcarea acesteia.Pe aceasta linie se înscriu reglementările din Ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei nr. 79/1991, Hotărârea Guvernului nr. 789/1991, prin care fapte de acest gen au fost considerate contravenţii, stabilindu-se o răspundere juridică proporţională cu faptele. Aceste reglementări au valorificat, nuantat desigur, unele legi mai vechi din România, precum Legea de poliţie sanitară din anul 1912, precum şi Legea sanitară veterinara nr. 840/1944.Reglementările juridice care au intervenit după 22 decembrie 1989, chiar dacă sub aspectul simetriei juridice şi, desigur, al ierarhizarii şi forţei lor pot fi discutate, practic au înlăturat reglementările vechi. Este interesant de observat ca art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 789/1991 stabileşte ca „Pe data publicării prezentei hotărâri, orice alte dispoziţii contrare nu se mai aplica”.A fost o formula juridică proprie unei perioade de creare a noului sistem juridic de tranzitie, care, deşi intrucatva imprecisa, exprima totuşi noua tendinta de transformare a dreptului. Prin aceasta hotărâre, dezincriminandu-se fapte de genul celor prevăzute în Decretul nr. 94/1983, acestea au fost trecute în categoria contravenţiilor (vezi îndeosebi art. 8 şi 9 din hotărâre, aplicabile în speta dedusă judecaţii). Într-un fel, dacă unele dispoziţii din Decretul nr. 94/1983 nu au fost explici abrogate, ele au căzut în desuetudine înainte de Constituţia din anul 1991 şi trebuie, evident declarate abrogate în baza art. 150 alin. (1) din Constituţie. Abrogarea lor nu creează un vid legislativ în acest domeniu care este reglementat, de fapt, prin Hotărârea Guvernului nr. 789/1991.În ce priveşte dispoziţiile cuprinse în art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94/1983, care privesc asigurarea igienei şi sănătăţii publice şi care deci reglementează măsurile antiepizootice de apărare a sănătăţii animalelor şi de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om, acestea urmează a fi considerate constituţionale. Ele sunt în concordanta cu art. 33 din Constituţie care consacra dreptul la ocrotirea sănătăţii.Este de notorietate ca circulaţia, taierea animalelor şi comercializarea carnii şi a subproduselor animaliere trebuie strict reglementate, ele reprezintă mari riscuri pentru sănătatea oamenilor, dacă nu se fac în condiţii igienice speciale şi sub control sanitar-veterinar.Trebuie adăugat ca, deşi reprezentantul Ministerului Public a solicitat extinderea controlului de constituţionalitate şi asupra art. 7 din Decretul nr. 94/1983, acest lucru nu se justifica faţă de faptul ca acest articol nu are legătură cu cauza juridică.Faţa de considerentele expuse în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A. c) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Torcica Ion în dosarul nr. 10430/1992 al Judecătoriei Tirgoviste şi constata ca art. 3 şi 6 din Decretul nr. 94 din 28 martie 1983 cu privire la declararea animalelor, înstrăinarea şi taierea bovinelor şi cabalinelor au fost abrogate parţial prin art. 150 alin. (1) din Constituţie în ce priveşte dispoziţiile care încalcă dreptul de proprietate privată şi răspunderea juridică rezultate din aceasta încălcare.2. Constata ca dispoziţiile cuprinse în art. 3 şi în art. 6 din acelaşi decret, care privesc asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, sunt constituţionale.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 17 noiembrie 1993.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan Muraru Magistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește