DECIZIE nr. 65 din 13 februarie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 prima parte şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 prima parte şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Bunda şi Serghei Vlasov în Dosarul nr. 4.615/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspunde Gabriela Bunda, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar. În esenta, se solicita Curţii să constate ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedură penală sunt "constituţionale numai în măsura în care prin hotărâri de desesizare supuse controlului de legalitate a recursului se înţelege atât sentinţe de desesizare, cat şi încheieri prin care instanţa respinge desesizarea". De asemenea, autorul excepţiei arata ca înţelege să îşi extindă motivele de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedură penală prin raportare la dispoziţiile art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitoare la dreptul la un proces echitabil.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituţiei. Se arata ca prin instituirea posibilităţii atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzării o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 şi 128 din Constituţie. Se invoca în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierea din 7 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4.615/2002, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 prima parte şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Bunda şi Serghei Vlasov prin apărător, autorii excepţiei având calitatea de inculpaţi în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece prevăd posibilitatea recursului numai împotriva hotărârii (sentinţei) prin care instanţa se desesizeaza, nu şi împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de desesizare, care nu poate fi atacată cu recurs decât o dată cu hotărârea asupra fondului cauzei. În mod corespunzător, autorii critica şi dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când legea prevede că pot fi atacate separat cu recurs. Aceste dispoziţii contravin, în opinia autorilor excepţiei, prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală apreciază ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie. Dimpotriva, din conţinutul textelor art. 125 şi 128 din Constituţie rezultă ca reglementarea căilor de atac, a procedurii de exercitare şi de judecată în acest caz este data în competenţa exclusiva a legiuitorului, ca unica autoritate competentă în materie. Determinarea cazurilor în care încheierile de şedinţa pot fi atacate separat şi nu o dată cu sentinta sau decizia aparţine, de asemenea, legiuitorului. Aceste cazuri sunt excepţii de la regula conform căreia încheierile de şedinţa în procesul penal pot fi atacate numai o dată cu fondul. Aceasta regula este recunoscută şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar scopul ei este acela de a asigura desfăşurarea cu celeritate a procesului, pentru ca fiecare persoana sa beneficieze de dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil (art. 6 pct. 1 din convenţie), în sfârşit, se apreciază ca nici dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 16, 21 şi 128 din Constituţie.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul arata ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanta cu prevederile constituţionale privitoare la accesul liber la justiţie şi la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. De asemenea, se considera ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece principiul egalităţii nu exclude, ci chiar presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Textul nu infrange nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie, deoarece accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Se mai arata ca, în cauza, nu sunt relevante prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci cele ale art. 2 al Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, prevederi care impun cerinţa existenţei unei cai de atac, dar lasă la latitudinea legislatiilor naţionale reglementarea modului de exercitare a acestei cai de atac. În consecinţa, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, fără sa motiveze aceasta concluzie, şi ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, texte cu următorul conţinut:– Art. 332 alin. 3: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de inculpatul arestat în cauza".Autorii excepţiei susţin ca este neconstitutionala prima parte a acestei dispoziţii, şi anume cuvintele "împotriva hotărârii de desesizare….", deoarece prevede numai posibilitatea atacarii cu recurs a hotărârii de desesizare. În legătură cu aceasta, autorii excepţiei arata ca sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care sunt următoarele:– Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".Dispoziţiile legale criticate sunt considerate contrare prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 49, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi ale art. 128, privind folosirea căilor de atac, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca deşi autorii excepţiei se referă la dispoziţia din partea întâi a prevederilor art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţia priveşte în esenta dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din acelaşi cod, care prevăd ca, de regula, încheierile de şedinţa nu pot fi atacate separat cu recurs, dar pot fi atacate o dată cu sentinta sau decizia recurată. În fond, dispoziţia din art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală este criticata pentru că nu prevede şi posibilitatea atacarii cu recurs a încheierii prin care instanţa respinge cererea părţii de a se dispune desesizarea şi restituirea cauzei la procuror.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 182 din 20 iunie 2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002) şi Decizia nr. 236 din 12 septembrie 2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 29 octombrie 2002), respingând excepţiile şi statuand ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, 125 şi 128 din Constituţie. Curtea a reţinut ca, potrivit art. 125 şi 128 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifica prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale".De asemenea, Curtea a reţinut că nu sunt incalcate nici prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece textul criticat nu prevede nici o discriminare, el aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Totodată, nu sunt incalcate prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece legea asigura accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilităţii exercitării recursului împotriva încheierilor pronunţate de instanţa, o dată cu exercitarea recursului împotriva sentinţei sau a deciziei atacate.Soluţia adoptată, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu sunt elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a încălcării dispoziţiilor art. 49 din Legea fundamentală, Curtea constata ca aceasta nu poate fi reţinută, deoarece textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu restrang exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi.Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. 3 prima parte şi ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Bunda şi Serghei Vlasov în Dosarul nr. 4.615/2002 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește