DECIZIE nr. 646 din 11 mai 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare



Tudorel Toader – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie invocată de Gheorghe Alexa în Dosarul nr. 6.443/118/2008 al Tribunalului Constanţa – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde reprezentantul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât se solicită interpretarea şi aplicarea legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din data de 30 septembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.443/118/2008, Tribunalul Constanţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie invocată de Gheorghe Alexa într-o cauză având ca obiect sancţionarea unor acte de discriminare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât diferă de textul transpus al art. 3 din Directiva Consiliului 2000/78/CE şi, în consecinţă, subiect activ al faptelor de discriminare poate fi orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, indiferent de atribuţii sau de obiectul de activitate, iar în ceea ce priveşte instituţiile publice numai cele cu atribuţii în domeniile de activitate enumerate de art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Or, sub incidenţa art. 3 din directiva menţionată intră numai persoanele fizice sau juridice, publice sau private, şi instituţiile publice, cu atribuţii în domeniile de activitate enumerate.De asemenea, textul de lege criticat extinde sfera competenţelor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care se suprapun astfel cu atribuţiile puterii judecătoreşti, din moment ce Consiliul poate sancţiona contravenţional săvârşirea unei fapte de discriminare.Tribunalul Constanţa – Secţia civilă apreciază că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins:"Art. 3. – Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte:a) condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, formare şi perfecţionare profesională; … b) protecţia şi securitatea socială; … c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri şi facilităţi; … d) sistemul educaţional; … e) asigurarea libertăţii de circulaţie; … f) asigurarea liniştii şi ordinii publice; … g) alte domenii ale vieţii sociale." … Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:Autorul excepţiei de neconstituţionalitate ajunge la concluzia neconstituţionalităţii textului art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 prin prisma faptului că acesta nu a transpus în mod exact o directivă, mai precis arată că legiuitorul român a omis „să adauge o virgulă” în textul contestat. În lipsa acestei virgule, se arată că textul este neconstituţional.În primul rând, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a efectua un control de conformitate între o directivă şi actul normativ naţional prin care aceasta este transpusă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010). Mai mult, o eventuală neconformitate a actului naţional cu cel european nu atrage, în mod implicit, şi neconstituţionalitatea actului naţional de transpunere. Astfel, nimic nu împiedică legiuitorul naţional să acorde sau să prevadă un grad mai mare de protecţie în dreptul naţional faţă de reglementarea incidentă a Uniunii Europene.În al doilea rând, Curtea reţine că întreaga critică a autorului excepţiei vizează o anumită interpretare pe care instanţele judecătoreşti o dau unui text de lege. Or, interpretarea şi aplicarea legii nu este o competenţă a Curţii Constituţionale, acest aspect fiind apanajul exclusiv al instanţelor judecătoreşti.În al treilea rând, Curtea constată că, de fapt, autorul excepţiei, pentru a evita o anumită interpretare ce se dă de către instanţele judecătoreşti textului legal criticat, doreşte introducerea unei virgule în cadrul acestuia, ceea ce echivalează cu o modificare legislativă. Or, Curtea Constituţională nu este competentă să modifice sau să completeze un text de lege.În fine, Curtea reţine că invocarea textelor constituţionale este una formală, existând o diferenţă notabilă între conţinutul acestora şi motivarea criticii de neconstituţionalitate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie invocată de Gheorghe Alexa în Dosarul nr. 6.443/118/2008 al Tribunalului Constanţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. TUDOREL TOADERMagistrat-asistent,Benke Karoly––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește