DECIZIE nr. 645 din 28 iunie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, excepţie ridicată de Sorin Coste în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005) al Tribunalului Sălaj – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă că partea Societatea Comercială "Raiffeisen Bank" – S.A. – Sucursala Sălaj a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată. Arată că, în cauză, nu se invocă o problemă de constituţionalitate, ci de interpretare a legii, determinată de intrarea în vigoare, ulterior adoptării textului de lege criticat, a Codului penal, care nu mai prevede sistemul cumulativ al pedepselor, ci sistemul alternativ.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 31 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005), Tribunalul Sălaj – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, excepţie ridicată de Sorin Coste în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât prevede cumulativ pentru aceeaşi faptă atât pedeapsa amenzii, cât şi pedeapsa închisorii, ceea ce înseamnă că un făptuitor poate fi pedepsit prin aplicarea a două pedepse principale pentru o singură faptă. Se încalcă astfel, în opinia autorului excepţiei, prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori.Tribunalul Sălaj – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că sancţiunea aplicată pentru faptele cuprinse în art. 84 din Legea nr. 59/1934 nu este în concordanţă cu normele de drept penal care prevăd expres pedepsele ce se pot aplica persoanelor care au săvârşit fapte penale, prin aceea că instituie un regim sancţionator mai drastic. Totodată, apreciază că, potrivit textului de lege criticat, aceeaşi faptă este sancţionată cu două pedepse principale – amenda şi închisoarea, în contradicţie cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În opinia instanţei, principiul legalităţii incriminării impune ca pentru o faptă prevăzută de legea penală să nu poată fi aplicată decât o pedeapsă, în modalitatea şi limitele prevăzute de legea specială, respectiv Codul penal.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că "aplicarea unei pedepse care să cuprindă în mod cumulativ atât pedeapsa amenzii, cât şi pe cea a închisorii nu reprezintă sancţionarea unei fapte de două ori, ci doar o modalitate de sancţionare a unei persoane care a săvârşit o infracţiune care ţine strict de aspecte de politică penală, în sistemele legislative ale unor ţări existând posibilitatea de sancţionare a faptelor penale cu pedeapsa închisorii cumulativ cu cea a amenzii." În ceea ce priveşte problema neadaptării prevederilor art. 84 din Legea nr. 59/1934 la dispoziţiile Codului penal român actual, se arată că aceasta „nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o problemă de neconcordanţă între două acte normative aflate în vigoare.” În concluzie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile criticate nu conţin dispoziţii în contradicţie cu principiul consacrat de art. 4 din Protocolul nr. 7, al cărui element esenţial este riscul unei persoane de a fi condamnată încă o dată pentru aceeaşi faptă, ci se referă la pedeapsa ce poate fi aplicată persoanei care săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934. Se face referire şi la Decizia nr. IX din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la recursul, în interesul legi, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în raport cu reglementarea prevăzută prin art. 215 alin. (4) din Codul penal pentru faptele de înşelăciune în legătură cu emiterea unui cec. Prin această decizie s-a reţinut că prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, neabrogate prin Legea nr. 140/1996, ca urmare a introducerii alin. 4 în art. 215 din Codul penal, şi nici prin dispoziţii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele producându-şi efectele.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, având următorul cuprins: „Se va pedepsi cu amendă de la 5.000-100.000 lei şi închisoare de la 6 luni până la 1 an, afară de cazul când faptul constituie un delict sancţionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă:1. Oricine emite un cec fără a fi avut autorizarea trasului.2. Oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte, de disponibilul avut.3. Oricine emite un cec cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale arătate de alineatele 1, 2, 3 şi 5 al art. 1 şi art. 11.4. Oricine emite un cec contrar dispoziţiei ultimului alineat al art. 6."În motivarea excepţiei se invocă art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia "nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat", cu raportare la prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (2), potrivit cărora "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", respectiv la cele ale art. 20 alin. (1) şi (2) care stabilesc prioritatea reglementărilor internaţionale privind drepturile omului în cazul în care există neconcordanţe între acestea şi reglementările interne.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat ca temei al criticilor de neconstituţionalitate formulate, consacră principiul de drept procesual penal non bis în idem, potrivit căruia nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit încă o dată pentru aceeaşi faptă pentru care a fost deja urmărit sau condamnat. Condiţia fundamentală pentru a putea fi invocat dreptul pe care acest text îl consacră este ca persoana în cauză să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. Or, art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934, criticat în prezenta cauză, nu reglementează o nouă pedeapsă pentru o infracţiune pentru care persoana în cauză a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă conform legii, ci stabileşte modul de sancţionare a persoanei care săvârşeşte infracţiunile prevăzute de lege. Aşa fiind, art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este incident în cauză, principiul non bis în idem vizând o altă ipoteză decât cea a textului de lege criticat.Curtea constată că, în realitate, criticile formulate în prezenta cauză atât de autorul excepţiei, cât şi de instanţa de judecată vizează interpretarea şi aplicarea textului de lege ce face obiectul excepţiei din perspectiva succesiunii legilor în timp. Astfel, art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 prevede aplicarea pentru aceeaşi infracţiune, în mod cumulativ, a pedepsei amenzii şi închisorii, în timp ce Codul penal nu mai reglementează posibilitatea acestui cumul, legiuitorul optând pentru sistemul alternativ al pedepselor. Prin prisma acestei contradicţii se apreciază că acest text de lege, adoptat anterior intrării în vigoare a Codului penal, contravine principiului legalităţii incriminării şi stabileşte un regim sancţionator mai drastic. Or, asemenea critici nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. În plus, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CECULUI, excepţie ridicată de Sorin Coste în Dosarul nr. 1.244/84/2005 (număr în format vechi 2.016/2005) al Tribunalului Sălaj – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește