DECIZIE nr. 643 din 5 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Garoafă şi Rădiţa Garoafă în Dosarul nr. 30.108/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal răspund personal Rădiţa Garoafă şi Gabriela-Roxana Andronescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei, Rădiţa Garoafă solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-a invocat în faţa instanţei de judecată.Partea Gabriela-Roxana Andronescu solicită respingerea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 30.108/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Garoafă şi Rădiţa Garoafă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2), precum şi ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 299 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deoarece conferă competenţă de a judeca în recurs aceleiaşi instanţe ce a judecat apelul.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă propune respingerea excepţiei, întrucât printr-o decizie anterioară Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. II din Legea nr. 219/2005.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care are următoarea redactare:– Art. II alin. (3): "(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel."În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, art. 20, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2), privind accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (2), privind înfăptuirea justiţiei.Este invocată şi încălcarea art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 299 alin. (2) din Codul de procedură civilă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi din convenţiile internaţionale. Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, şi Decizia nr. 266 din 16 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 14 aprilie 2006, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, constatând că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 299 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că exercitarea controlului de constituţionalitate vizează conformitatea prevederilor legale criticate cu dispoziţiile constituţionale, iar nu eventuala necorelare existentă între dispoziţiile unor legi.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Garoafă şi Rădiţa Garoafă în Dosarul nr. 30.108/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește