Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 10 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia Miu – prim-magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi ale art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cecilia Maia Cercel şi Ioana Cercel în Dosarul nr. 19.342/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă.La apelul nominal răspunde avocatul Mihai Ştreangă pentru autoarele excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarelor excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, solicitând Curţii ca, interpretând prevederile criticate, să constate că acestea încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public, luând cuvântul, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, având în vedere că autoarele excepţiei critică modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor criticate de către instanţele de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 19.342/300/2006, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cecilia Maia Cercel şi Ioana Cercel într-o cauză având ca obiect o acţiune în revendicare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că prevederile art. 480 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, întrucât dreptul de proprietate al pârâţilor a fost recunoscut prin efectul Legii nr. 112/1995, iar soluţionarea cauzei în temeiul art. 480 din Codul civil determină o flagrantă încălcare a principiilor Constituţiei. Art. 480 din Codul civil devine neconstituţional în cauzele în care se solicită compararea titlurilor în care una dintre părţi a dobândit dreptul de proprietate în sensul arătat.Cu privire la neconstituţionalitatea art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, se arată că "prin respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de către una dintre părţi în faţa instanţei, se ajunge la încălcarea principiului egalităţii de tratament în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie".Judecătoria Sectorului 2 – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât problemele de interpretare şi aplicare a legii nu intră în sfera controlului de constituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile reprezentantului autoarelor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art.1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi ale art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 480 din Codul civil: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.";– Art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă: "În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii."Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 480 din Codul civil în raport cu motivele invocate de autoarele excepţiei, Curtea reţine că aceasta nu este o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, deoarece critica vizează o chestiune de interpretare şi aplicare a legii. Astfel, autoarele excepţiei se mărginesc în a susţine că dispoziţiile art. 480 din Codul civil sunt contrare dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, deoarece ele devin neconstituţionale atunci când în baza lor se judecă o acţiune în revendicare prin compararea titlului lor de proprietate, emis în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu un alt titlu de proprietate.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că şi aceasta priveşte aplicarea şi interpretarea legii. Astfel, potrivit susţinerilor autoarelor excepţiei, caracterul neconstituţional al acestor prevederi este dat de faptul că prin abuz al judecătorului cauzei se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.Curtea Constituţională reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale prevederile legilor, ale tratatelor internaţionale, ale regulamentelor Parlamentului şi ordonanţelor Guvernului, care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. Faţă de acestea, Curtea constată că modul de aplicare şi de interpretare a legii de către instanţele de judecată nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, astfel încât se impune respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilă.În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu: Decizia nr. 74 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cecilia Maia Cercel şi Ioana Cercel în Dosarul nr. 19.342/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iunie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu––––