DECIZIE nr. 641 din 29 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Kranz Construcţii Civile şi Industriale” – S.A. în Dosarul nr. 124/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 124/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Kranz Construcţii Civile şi Industriale” – S.A. într-o cauză având ca obiect cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece „discriminează persoanele chemate în judecată în procedura Legii nr. 64/1995, faţă de persoanele chemate în judecată în procedura de drept comun”. În acest sens se arată că textul în cauză „instituie în defavoarea [debitorului] o prezumţie a existenţei stării de insolvenţă, […] debitorul fiind acela care trebuie să dovedească faptul că nu este în insolvenţă”.În legătură cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995, autorul excepţiei [indicând în mod greşit textul art. 36 alin. (3)] susţine, în esenţă, că acestea realizează o discriminare faţă de poziţia altor persoane chemate ca pârâte în proceduri judiciare, întrucât stabilesc pentru debitor sarcina formulării contestaţiei în termen de numai 5 zile, termen atât de scurt încât constituie o adevărată limitare neconstituţională a dreptului de apărare.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, aratând, în esenţă, că dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 reprezintă o opţiune a legiuitorului, motivată de faptul că terţii, în general, nu au acces la probe privind cuantumul şi frecvenţa plăţilor făcute de debitor, pentru stabilirea insolvabilităţii de fapt, aşa încât este echitabil ca proba faptului de a nu fi în încetare de plăţi să aparţină debitorului. O asemenea reglementare nu împiedică accesul liber la justiţie, atât creditorii, cât şi debitorii având posibilitatea de a formula pretenţii şi apărări.Referitor la dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995, instanţa apreciază că „debitorul falit, prin neexecutarea obligaţiilor sale, încalcă drepturile de creanţă ale unor creditori şi poate crea blocaje financiare (falimente în lanţ)”, ceea ce justifică un tratament diferit faţă de procedura de executare din dreptul comun.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 36 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 sunt constituţionale, referindu-se, în acest sens, şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (3) [indicat greşit de autorul excepţiei ca art. 36 alin. (3)] din Legea nr. 64/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, modificată prin Legea nr. 249/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005, texte care au următorul cuprins:– Art. 36 alin. (1): "Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor, faţă de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în următoarele condiţii:a) dacă creanţele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive; … b) în celelalte cazuri creanţele trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive; … c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive." … – Art. 38 alin. (3): "Dacă, în termen de 5 zile de la primirea copiei, debitorul contestă că ar fi în stare de insolvenţă, în condiţiile stabilite la art. 36, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul şi creditorii care au introdus cererea."Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi cu cele ale art. 24, privind dreptul la apărare, din Legea fundamentală.Examinând excepţia, Curtea Constituţională reţine următoarele:I. Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, în esenţă, constă în susţinerea că, faţă de procedura de drept comun, textul de lege criticat discriminează pe debitor, întrucât, la simpla cerere de deschidere a procedurii formulate de creditor, instituie o prezumţie a existenţei stării de insolvenţă şi deci, în acest caz, „sarcina probei este răsturnată, debitorul fiind acela care trebuie să dovedească faptul că nu este în insolvenţă”.Curtea constată că dispozitiile legale criticate constituie norme de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală, reglementarea competenţei, a procedurii şi a căilor de atac este la latitudinea legiuitorului. Legea nr. 64/1995 instituie o procedură specială, prin care se urmăreşte executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de un debitor care, în condiţiile legii, este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de creditor timp de cel puţin 30 de zile. Aşa fiind, debitorul cu privire la care operează prezumţia legală de insolvenţă, la care se referă art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, se află într-o situaţie diferită faţă de debitorii chemaţi în judecată în procedura dreptului comun. Or, cu privire la acest aspect Curtea Constituţională a statuat, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că în situaţii diferite se poate institui un tratament diferit dacă acesta are o justificare raţională şi obiectivă, fără a se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi consacrat de dispoziţiile art. 16 din Constituţie.De altfel, instituirea prin textul de lege criticat a prezumţiei de insolvenţă a debitorului, în condiţiile prevăzute în textul criticat, este pe deplin justificată, acesta cunoscând cel mai bine starea patrimoniului său şi având posibilitatea formulării unei contestaţii în ceea ce priveşte această stare, în condiţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995.II. Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 constă în susţinerea că, prin instituirea termenului de numai 5 zile pentru formularea contestaţiei cu privire la starea de insolvenţă, se realizează „o discriminare faţă de poziţia altor persoane chemate ca pârâte în proceduri judiciare”, precum şi „o adevărată limitare neconstituţională a dreptului la apărare”.Cu privire la această critică Curtea observă că termenul de 5 zile pentru formularea contestaţiei cu privire la starea de insolvenţă a debitorului este instituit în vederea asigurării celerităţii desfăşurării procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.De altfel, Curtea constată că prevederile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 au mai format obiectul controlului, prin raportare la aceleaşi principii constituţionale. Prin Decizia nr. 65 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 martie 2005, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a cărei motivare se întemeia pe încălcarea aceloraşi texte din Constituţie. Cu acest prilej Curtea a reţinut că textul criticat nu aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât este aplicabil tuturor debitorilor împotriva cărora s-a depus o cerere din partea creditorilor, prin care se solicită constatarea stării de insolvenţă şi deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului. De asemenea, cu privire la invocarea art. 24 din Constituţie, s-a reţinut că, deoarece debitorii se pot adresa instanţelor judecătoreşti cu cereri, opoziţii şi întâmpinări şi pot exercita căile legale de atac în condiţiile procedurale stabilite de lege, dreptul la apărare nu este încălcat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Kranz Construcţii Civile şi Industriale” – S.A. în Dosarul nr. 124/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește