DECIZIE nr. 641 din 17 mai 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMarieta Safta – prim-magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Constanţa – Secţia civilă în Dosarul nr. 40.288/212/2009.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 40.228/212/2009, Judecătoria Constanţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de instanţa de judecată din oficiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece "munca în folosul comunităţii nu poate fi privită ca o obligaţie normală, ci numai ca o sancţiune pentru nerespectarea unei obligaţii normale. Sancţiunea nu este o obligaţie civilă normală, raportat prin prisma dreptului civil, care nu prevede, în mod obişnuit sau normal, aplicarea unor sancţiuni, cu excepţia celor procesuale".În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale. Invocând în acest sens Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi ale art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) lit. b) şi art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, aşa cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, cu motivarea că aplicarea sancţiunii obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, condiţionată de acordul contravenientului, este neconstituţională, întrucât acest fapt este de natură a lipsi de eficienţă sancţiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că, „în condiţiile în care a fost eliminată condiţia consimţământului persoanei, obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii trebuie să se conformeze dispoziţiilor art. 42 din Constituţie, privind interzicerea muncii forţate”. Necesitatea consimţământului în cazul obligaţiei de a presta o muncă în folosul comunităţii decurge din aceea că respectivul consimţământ este elementul de distincţie între munca în folosul comunităţii şi munca forţată, prohibită de documentele internaţionale în materia drepturilor omului. În plus, această obligaţie nu poate fi inclusă în categoria excepţiilor autorizate de art. 42 alin. (2) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(1) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore.(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se stabileşte alternativ cu amendă. … (3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. … (4) La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. … (5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. … (6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului." … Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 42 privind interzicerea muncii forţate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că motivarea acesteia se fundamentează pe calificarea ca muncă forţată a conduitei de a presta o activitate în folosul comunităţii, conduită ce constituie consecinţa săvârşirii unor fapte sancţionate în condiţiile legii. Această calificare şi raportarea sa la dispoziţiile art. 42 din Constituţie, care interzic munca forţată, determină concluzia instanţei de judecată în sensul că textul de lege criticat este neconstituţional.Analizând dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei, Curtea observă, mai întâi, că acestea nu definesc sintagma "muncă forţată". Astfel fiind şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", Curtea va proceda la interpretarea acestei sintagme în concordanţă cu pactele şi tratatele internaţionale de referinţă în materie la care România este parte.În acest sens se constată că art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 29 din 18 iunie 1930 privind munca forţată sau obligatorie, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii, ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958, prevede că „termenul lt; lt;muncă forţată sau obligatorie gt; gt; va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bunăvoie”. În sfera acestui concept nu sunt cuprinse, potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din aceeaşi convenţie, „orice muncă sau serviciu pretins unui individ ca urmare a unei condamnări pronunţate printr-o hotărâre judecătorească, cu condiţia ca această muncă sau serviciu să fie executat sub supravegherea şi controlul autorităţilor publice şi ca numitul individ să nu fie cedat sau pus la dispoziţia unor particulari, societăţi sau unor persoane morale private”.Tot astfel, art. 8 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, stabilind la alin. a) că „nimeni nu va putea fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie”, precizează la alin. b) următoarele: „alineatul a) al prezentului paragraf nu poate fi interpretat ca interzicând, în ţările în care anumite infracţiuni pot fi pedepsite cu detenţiunea însoţită de muncă forţată, executarea unei pedepse de muncă forţată, pronunţată de un tribunal competent”.Or, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, a cărei reglementare este criticată în prezenta cauză, constituie una dintre sancţiunile contravenţionale principale prevăzute de alin. (2) al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor [art. 5 alin. (2) lit. c)], alături de avertisment [art. 5 alin. (2) lit. a)] şi amendă [art. 5 alin. (2) lit. b)]. Potrivit art. 9 din aceeaşi ordonanţă a Guvernului, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege, numai pentru o anumită durată şi alternativ cu amendă. În condiţiile aceluiaşi text de lege, înlocuirea amenzii cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se face de către instanţa de judecată, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite. Înlocuirea sancţiunii amenzii se face cu citarea contravenientului, căruia i se oferă, la cerere, un termen de 30 de zile în vederea achitării amenzii. În plus, executarea acestei sancţiuni, care poate fi aplicată numai de instanţa de judecată, este strict reglementată de lege, respectiv de Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, realizându-se sub supravegherea şi controlul autorităţilor. În acest sens, art. 19 din actul normativ menţionat prevede că: „(1) Supravegherea executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se asigură de către primarul localităţii sau de către primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unităţii de poliţie, în a căror rază teritorială se execută sancţiunea.(2) Repartizarea sarcinilor şi coordonarea acţiunilor întreprinse de persoanele împuternicite de primar, precum şi modalităţile de acordare a sprijinului de către unităţile de poliţie în vederea supravegherii executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se realizează în baza unui program de supraveghere şi control întocmit de primar, cu acordul unităţii de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa contravenientul. Câte un exemplar al programului rămâne în evidenţa autorităţii locale şi a unităţii de poliţie competente teritorial. … (3) Prestarea activităţii în folosul comunităţii se execută pe baza unor norme orientative de muncă stabilite de primar, care să facă posibilă exercitarea controlului, la diferite intervale de timp, de către cei împuterniciţi cu supravegherea executării sancţiunii. … (4) Unitatea din domeniul serviciului public la care contravenientul execută sancţiunea este obligată, la cererea primarului, să comunice datele şi informaţiile solicitate cu privire la executarea sancţiunii." … Din examinarea prevederilor legale care conturează regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii rezultă că aceasta se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziţii legale, în scopul de a sancţiona şi a contribui la educarea şi reabilitarea contravenientului care nu are resurse băneşti suficiente pentru a achita o amendă contravenţională.Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forţată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea şi reeducarea contravenientului.Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancţiuni nu poate fi interpretată ca determinând calificarea ca muncă forţată a conduitei impuse prin actul de sancţionare. Având în vedere natura juridică şi scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, lipsirea de eficienţă a sancţiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în conformitate cu care, "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" (Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008).De altfel, aceasta este unica posibilitate de a sancţiona o persoană lipsită de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravenţional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situaţiei materiale a celui sancţionat.În concluzie, conduita persoanei căreia i se aplică sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul comunităţii nu se încadrează în sfera sintagmei "muncă forţată". Astfel fiind, dispoziţiile art. 42 din Constituţia României, interpretate în concordanţă cu actele internaţionale menţionate, nu sunt incidente în cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Judecătoria Constanţa – Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 40.288/212/2009.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește