DECIZIE Nr. 64 din 20 iunie 1995

cu privire la constituţionalitatea Legii privind ajutorul social



Curtea Constituţională a fost sesizată, la 30 mai 1995, de către 91 de deputaţi, şi anume: Karoly Kerekes, Alexandru Konya Hamar, Ioan Nemeth, Iosif Alfred Mazalik, Ferenc Asztalos, Istvan Antal, Jolt Zoltan Fekete, Benedek Nagy, Akos Birtalan, Ludovic Rakooczi, Ervin Zoltan Szekely, Iuliu Vida, Matei Barna Elek, Francisc Pecsi, Gheorghe Tokay, Eugen Matis, Imre Andras, Attila Varga, Iosef Nandor Nemenyi, Arpad-Francisc Marton, Francisc Baranyi, Ion Diaconescu, Gabriel Ţepelea, Mircea Ciumara, Gheorghe Cristea, Barbu Pitigoi, Florian Ion-Angelo, Radu Livezeanu, Gavril Dejeu, Mircea Ioan Popa, Sorin Victor Lepsa, Mircea-Mihai Munteanu, Mihail Bucur, Ion Cornita, Vasile Gheorghe Pop, Victor George Stanescu, Petre Dugulescu, Viorel Pavel Costel Paunescu, Emil Teodor Popescu, Mihail Nica, Valentin Vasilescu, Horia Radu Pascu, Teodora Bertzi, Ioan Ghise, Alexandru Athanasiu, Dorel Coc, Ioan Sorin Marinescu, Smaranda Dobrescu, Ioan Strachinaru, Vasile Mandroviceanu, Alexandru Brezniceanu, Ştefan Ilie, Corneliu-Constantin Ruse, Emil Boros, Laszlo Zsigmond, Paula-Maria Ivanescu, Ion Muresan, Remus-Constantin Opris, Otto-Ernest Weber, Emil Livius Nicolae Puţin, Teodor Vintilescu, Sorin Pantis, Octavian Bot, George Crin Antonescu, Laurentiu Romulus Ioan Jorca, Corneliu Dorin Gavaliugov, Teodor Luputiu, Gheorghe Todut, Victor Bostinaru, Gheorghe Tarna, Dragos Enache, Constantin Arhire, Vasile Popovici, Gheorghe Gorun, Lazar Madaras, Laurentiu Priceputu, Constantin Şerban Rădulescu-Zonner, Ioan Victor Pica, Calin Emil Anastasiu, Liviu Neculai Marcu, Adriean Videanu, Georgica Alexandrache, Nestor Calin, Mircea Popescu, Ion Dinu, Constantin Ionescu, Iuliano Valentin, Constantin Gheorghe Avramescu, Varujan Vosganian şi Ladislau Borbely, cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 23 din Legea privind ajutorul social.De asemenea, Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 31 mai 1995, de către 25 de senatori, şi anume: Dan Constantin Vasiliu, Mircea Boulescu, Cristian Dumitrescu, Ioan Turlacu, Andrei Tugulea, Dumitru Mugurel Ceraceanu, Ovidiu Popescu, Mihail Iurcu, Ştefan-Traian Mocuta, Vasile Strimbu, Alexandru Paleologu, Dumitru Calueanu, Nicolae Manolescu, Ştefan Radoff, Vasile Vetisanu, Ioan-Paul Popescu, Emilian Buzica, Tiberiu Vladislav, Constantin Moiceanu, Sabin Ivan, Ionel Aichimoaie, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Constantin Ticu Dumitrescu, Ioan Manea şi Matei Boila, cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor aceluiaşi text de lege.La 1 iunie 1995, un număr de 32 de senatori, şi anume: Alexandru Paleologu, Emilian Buzica, Vasile Radu, Nicolae Manolescu, Ştefan Radoff, Matei Boila, Ioan Manea, Andrei Tugulea, Constantin Moiceanu, Lajos Magyari, Zoltan Hosszu, Denes Sereş, Gabor Kozsokar, Peter Constantin Buchwald, Bela Marko, Dumitru Calueanu, Emil Negrutiu, Mihail Buracu, Karoly Ferenc Szabo, Nistor Badiceanu, Adrian Sirbu, Valentin Corneliu Gabrielescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Tiberiu Vladislav, Sabin Ivan, Mihail Iurcu, Mircea Boulescu, Ioan Turlacu, Traian Ştefan Mocuta, Vasile Strimbu, Dumitru Mugurel Ceraceanu şi Radu Ceontea au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 şi art. 23 din Legea privind ajutorul social.Curtea Constituţională, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competenţa să soluţioneze cele trei sesizări, care s-au înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.În toate cele trei sesizări se arata ca instituirea, prin art. 23 din legea atacată, a unei taxe de trecere a frontierei este neconstitutionala pentru următoarele motive:– în proiectul de lege transmis de Guvern către Senat nu a existat nici o propunere de instituire a acestei taxe, ea apărând doar în urma dezbaterilor din Camera Deputaţilor; ca atare, însuşi Guvernul, căruia îi aparţine iniţiativa legislativă, a considerat ca îi sunt asigurate sursele financiare necesare pentru plata ajutorului social, însă, pe parcurs, cu prilejul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, şi-a insusit ideea readucerii în legislaţie a acestei taxe, după ce Curtea Constituţională constatase, prin deciziile nr. 71/1993 şi nr. 75/1994, ca aceasta taxa reprezintă un impediment de ordin financiar în exerciţiul dreptului la libera circulaţie prevăzut de art. 25 alin. (1) din Constituţie;– textul din lege criticat instituie o restrictie, având caracter permanent şi de principiu, a dreptului la libera circulaţie;– totodată, taxa reprezintă un impediment financiar în exercitarea dreptului la libera circulaţie, care nu se justifica în sensul aceleiaşi dispoziţii constituţionale;– conform art. 49 alin. (1) din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi restrîns numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor etc.; cum aceasta enumerare este limitativa, ea nu este susceptibilă de extindere;– precizarea din acelaşi text constituţional "după caz" semnifica faptul ca între temeiul constituţional concret, pe de o parte, şi măsura de restringere a exerciţiului unui drept, pe de altă parte, trebuie să existe o interdependenta, o interconditionare care, în cazul de faţa, nu exista;– taxa constituie o măsura adoptată cu eludarea principiului proportionalitatii prevăzut de art. 49 alin. (2) din Constituţie;– instituirea taxei este contrară principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucît reprezintă o sarcina fiscală intemeiata pe simplul exerciţiu al unui drept constituţional, fără a fi justificată în nici un fel de o prestaţie a unei autorităţi publice;– la adoptarea acestei legi nu s-a ţinut seama de Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, ratificată prin Legea nr. 33/1995, care prevede angajamentul ferm al statelor membre ale Consiliului Europei de a nu aduce atingere dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice, peste frontiere, cu persoane care se afla în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică, culturală, lingvistica sau religioasă ori patrimoniul cultural, şi sa nu aducă atingere dreptului aceloraşi persoane de a participa la activităţile organizaţiilor neguvernamentale atât la nivel naţional, cît şi internaţional.– în sfârşit, ca aceasta restringere a unui drept fundamental garantat de Constituţie ar deveni un precedent nedorit, mai ales ca, anterior, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul sesizarilor de faţa şi, ca atare, la identitate de cauza se impune aceeaşi soluţie.În sesizarea grupului de 33 de senatori sunt atacate, pe lângă dispoziţiile art. 23 din lege, şi cele ale art. 6, pe considerentul ca acestea ar contraveni art. 45 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor şi ca statul acorda alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Astfel fiind, alocaţia de stat pentru copii se acordă pe baza dreptului subiectiv al acestora, indiferent de starea patrimonială şi de veniturile familiei, deci ea ar trebui exclusa din suma veniturilor totale ale familiilor care se ia drept baza pentru calculul valorii ajutorului social.În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul sau de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor arata următoarele:– art. 23 din lege stabileşte cadrul juridic pentru constituirea surselor financiare necesare plăţii ajutorului social conceput ca o incontestabila măsura de ocrotire socială, în considerarea obligaţiilor ce revin statului de a lua măsurile ce se impun pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor; potrivit art. 134 alin. (2) lit. f) din Constituţie; dispoziţiile criticate nu sunt cu nimic contrare practicii anterioare a Curţii Constituţionale, deoarece destinaţia taxei (constituirea unor fonduri vizind unele măsuri de protecţie socială) este precis determinata – şi nu generic – respectiv, alimentarea surselor necesare plăţii ajutorului social;– perceperea taxei nu este nicidecum permanenta, cum se susţine într-una dintre sesizări, fiind limitată la anul 1995;– instituirea taxei de trecere a frontierei nu contravine art. 53 din Constituţie, deoarece, prin plata ei, cetăţenii care călătoresc în străinătate contribuie la cheltuielile publice ale statului în domeniul ocrotirii sociale;– faptul ca Guvernul nu a prevăzut iniţial aceasta sursa de finanţare nu are nici o relevanta; legea este un act al Parlamentului, care exprima voinţa suverana a acestuia, astfel încât nu are nici o importanţa paternitatea legislativă a propunerii în final înscrisă în lege;– nici pretinsa încălcare a principiului proportionalitatii, prevăzut de art. 49 din Constituţie, nu se dovedeşte intemeiata, pentru ca raportarea taxei la costul unei călătorii în străinătate reprezintă practic un procent infim (mai puţin de 1% din valoarea acesteia), aceasta fără a mai lua în seama alte taxe(pasaport, asigurare etc.), care niciodată nu au fost reclamate ca neconstituţionale;– este de subliniat şi faptul ca ajutorul social este suportat în cea mai mare parte de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi numai în cazul când acesta ar fi neîndestulător s-ar apela la taxele respective;– cît priveşte art. 6 din lege, textul nu încalcă nici un drept constituţional al copilului, incluzind în veniturile familiei din care care face parte valoarea alocaţiei de stat ce-i este destinată.În punctul sau de vedere, preşedintele Senatului a arătat ca sesizările sunt neintemeiate, pentru următoarele motive:– libera circulaţie nu este un drept absolut şi nici vreun privilegiu al unei categorii de persoane;– taxa de trecere a frontierei nu încalcă dreptul la libera circulaţie, ea fiind instituită printr-o lege: or, însuşi textul art. 25 din Constituţie prevede că "…legea stabileşte condiţiile de exercitare a acestui drept";– sumele stabilite drept taxe sunt foarte mici comparativ cu cheltuielile de deplasare în străinătate, de ordinul sutelor de mii, iar, pe de altă parte, exista şi altfel de cheltuieli impuse de asemenea deplasări (taxe de viza, de asigurare, de pasaport etc.) cu privire la care nimeni n-a obiectat vreodata ca ar fi impedimente care ar îngrădi dreptul la libera circulaţie, la fel ca şi în cazul taxelor percepute pentru utilizarea căilor de circulaţie, despre care nu s-a susţinut niciodată ca ar fi neconstituţionale;– toate locurile de trecere a frontierei implica cheltuieli mari legate de dotări suplimentare, noi puncte de trecere etc.; parţial, la acoperirea acestor cheltuieli contribuie şi aceasta taxa;– cît despre faptul ca astfel de taxe ar împiedica exerciţiul drepturilor ce revin minorităţilor naţionale, se opineaza ca instituirea unui regim special în acest sens ar insemna un privilegiu care ar încalcă grav egalitatea în drepturi a cetăţenilor.– caracterul echitabil al taxei respective decurge şi din faptul ca anumite categorii de persoane, a căror deplasare în străinătate se întemeiază pe justificate ratiuni, sunt scutite, potrivit art. 25 din lege, de plată acestei taxe;– relativ la art. 6, se arata ca este de necontestat apartenenţa copilului minor, titular de alocaţie de stat, la familia de care aparţine şi, prin urmare, venitul respectiv nu poate fi exclus din suma globală a tuturor veniturilor ce revin familiei, în vederea calculării ajutorului social cuvenit, nici un text constituţional nefiind încălcat prin dispoziţiile legale cuprinse în art. 6 din lege.În punctul de vedere al Guvernului se arata, de asemenea, ca sesizările sunt neintemeiate, deoarece:– prin lege nu s-a urmărit instituirea, cu caracter de principiu, a unei taxe definitive, ci doar temporar, pentru anul 1995, şi numai în considerarea unei incontestabile măsuri de protecţie a persoanelor defavorizate – ajutorul social -, în temeiul principiului solidarităţii sociale, caracteristic oricărui stat care se preocupa de nivelul de trai al cetăţenilor săi;– nici o prevedere a legii nu restringe dreptul la libera circulaţie; nu exista măsuri de neeliberare a paşapoartelor sau de alta natura care să vizeze un astfel de obiectiv;– nu este încălcat nici art. 53 din Constituţie, plata taxei de trecere a frontierei fiind, dimpotriva, o modalitate prin care cetăţenii contribuie la cheltuielile publice impuse de ajutorarea categoriilor defavorizate ale populaţiei;– taxele respective, raportate la salariul mediu pe economie (261.000 lei) au un caracter neinsemnat: 5,7% pentru suma de 15.000 lei şi 1,9% pentru cea de 5.000 lei, fapt care explica, de altfel, frecventa constanta a deplasarilor în străinătate în perioada în care taxa a fost percepută;– cerinţele proportionalitatii nu sunt nici ele incalcate, pentru ca măsura luată nu este disproportionata în lumina scopului social urmărit, cu atât mai justificat în actuala perioada de tranzitie pe care o parcurge ţara şi dificultăţile pe care le intimpina familiile cu venituri reduse, date fiind resursele bugetare existente;– nu este nevoie de nici o contraprestatie la o astfel de măsura, în cauza fiind exclusiv un obiectiv social declarat chiar în primul articol al legii, deşi persoanele care călătoresc în străinătate beneficiază de o serie de servicii (vamale, consulare etc.) care se încadrează în categoria cheltuielilor publice destinate tuturor cetăţenilor şi care nu pot fi asigurate numai pe seama taxei de pasaport;– cît priveşte discriminarea minorităţilor naţionale, ea nu are nici un temei, pentru ca măsura de percepere a taxei are caracter general, nevizând în vreun fel o anumită parte a populaţiei;– în legătură cu art. 6, se arata ca entitatea la care se raportează legea în vederea acordării ajutorului social este familia şi este şi firesc să fie luate în calcul toate veniturile acesteia, inclusiv alocaţia de stat pentru copii;– cît priveşte excepţiile de la aceasta regula (bursele de merit ale elevilor şi studenţilor şi ajutoarele acordate sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu), ele se justifica prin natura lor deosebită; caracterul de venituri cu semnificaţie de adevărate recompense pentru performanţe deosebite în activitatea de învăţământ (primul caz) şi situaţia deficitara evidenta a veniturilor familiei celor plecaţi sa satisfacă stagiul militar (al doilea caz).Întrucît sesizările privesc neconstituţionalitatea aceleaşi legi, Curtea a decis conexarea lor.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere cele trei sesizări de neconstituţionalitate primite, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum şi legea ce face obiectul controlului de constituţionalitate raportată la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:1. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 6 alin. (1)În cuprinsul prevederilor art. 6 alin. (1) se reglementează componenta venitului net lunar al fiecărei familii, în raport cu care se stabileşte cuantumul ajutorului social, deoarece art. 4 prevede că valoarea acestuia este echivalenta cu diferenţa dintre sumele prevăzute la art. 3 (81.000 lei pentru familiile formate din 2 persoane, 113.000 lei pentru familiile formate din 3 persoane, 142.000 lei pentru familiile formate din 4 persoane, 169.000 lei pentru familiile formate din 5 persoane şi cîte 25.000 lei pentru fiecare altă persoană care face parte din familie) şi venitul lunar net al familiei respective. Acest venit lunar cuprinde toate veniturile pe care membrii familiei le realizează, precum şi ajutoare şi indemnizaţii cu caracter permanent, acordate potrivit legii, cu excepţia burselor de merit pentru elevi şi studenţi şi a ajutorului care se acordă sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu.Într-una dintre sesizări se susţine ca ar fi trebuit exceptată alocaţia de stat pentru copii, ca fiind expresia unui drept subiectiv distinct al acestora, indiferent de starea patrimonială şi de veniturile familiei, deoarece prin includerea acestei alocaţii se încalcă art. 45 din Constituţie care asigura un regim special de protecţie a copiilor şi tinerilor.În primul rind, includerea alocaţiei de stat pentru copii între veniturile familiilor din care aceştia fac parte nu aduce nici o atingere dispoziţiilor de ocrotire specială constituţională, consacrate în art. 45 precitat, critica fiind lipsită astfel de unicul suport constituţional invocat. În adevăr, potrivit acestor prevederi constituţionale, statul acorda alocaţii de stat pentru copii, precum şi alte forme de protecţie socială. Or, faptul ca aceasta alocaţie este inclusă printre veniturile familiilor din care copiii fac parte, pentru stabilirea plafonului valoric al ajutorului social, nu afectează cu nimic nici existenta, nici destinaţia acestor alocaţii care rămân neschimbate. Asadar, prevederile art. 6 din lege nu se pot afla, în vreun fel, în conflict cu dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Constituţie.În al doilea rind, nementionarea acestei alocaţii între veniturile exceptate de la includerea lor în totalul celor realizate de familiile avute în vedere de lege reprezintă expresia unei optiuni exclusive a legiuitorului în materia delimitării acelor venituri considerate ca permanente şi semnificative pentru stabilirea venitului net lunar al fiecărei familii. Exceptarile respective au în vedere fie o valoare de recompensa pentru eforturi deosebite în procesul de învăţământ, fie situaţia deficitara, temporară, în care se afla sotiile celor care-şi satisfac serviciul militar obligatoriu, asa după cum Guvernul a justificat prin punctul sau de vedere.În al treilea rind, cenzurarea acestei optiuni pe calea controlului de constituţionalitate nu este cu putinta. În adevăr, potrivit competentei stabilite prin Constituţie şi prin legea sa organică de funcţionare, Curtea Constituţională nu dispune de atribuţii care să-i permită repararea unor posibile omisiuni ale legiuitorului, pentru ca, într-o asemenea situaţie, el s-ar substitui organului unic legiuitor al tarii, care este Parlamentul, devenind un legislator pozitiv; or, acest lucru este inadmisibil în sistemul nostru constituţional.2. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 23Legea privind ajutorul social, criticata prin sesizările de faţa, prevede la art. 23 următoarele: "În vederea constituirii surselor necesare acoperirii dreptului de ajutor social prevăzut de prezenta lege, în anul 1995 se instituie taxa de trecere a frontierei pentru cetăţenii români care se deplaseaza în străinătate în scop turistic sau personal.Taxa prevăzută la alin. (1) se stabileşte la nivelul de 15.000 lei pentru fiecare ieşire din ţara şi, respectiv, 5.000 lei, în cazul micului trafic de frontieră".Principalele critici aduse acestui text se întemeiază pe prevederile art. 25, 49 şi 53 din Constituţie, avîndu-se în vedere practica în materie a Curţii Constituţionale, exprimată prin deciziile nr. 71/1993, 75/1994 şi 139/1994 ale acesteia.Potrivit art. 25 din Constituţie, dreptul la libera circulaţie în ţara şi în străinătate, este garantat, legea stabilind condiţiile realizării acestui drept. Art. 49 stabileşte ca exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a molarei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii. În sfârşit, potrivit art. 53, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.Interpretând aceste texte constituţionale, prin cele trei decizii citate mai sus, cuprinzând referiri la caracterul constituţional al taxei de trecere a frontierei, Curtea Constituţională a reţinut, în esenta, ca aceasta taxa este constituţională numai dacă nu a urmărit stînjenirea financiară a dreptului la libera circulaţie, ci exclusiv un obiectiv social, şi anume ajutorarea familiilor şi persoanelor cu venituri scăzute, această măsură justificindu-se doar prin existenta temporară a unei situaţii excepţionale, din cauza lipsei unor fonduri bugetare, ca instituirea acestei taxe poate fi considerată proporţională cu situaţia care a determinat-o numai în cazul când perceperea ei se face în considerarea unui drept de protecţie social concret, existent în dreptul pozitiv, căci altfel dreptul la libera circulaţie ar fi grav afectat. În adevăr, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 139/1994, nu s-ar putea retine ca restrîngerea exerciţiului unui drept (cel de libera circulaţie) este proporţională cu situaţia care a determinat-o dacă aceasta restringere a fost instituită în perspectiva unei măsuri de protecţie socială, practic nedefinita şi având ca finalitate – prin permanenta şi caracterul ei de principiu – instituirea, în realitate, a unei resurse suplimentare de alimentare a fondurilor destinate bugetului asigurărilor sociale de stat. În aceste condiţii ar fi afectate deopotrivă şi dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, pentru că nu s-ar mai putea susţine ca, în cauza, ar opera o justa aşezare a sarcinilor fiscale ce revin contribuabililor pentru suportarea cheltuielilor publice.Dispoziţiile art. 23 din Legea privind ajutorul social nu contravin nici prevederilor constituţionale citate mai sus, nici practicii constante a Curţii Constituţionale.Astfel, sub raportul dreptului pozitiv, situaţia este precis delimitata în raport cu cele anterioare, pentru ca legea de faţa, în întregime, instituie o formă concretă de protecţie socială, denumita ajutor social. Prin art. 1 se precizează ca destinatarii acesteia sunt familiile şi persoanele singure, fără venituri sau cu venituri mici. Scopul legii este ajutorarea acestora în funcţie de anumite plafoane valorice de venit şi în raport cu numărul membrilor familiei, respectiv pe baza unor criterii obiective. Legea reglementează procedura de stabilire a dreptului la ajutorul social, obligaţia beneficiarilor de a stărui pentru încadrarea lor în munca, dacă este cazul, cu sancţiuni atunci când se încalcă aceste obligaţii. Ca atare, era necesar şi firesc să se urmărească şi stabilirea surselor financiare necesare, în condiţiile în care, după cum arata Guvernul, bugetul de stat pe anul 1995 era deja aprobat şi nu putea asigura în totalitate aceste resurse. Aceasta cerinţa era acoperită prin prevederile art. 21 din lege, care stabilesc ca fondurile necesare plăţii ajutorului social se suporta din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, din veniturile proprii şi din sumele defalcate, cu aceasta destinaţie, din bugetul de stat. Dat fiind însă nivelul acestor resurse, art. 23 – criticat prin sesizările de faţa – prevede că, în vederea constituirii surselor necesare acoperirii dreptului de ajutor social, se instituie taxa de trecere a frontierei în anul 1995 pentru cetăţenii români care se deplaseaza în străinătate în scop turistic sau personal, nivelul taxelor fiind cel arătat mai sus.Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie, România este un stat de drept, democratic şi social, în care libera dezvoltare a personalităţii umane şi dreptatea sunt garantate. În acest scop, art. 43 prevede că statul este obligat sa ia măsuri de natura să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, iar art. 134 alin. (2) lit. f) reglementează obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.Aceasta preocupare trebuie să-şi găsească corespondenta în măsuri concrete privitoare la categoriile populaţiei cu venituri modeste, afectate, în principal, de costurile sociale ale actualei perioade de tranzitie. O asemenea măsura o constituie instituirea ajutorului social pe care, chiar în debutul legii, art. 1 alin. (2) o caracterizează ca întemeindu-se pe principiul solidarităţii sociale.În aceste condiţii, prevederile art. 53 din Constituţie nu fac decît sa reflecte aceste realitati şi cerinţe, reglementind obligaţia pentru cetăţeni de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice, sistemul legal de impuneri trebuind să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.Pe de altă parte, statul este obligat să asigure întocmirea unui buget care să se întemeieze pe satisfacerea nevoilor economice şi sociale ale tarii, pornind de la resursele ce pot fi utilizate în scopul alimentarii lui pe căile cele mai potrivite. Or, o asemenea exigenta este în funcţie de posibilităţile reale ale societăţii, cît şi de existenta unor prioritati care se invedereaza cu necesitate într-un context economic şi social anumit.Concilierea unor prioritati de ordin social, pe fondul unor posibilităţi bugetare limitate, poate genera desigur, situaţii conflictuale, în planul respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ce revin cetăţenilor.Este de necontestat ca, asa după cum s-a reţinut, instituirea taxei de trecere a frontierei a fost afectată unui scop social, dar acest lucru nu trebuie să se facă prin sacrificarea sau compromiterea unui drept fundamental, care este cel de libera circulaţie, consfintit prin prevederile art. 25 din Constituţie.Din acest motiv, prevederile Legii privind ajutorul social sunt astfel redactate încât previn o asemenea grava afectare a acestui drept, conţinând norme care asigura, în acelaşi timp, respectarea principiului proportionalitatii cuprins în prevederile art. 49 alin. (2) din Constituţie.În acest sens, stînjenirea dreptului de libera circulaţie nu se realizează în considerarea unor drepturi generice, practic nedefinite, ci în perspectiva afectării, pentru o perioadă anume, a taxei respective destinate a contribui la alimentarea resurselor financiare insuficiente, legate de satisfacerea unui drept concret privind ajutorul social expres reglementat prin această lege.Ca urmare, nu s-ar mai putea susţine ca restrîngerea instituită prin aceasta taxa este nedeterminabila, prin imposibilitatea raportarii ei la o situaţie anumită care a necesitat introducerea ei. Mai mult, după cum rezultă din prevederile art. 23 din lege, aplicarea acestei taxe are o destinaţie precisa: alimentarea surselor necesare acoperirii acestui drept (de ajutor social) în anul 1995, deci cu caracter temporar, ca urmare a situaţiei existente în această perioadă în finanţele tarii.În ce priveşte art. 53 din Constituţie, nu s-ar putea susţine ca introducerea acestei taxe, prin nivelul ei mai mult decît moderat, ar afecta cu adevărat justa aşezare a sarcinilor fiscale.Cît priveşte faptul ca prin introducerea acestei taxe s-ar afecta drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care astfel îşi vad împiedicată posibilitatea de a stabili şi menţine contacte libere şi paşnice cu persoane cu care au în comun identitatea etnică, culturală, lingvistica ori religioasă, se retine ca instituirea taxei nu se înscrie în nici o perspectiva discriminatorie, fiind suportată deopotrivă de toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate.Ca atare, cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale le revin, deopotrivă, aceleaşi obligaţii ca şi cetăţenilor de naţionalitate română. Dacă s-ar proceda altfel, s-ar institui un privilegiu pentru persoanele aparţinând acestei minorităţi, care n-ar fi contrar numai prevederilor art. 16, privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ci şi celor ale art. 6 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia măsurile de apărare şi de dezvoltare a identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români. Este de remarcat, de altfel, ca scutirile, justificate, de plată acestei taxe – enumerate la art. 24 – sunt aplicabile în aceleaşi condiţii şi cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care se bucura astfel de acelaşi tratament cu ceilalţi cetăţeni ai tarii.Cît despre faptul că nu ar exista o interdependenta între dreptul afectat şi măsura de restringere, ea nu numai ca exista, întemeindu-se pe prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, dar constituie chiar fundamentul dispoziţiilor art. 23 din Legea privind ajutorul social. Interconditionarea invocată consta în faptul ca, pentru anul 1995, în considerarea unei situaţii speciale de ordin financiar se instituie o contribuţie la fondul de alimentare a unei forme de protecţie socială, expresie a dreptului cetăţenilor la un nivel de trai decent prevăzut la art. 43 din Constituţie.Sub acest aspect, se retine ca destinaţia taxei de trecere a frontierei nu poate fi decît aceea a alimentarii acelui fond şi nicidecum alta; Curtea nu-şi poate însuşi teza cuprinsă în unele puncte de vedere primite, potrivit cărora contraprestatia corelativa taxei s-ar materializa în efectuarea unor cheltuieli legate de asigurarea materială a bunului mers al activităţilor legate de traficul internaţional (amenajarea punctelor de trecere a frontierei, vamuirea, probleme consulare etc.), pentru ca aceasta destinaţie nu numai ca ar afecta în mod nejustificat dreptul la libera circulaţie, dar ar contraveni insesi scopurilor şi ratiunilor care au determinat instituirea contribuţiei respective.În sfârşit, faptul ca aceasta taxa nu figura în proiectul legislativ înaintat Senatului, ea apărând după dezbaterile din Camera Deputaţilor, nu are nici o relevanta sub raport constituţional. Curtea Constituţională examinează obiecţiile de constituţionalitate cu care este sesizată, potrivit prevederilor legilor, asa cum au fost ele votate de către Parlament. Sub acest aspect este irelevant cine şi când a formulat completarea sau modificarea proiectelor legislative respective, ci doar dacă se poate retine ca prevederile lor, în forma finala, sunt contrare Constituţiei. Or, nici din acest punct de vedere nu se poate retine vreo încălcare a legii fundamentale a tarii, date fiind cele constatate mai sus cu privire la constituţionalitatea taxei de trecere a frontierei, în condiţiile reglementării ei prin Legea privind ajutorul social.Având în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 25 alin. (1), art. 43, art. 49, art. 53 alin. (2), art. 134 alin. (2) lit. f) şi art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiD E C I D E:Constata ca dispoziţiile art. 6 şi ale art. 23 din Legea privind ajutorul social sunt constituţionale.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc la data de 20 iunie 1995 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stingu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Florentina Geangu–––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește