DECIZIE nr. 64 din 14 aprilie 1998

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecător Nicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu- judecătorRomul Petru Vonica – judecător Victor Dan Zlatescu – judecătorPaula C. Pantea – procurorCarmen Daniela Manea – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. IV pct. 3 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, invocată de Societatea Comercială „Olimp” – S.R.L. în Dosarul nr. 2.306/1997 al Judecătoriei Simleu Silvaniei.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 31 martie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 aprilie 1998. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Simleul Silvaniei, prin Încheierea din 15 decembrie 1997, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995.Prin excepţia invocată se susţine ca obligaţia de repatriere a valutei, prevăzută la art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, este neconstitutionala, deoarece încalcă prevederile art. 134 alin. (2) lit. a), ale art. 135 şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie.În motivarea excepţiei se arata ca obligaţia de repatriere a valutei poate afecta grav interesele agentului economic în realizarea unor afaceri rentabile pe piaţa externa şi reprezintă un amestec al statului în treburile interne ale agentului economic, care nu se poate justifica pe ideea intaririi disciplinei financiare. Se precizează însă ca aceasta critica se referă numai la "agenţii economici cu capital privat integral", nu şi la cei "cu capital mixt sau exclusiv de stat".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei invocate, instanţei de judecată considera ca prevederile legale ce fac obiectul excepţiei nu limitează libertatea comerţului garantată prin dispoziţiile art. 134 alin. (2) din Constituţie, care este necesar să fie aplicate în concordanta cu prevederile de la lit. b) a acestui articol, referitoarea la protejarea intereselor constituţionale ale statului în activitatea economică, financiară şi valutară. În acest sens, instanţa considera ca prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 s-au stabilit termene rezonabile în vederea repatrierii valutei, în concordanta cu interesul naţional, şi ca prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 16/1997 aceasta a statuat asupra prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994.În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.De asemenea, în temeiul art. 5 din aceeaşi lege, Curtea a cerut şi opinia Băncii Naţionale a României referitoare la aceasta excepţie.În punctul de vederea al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca, prin deciziile nr. 15/1997 şi nr. 16/1997, rămase definitive, Curtea Constituţională s-a pronunţat respingând excepţiile de neconstituţionalitate a textelor care fac obiectul excepţiei de faţa. Pe de altă parte, se considera că nu exista motive, intervenite ulterior acestor decizii, care să justifice schimbarea practicii, mai ales ca prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie sunt complementare cu celelalte dispoziţii le acestui articol, faţă de care deci nu pot fi contrapuse. În consecinţa, se considera că nu exista nici o contradictie între îndatorirea statului de a asigura libertatea comerţului [lit. a)] şi obligaţia sa de a proteja interesele naţionale în domeniul valutar [lit. b)]. În acelaşi sens, se apreciază ca negarea constituţionalităţii unor măsuri destinate protejării intereselor valutare ale tarii, pe motiv ca sunt contrare libertăţii comerţului, "înseamnă a situa contenciosul constituţional pe terenul unei confruntari între şcoli de gandire economică", ceea ce este inadmisibil.În final, se arata ca, având în vedere şi Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, "nu au fost introduse elemente în măsura sa determine o reorientare a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte problema de constituţionalitate cu a carei soluţionare a fost reinvestita".În punctul de vedere al Guvernului se considera excepţia de neconstituţionalitate invocată ca neîntemeiată. În acest sens, se apreciază ca atât prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, cat şi instrucţiunile emise de Banca Naţionala a României şi Ministerul Finanţelor nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în sesizare. În justificarea acestui punct de vedere se arata ca, „pe de o parte, activitatea de comerţ exterior a agenţilor economici se desfăşoară pe baza autonomiei lor juridice, iar pe de altă parte, este necesar ca aceasta activitate să se încadreze într-un sistem economic şi să fie concordanta cu interesul naţional”. Temeiul constituţional al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 îl constituie prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. În sensul celor arătate sunt invocate şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 16 din 28 ianuarie 1997 şi nr. 116 din 21 mai 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.În opinia Băncii Naţionale a României, comunicată de Direcţia juridică a acesteia, prevederile art. IV pct. 3 şi 6 sunt constituţionale. Se precizează ca ordonanţa distinge între operaţiunile de încasare la vedere şi la termen, stabilind termenele maxime de încasare a valutei. În acest sens, se arata ca: "Stabilirea unor astfel de termene maxime tine de disciplina financiară (care, se apreciază, este un atribut al statului ori al autorităţii monetare, fără ca aceasta sa altereze legile economice de piaţa ori ale comerţului liber), de natura operaţiunilor (încasare la vedere ori la termen), cat şi de convertibilitatea de cont curent, care presupunea repatrierea valutei în vederea constituirii disponibilităţilor valutare necesare achitării obligaţiilor externe de plată ale economiei şi, în ultima instanţa, necesare funcţionarii economiei de piaţa."CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, opinia Băncii Naţionale a României, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:În temeiul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Prin excepţia de neconstituţionalitate invocată se contesta legitimitatea constituţională "a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 şi ale Legii nr. 12/1995 cu privire la termenele prevăzute de lege şi, în esenta, cu privire la obligativitatea repatrierii valutei obţinute prin tranzacţii comerciale”, asa cu se arata în cererea depusa de Societatea Comercială „Olimp” – S.R.L., prin care a ridicat excepţia de faţa instanţei de judecată. Ţinând seama ca litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia are ca obiect plângerea acestei societăţi împotriva sancţiunii contravenţionale ce i-a fost aplicată în temeiul art. IV pct. 3 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, rezultă ca aceste prevederi urmează să fie avute în vedere pentru soluţionarea excepţiei.În esenta, prin excepţie se neagă constituţionalitatea obligaţiei de repatriere a valutei, sustinandu-se ca aceasta obligaţie ar fi contrară libertăţii comerţului, prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. În legătură cu obligaţia de repatriere a valutei, în contextul interpretării sistematice a prevederilor art. 134 în ansamblul lor, Curtea Constituţională, potrivit Deciziei nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, şi Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997, a statuat ca aceasta obligaţie nu este contrară economiei de piaţa şi libertăţii comerţului, ci corespunde indatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară.Nu exista motive care să justifice îndepărtarea Curţii de la aceasta practica, care, asa cum se arata în punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, precum şi în opinia Băncii Naţionale a României, corespunde cerinţelor actuale, pentru buna funcţionare a economiei de piaţa. În consecinţa, sub acest aspect, excepţia este neîntemeiată atât cu referire la prevederile art. IV pct. 3, cat şi la cele ale pct. 6 al aceluiaşi articol din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994.În justificarea excepţiei au fost invocate şi prevederile art. 135 din Constituţie privind proprietatea. Din conţinutul acestor prevederi pot fi avute în vedere numai dispoziţiile alin. (1), conform cărora statul ocroteşte proprietatea, şi ale alin. (6), în care se prevede că proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă.Obligaţia de repatriere a valutei nu este contrară acestor prevederi constituţionale, întrucât garantarea constituţională a proprietăţii, precum şi caracterul inviolabil al proprietăţii private nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor constituţionale, utilizarea bunurilor, proprietate privată, indiferent de natura lor, prin încălcarea reglementărilor legale privind protecţia unui interes naţional, cum este acela al asigurării disponibilităţilor valutare necesare achitării obligaţiilor externe de plată ale economiei, astfel cum se va arata în opinia Băncii Naţionale a României.În ceea ce priveşte invocarea art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, este de reţinut ca prevederile art. IV pct. 3 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 se referă la operaţiunile de repatriere a valutei, fără a distinge după cum agenţii economici sunt cu capital privat sau de stat. De aceea nu se poate susţine ca ar exista o discriminare între aceşti agenţi economici. Dimpotriva, o asemenea discriminare s-ar produce dacă, asa cum solicita autorul excepţiei, obligaţia de repatriere a valutei ar reveni exclusiv agenţilor economici cu capital de stat.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 3 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, invocată de Societatea Comercială „Olimp” – S.R.L. în Dosarul nr. 2.306/1997 al Judecătoriei Simleu Silvaniei.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Carmen Daniela Manea––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește