DECIZIE nr. 637 din 3 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAntonia Constantin – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa în Dosarul nr. 2.044/2006 al Tribunalului Dâmboviţa-Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate asigură controlul exercitat de instanţele judecătoreşti asupra actelor administrative, iar suspendarea acestora reprezintă o modalitate de apărare a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.044/2006, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a unui act al său în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat contravine art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie, întrucât i se acordă posibilitatea instanţei judecătoreşti să intervină în exerciţiul puterii executive înainte de a fi sesizată cu acţiunea în contencios administrativ şi anume în timpul în care autoritatea publică emitentă a actului atacat are facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia.Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Se apreciază că prin aplicarea dispoziţiilor legale criticate se urmăreşte respectarea legalităţii în emiterea actelor administrative. Totodată, măsura suspendării prin hotărâre judecătorească a executării actului reprezintă o excepţie de la regula executării din oficiu a acestuia. Suspendarea se dispune numai cu întrunirea anumitor condiţii prevăzute de lege, iar separaţia puterilor în stat nu înseamnă excluderea controlului unei puteri asupra celeilalte, ci presupune realizarea unui echilibru de forţe. Totodată, în opinia instanţei, cenzurarea abuzurilor autorităţilor publice de către instanţele judecătoreşti este o garanţie a echilibrului de forţe şi a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se susţine că raţiunea instituirii posibilităţii instanţei de contencios administrativ competente de a dispune suspendarea actului administrativ este prevenirea unei pagube iminente care ar fi produsă persoanei vătămate prin executarea acestui act. Se mai apreciază că principiul separaţiei puterilor în stat nu exclude controlul unei puteri asupra altei puteri, prin aceasta asigurându-se echilibrul de forţe necesar, astfel încât nu sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. Totodată, în susţinerea acestui punct de vedere sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 44 din 24 ianuarie 2006.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, sunt invocate considerentele care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 673 din 15 decembrie 2005.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul cuprins:"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond."Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind principiile generale de organizare a statului român, respectiv principiul separaţiei puterilor în stat.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază, în esenţă, că posibilitatea instanţei judecătoreşti de a suspenda un act administrativ înainte de a fi sesizată cu acţiunea în contencios administrativ, cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind unele principii generale de organizare a statului român, respectiv principiul separaţiei puterilor în stat.Cu privire la textul de lege criticat, Curtea, prin Decizia nr. 44 din 24 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 24 februarie 2006, a stabilit că suspendarea prin hotărâre judecătorească a executării actului administrativ reprezintă o excepţie de la regula executării din oficiu a acestuia. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că legea prevede întrunirea a 3 condiţii pentru ca instanţa să poată suspenda executarea actului: existenţa cazului bine justificat, prevenirea unei pagube iminente şi dovada că persoana vătămată a formulat recursul prealabil (graţios) la autoritatea emitentă a actului respectiv.Astfel, numai cu întrunirea acestor condiţii, instanţa de judecată poate dispune suspendarea executării actului administrativ. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine că separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivă presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ, iar aceasta presupune, printre altele, şi posibilitatea instanţei de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar cât timp autoritatea publică emitentă a actului atacat are încă facultatea de a dispune revocarea sau anularea acestuia, mai ales că în acest interval de timp actul în cauză îşi produce efectele. Această măsură reprezintă o garanţie pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi a valorilor constituţionale. În consecinţă, Curtea nu poate reţine în nici un mod critica autorului excepţiei în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, neexistând nicio intruziune arbitrară a puterii judecătoreşti în sfera de activitate a puterii executive.Curtea constată că invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie nu este relevantă, întrucât textul respectiv consacră un principiu general care stă la baza statului român, iar nu un drept, astfel că acest principiu nu poate fi considerat a fi încălcat decât, eventual, în măsura încălcării unuia dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţie, sau a vreunui alt text constituţional relevant sub aspectul conţinutului art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa în Dosarul nr. 2.044/2006 al Tribunalului Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește