Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 27 iulie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 367^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 367^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nomis 2003” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 6.542/121/2008 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 decembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 807/260/2008, Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 367^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nomis 2003” – S.R.L. din Galaţi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece exclude posibilitatea ca încheierea de învestire cu formulă executorie a hotărârii arbitrale să fie atacată în justiţie, în condiţiile în care procedura arbitrajului este facultativă.Tribunalul Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ consideră excepţia neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 367^1 alin. 2 cuprins în cartea a IV-a „Despre arbitraj” a Codului de procedură civilă, care au următoarea redactare: „Încheierea de învestire se dă de către instanţa judecătorească prevăzută de art. 342, fără citarea părţilor, în afară de cazul în care există îndoieli cu privire la regularitatea hotărârii arbitrale, când se vor cita părţile.”Textele constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie. Este invocată şi încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi la rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi a art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai analizat constituţionalitatea prevederilor din Codul de procedură civilă referitoare la arbitraj prin raportare la textele constituţionale invocate în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, Curtea a reţinut că „Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată.Aşa fiind, Curtea observă că incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză".Considerentele reţinute de Curte în decizia menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii.Pe de altă parte, Curtea reţine că, în concordanţă cu natura arbitrajului, art. 367 din Codul de procedură civilă stabileşte regula generală a executării hotărârilor arbitrale, şi anume îndeplinirea de bunăvoie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat. În consecinţă, învestirea cu formulă executorie intervine numai atunci când hotărârea arbitrală nu este executată de bunăvoie, prin încălcarea de către debitor a obligaţiei pe care şi-a asumat-o semnând convenţia arbitrală. Atunci când se anulează o hotărâre arbitrală în condiţiile art. 364 din Codul de procedură civilă, procesul arbitral se încheie cu o hotărâre judecătorească, în acest caz urmând a fi învestită cu formulă executorie hotărârea judecătorească. Dacă însă acţiunea în anulare se respinge, se va învesti hotărârea arbitrală asupra căreia a fost exercitat deja controlul judecătoresc. Rezultă că problema condiţiilor specifice ale învestirii cu formula executorie a hotărârilor arbitrale se pune numai în cazul în care nu s-a intentat o acţiune în anulare.Aşadar, prevederile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Legea fundamentală, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, acest text constituţional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 367^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nomis 2003” – S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 6.542/121/2008 al Tribunalului Galaţi – Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu_________