DECIZIE nr. 636 din 3 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Vasile Constantin Stegaru în Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecătoriei Iaşi.La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.569 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Corneliu-Claudiu Canora în Dosarul nr. 22.784/2005 al aceleiaşi instanţe.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, precum şi partea Petru Streche, lipsind partea Societatea Comercială "Mobirom" – S.R.L., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate care fac obiectul dosarelor nr. 1.359 D/2006 şi nr. 1.569 D/2006 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea dosarelor.Părţile prezente se opun conexării.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.569 D/2006 la Dosarul nr. 1.359 D/2006, care a fost primul înregistrat.Având cuvântul, Corneliu-Claudiu Canora şi, respectiv, Petru Streche solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că argumentarea acesteia se bazează pe o confuzie între dreptul la apărare şi asistenţa juridică obligatorie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 14 aprilie 2006 şi din 18 mai 2006, pronunţate în dosarele nr. 24.127/2005 şi nr. 22.784/2005, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Vasile Constantin Stegaru şi Corneliu-Claudiu Canora în dosarele menţionate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu instituie obligativitatea asistării inculpatului de către avocat la prezentarea materialului de urmărire penală. În opinia autorilor excepţiei, asistenţa juridică ar trebui să fie obligatorie în toate situaţiile.Judecătoria Iaşi consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că stabilirea situaţiilor de asistenţă juridică obligatorie este de competenţa exclusivă a legiuitorului, rămânând la latitudinea acestuia să prevadă sau nu, printre cazurile de excepţie privind asistenţa juridică obligatorie, şi prezentarea materialului de urmărire penală.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 250 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, "După punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi:a) îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite; … b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul; … c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare". … Autorii excepţiei de neconstituţionalitate fac referire, de asemenea, la dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege."Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii art. 250 din Codul de procedură penală, respectiv asupra constituţionalităţii art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală şi faţă de motivări similare, reţinând că prevederile legale criticate constituie veritabile garanţii ale dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil.În acest sens, prin Decizia nr. 95 din 15 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 14 martie 2005, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a statuat că „nici din art. 24 din Constituţie şi nici din alte prevederi ale Legii fundamentale nu rezultă obligativitatea asistenţei juridice a inculpatului. Potrivit art. 24 din Constituţie, în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. În aplicarea art. 24 din Legea fundamentală, prin art. 171 din Codul de procedură penală s-au prevăzut expres dreptul învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-i aduce la cunoştinţă acest drept. Ca o garanţie suplimentară a efectivităţii dreptului la apărare în cauzele penale, legiuitorul a instituit prin art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală obligativitatea asistenţei juridice în anumite cazuri, în funcţie de situaţia deosebită în care s-ar afla învinuitul ori inculpatul […] sau când instanţa apreciază că acesta nu şi-ar putea face singur apărarea. Este însă dreptul legiuitorului, şi nu o îndatorire impusă de Constituţie, de a institui cazurile de asistenţă juridică obligatorie fie în cursul urmăririi penale, fie în faza de judecată a procesului penal”.De asemenea, prin Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că „dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, […] stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, […].”Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.Curtea constată, totodată, că nu poate fi reţinută nici critica în sensul că dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei încalcă egalitatea în drepturi, întrucât acestea nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Curtea Constituţională a statuat, de altfel, în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă acelaşi tratament juridic, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1) referitoare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, invocate, de asemenea, de autorii excepţiei în motivarea acesteia, se constată că nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Vasile Constantin Stegaru în Dosarul nr. 24.127/2005 al Judecătoriei Iaşi şi de Corneliu-Claudiu Canora în Dosarul nr. 22.784/2005 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește