DECIZIE nr. 636 din 24 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Codîrlă în Dosarul nr. 966/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 966/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Codîrlă în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că "art. 363 alin. 1 din Codul de procedură penală, raportat la alin. 3 al aceluiaşi articol, creează o gravă inechitate între persoanele care au fost prezente la procesul penal şi nu s-au sustras în nici un fel cercetării judecătoreşti şi persoanele care din diferite motive nu s-au prezentat la chemările instanţei de judecată". Autorul excepţiei arată că, în cauză, nu a cunoscut momentul de la care începe să curgă termenul de apel, fiind în eroare de drept cu privire la acest termen prevăzut de lege, astfel încât a formulat apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Or, în condiţiile în care instanţa de judecată nu respectă dispoziţiile art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier", respectiv pe cele ale art. 358 din acelaşi cod, privind pronunţarea dispozitivului hotărârii, momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea apelului ar trebui să fie – în opinia autorului excepţiei – cel al comunicării hotărârii, iar nu al pronunţării acesteia, aceeaşi soluţie fiind propusă şi pentru situaţia în care "există o imposibilitate morală de notorietate ca inculpatul să poată fi prezent la pronunţarea hotărârii […]". Se apreciază că acceptarea unei soluţii contrare, în sensul curgerii termenului de declarare a apelului de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, iar nu de la cel al comunicării acesteia, este de natură să încalce "principiile constituţionale privitoare la respectarea şi la garantarea dreptului la apărare […], principiul liberului acces la justiţie, dreptul efectiv la exercitarea unei căi de atac şi dreptul la un proces echitabil […]". Autorul excepţiei mai arată că instituţia repunerii în termenul de apel "nu este în măsură să înlăture neajunsurile ce pot fi cauzate drepturilor recunoscute şi garantate inculpaţilor de Constituţie şi convenţiile internaţionale indicate".Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În opinia instanţei, stabilirea unor date diferite de la care curge termenul de 10 zile, prevăzut pentru exercitarea apelului de către părţile dintr-un proces penal, nu aduce atingere principiului egalităţii, întrucât acesta nu înseamnă uniformitate, la situaţii diferite tratamentul neputând fi decât diferit. Normele criticate nu contravin liberului acces la justiţie şi nici dreptului la apărare, câtă vreme nu este îngrădit în nici un fel dreptul inculpatului de a formula calea de atac în termenul legal. Se mai arată că stabilirea unei date diferite de la care curge termenul de apel în funcţie de situaţia în care se află partea nu încalcă art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prin reglementarea momentului de la care începe să curgă termenul de apel nu se restrânge dreptul la apărare al vreuneia dintre părţi, acestea având asigurată posibilitatea de a cunoaşte termenul în care se face deliberarea şi pronunţarea hotărârii. În situaţia în care instanţa a amânat pronunţarea hotărârii, părţile "dispun de numeroase posibilităţi de informare pentru a afla rezultatul deliberării şi, în funcţie de rezultatul deliberării, să exercite calea de atac". Se precizează totodată că "în cazul în care, din motive obiective, independent de voinţa şi culpa lor, părţile nu au putut participa la dezbateri sau la pronunţare ori nu au putut exercita căile de atac în termen legal, există reglementate în Cod două remedii procesuale pentru acestea, şi anume apelul peste termen şi repunerea în termen". Se mai arată că modalitatea diferită de reglementare a momentului de la care începe să curgă termenul de apel nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, care presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei. Se conchide în sensul că aceste dispoziţii legale sunt norme procedurale, a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, şi dau expresie preocupării acestuia de a asigură realizarea dreptului la apărare, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea promovării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti.În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Curtea constată mai întâi că, deşi a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 din Codul de procedură penală, în realitate criticile autorului excepţiei vizează doar prevederile alin. 1 şi 3 ale art. 363 din Codul de procedură penală, asupra acestor critici exprimându-şi, de altfel, şi instanţa de judecată opinia, în considerentele încheierii de sesizare.Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "(1) Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.[…] (3) Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv".Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele cuprinse în art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi, în art. 21, privind liberul acces la justiţie, în art. 24 alin. (1), privind dreptul la apărare, şi în art. 129, privind folosirea căilor de atac.Se invocă, de asemenea, în motivarea excepţiei, încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cuprinse în art. 7, privind egalitatea în faţa legii, în art. 8, privind accesul efectiv la o instanţă naţională, în art. 10, privind dreptul la un proces echitabil, şi în art. 11 paragraful 1, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Curtea reţine că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi, contrar susţinerilor autorului excepţiei, acestea respectă dispoziţiile constituţionale, precum şi pe cele din documentele internaţionale invocate.Astfel, faptul că, potrivit reglementării criticate, pentru părţile prezente la dezbateri sau la pronunţare termenul de declarare a apelului curge (cu excepţiile prevăzute de lege) de la data pronunţării hotărârii nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtă vreme părţile, fiind prezente, au posibilitatea să cunoască soluţia instanţei şi să acţioneze în consecinţă, exercitându-şi fără nici o îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. Situaţia relevată de autorul excepţiei, în sensul că în speţă sau în practică instanţele judecătoreşti nu respectă art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier", încălcând astfel drepturile constituţionale ale părţilor, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.Pentru aceleaşi motive aplicarea dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală în situaţia amânării de pronunţare nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apărare. Astfel, chiar dacă instanţa dispune amânarea pronunţării, partea prezentă la dezbateri poate afla data pronunţării hotărârii şi deci soluţia instanţei, având, prin urmare, posibilitatea să exercite împotriva acesteia căile de atac în condiţiile legii.Mai mult, pentru situaţiile în care părţile sunt în imposibilitatea de a promova căile de atac în termenele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilind în acest sens că "apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile". Aşa fiind, şi în aceste cazuri este asigurată deplina exercitare a dreptului la apărare, respectiv la un proces echitabil, criticile autorului excepţiei fiind neîntemeiate.Curtea constată că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, a prevederilor constituţionale, respectiv a celor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care reglementează egalitatea în drepturi. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situaţia diferită a părţilor prezente la dezbateri sau la pronunţare, şi care, în cunoştinţă de cauză, pot să promoveze căile de atac împotriva hotărârii pronunţate, justifică un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe să curgă termenul pentru declararea acestor căi de atac pe cel al pronunţării hotărârii.De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, invocat chiar de autorul excepţiei ca temei al criticilor sale, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se face "în condiţiile legii ". Eventuala lipsă de diligenţă a părţii care, deşi a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, nu promovează căile de atac împotriva acesteia în termenul prevăzut de lege nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate.Curtea nu poate reţine, de asemenea, pretinsa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, textul din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului invocat în acest sens neavând incidenţă în cauză.În realitate, autorul excepţiei invocă propria "eroare de drept", respectiv necunoaşterea normelor criticate la momentul la care a formulat apel împotriva unei hotărâri penale, solicitând modificarea soluţiei legislative consacrate de acestea, în sensul că "termenul de apel […] să înceapă să curgă de la momentul comunicării hotărârii şi nu de la pronunţarea acesteia". Or, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării", fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 363 alin. 3 din Codul de procedură penală, în raport de critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 114 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 21 aprilie 2005, a cărei soluţie, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Codîrlă în Dosarul nr. 966/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta___________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește