DECIZIE nr. 634 din 9 decembrie 1997

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 9 februarie 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 317 08/07/1997
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecătorPaula C. Pantea – procurorClaudia Miu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Nestianu Valeriu împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 317 din 8 iulie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 4 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 9 decembrie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 20 martie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 3.755/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Nestianu Valeriu.Prin Decizia nr. 317 din 8 iulie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale în materia recursului în anulare.Împotriva deciziei sus-menţionate, Nestianu Valeriu a declarat recurs, în termen legal, cu motivarea ca, prin aceasta decizie, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 56/1993 şi ca judecarea excepţiei s-a făcut fără citarea părţilor.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Nici una dintre autorităţile menţionate nu a comunicat punctul ei de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:În ceea ce priveşte recursul declarat în cauza, se retine ca acesta este neîntemeiat. Primul motiv de recurs, constând în nesoluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 31 din Legea nr. 56/1993, nu poate fi primit, deoarece, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate prin încheiere. Întrucât, în speta, instanţa n-a reţinut prin încheiere excepţia privind art. 31 din Legea nr. 56/1993, considerând ca aceasta nu este o dispoziţie de care depinde soluţionarea cauzei, asa cum cer prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu era competenţa să soluţioneze o astfel de excepţie.Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi reţinut, deoarece, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în redactarea anterioară, Curtea Constituţională avea dreptul, dacă aprecia ca excepţia de neconstituţionalitate este vadit nefondata, sa o soluţioneze cu unanimitate de voturi, fără citarea părţilor. Acestea au însă dreptul de a declara recurs, asa cum s-a făcut şi în speta, iar acesta se judeca în mod obligatoriu în şedinţa publică şi cu citarea părţilor.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Nestianu Valeriu împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 317 din 8 iulie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 9 decembrie 1997.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Claudia Miu–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x