DECIZIE nr. 634 din 26 iunie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Florina Simona Lungu în Dosarul nr. 6.398/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, apărător cu delegaţie la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Apărătorul autorului excepţiei susţine oral concluziile scrise depuse la instanţa de fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat a fost adoptat de legiuitor în acord cu prevederile art. 129 şi 134 din Legea fundamentală. Totodată, mai arată că problema respectării dublului grad de jurisdicţie se pune numai în materie penală. Dreptul de acces la un tribunal nu este absolut, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 martie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 6.398/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.Excepţia a fost ridicată de Florina Simona Lungu într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de apărare a reputaţiei sale profesionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 20 alin. (2), art. 53, art. 133 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În acest sens, arată că prin dispoziţiile legale criticate este reglementat recursul, cale unică de atac a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste hotărâri nu mai sunt supuse controlului judiciar eficient şi efectiv al instanţei de judecată, deoarece, potrivit prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă, recursul este o cale de atac nedevolutivă, cu probatoriu limitat.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, legiuitorul putând institui reglementări corespunzătoare unor proceduri speciale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederea legală criticată nu aduce atingere accesului liber la justiţie, întrucât persoana are dreptul de a se adresa instanţei, pentru protejarea drepturilor şi intereselor sale legitime, chiar în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. Accesul la justiţie nu presupune însă accesul la toate gradele de jurisdicţie, Constituţia prevăzând că „procedura de judecată este stabilită de lege”, iar căile de atac se exercită în condiţiile legii, astfel că legiuitorul este singurul competent să stabilească, pentru motive de celeritate, securitate juridică ori pentru alte motive temeinice, căile de atac ce se exercită împotriva hotărârilor judecătoreşti. Totodată, se mai arată că dispoziţiile criticate nu aduc atingere nici egalităţii în faţa legii, în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procesuale, legea instituind reguli diferite pentru persoane aflate în situaţii diferite.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor interesate care atacă cu recurs hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, fără discriminări pe considerente arbitrare.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004, faţă de art. 21 şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consideră că prevederile legale criticate sunt menite tocmai să asigure persoanelor interesate accesul liber la justiţie.Totodată, cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 faţă de art. 133 alin. (3) şi art. 134 alin. (4) din Constituţie, se constată că textele criticate sunt conforme cu dispoziţia constituţională potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii, stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, având următorul conţinut:– Art. 29: "(5) Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.[…](7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.[…] … (9) Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (7) este irevocabilă." … Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor internaţionale, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 133 alin. (1) referitor la rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi ale art. 134 alin. (1) privind atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că principala critică formulată de autorul acesteia priveşte încălcarea dreptului său la un recurs efectiv. Curtea constată însă că această critică nu poate fi reţinută. Astfel, textele de lege criticate prevăd că partea interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la hotărârea pronunţată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil.Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003, interpretarea art. 6 par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale duce la concluzia că acesta nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv”, nu are semnificaţia asigurării dreptului la un dublu grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a supune judecăţii unei instanţe naţionale cazul violării unui drept consacrat de convenţie.Nu poate fi reţinută aşadar încălcarea art. 21 şi a art. 20 alin. (2) din Constituţie şi nici a art. 6 şi a art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza descrisă de aceasta.Curtea mai reţine că nu sunt încălcate nici prevederile art. 133 alin. (1) referitor la rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi ale art. 134 alin. (1) privind atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii din Constituţia României, ci, dimpotrivă, dispoziţiile legale criticate reprezintă transpunerea la nivelul legii organice a principiilor constituţionale invocate.Prin prisma celor anterior reţinute, Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5), (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Florina Simona Lungu în Dosarul nr. 6.398/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2007.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește