DECIZIE nr. 631 din 12 mai 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ye Dimei în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Arată că i-a fost refuzată şederea în România, deşi soţul şi copilul său se află în mod legal pe teritoriul statului român.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că art. 105 din Legea nr. 122/2006 oferă posibilitatea contestării în faţa instanţei judecătoreşti a hotărârii de încetare a formei de protecţie, aceasta urmând să aprecieze în concret dacă se justifică menţinerea formei de protecţie, chiar dacă au încetat motivele pentru care aceasta a fost iniţial acordată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ye Dimei într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului introdus de Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinţei prin care a fost menţinută forma de protecţie acordată, fiind admisă plângerea petentei împotriva hotărârii recurentului privind încetarea acesteia.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt lipsite de precizie şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în înţelesul dat de practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În condiţiile lipsei de precizie şi claritate cu privire la situaţii similare celei în care autoarea excepţiei se află, aceasta este lipsită de posibilitatea de a avea acces la o judecată dreaptă a cauzei sale şi la obţinerea unei hotărâri corecte, care să îi asigure protecţie împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, având în vedere că, în cazul întoarcerii în ţara de origine, riscă să fie supusă unei operaţii de sterilizare, având deja 3 copii, dintre care 2 născuţi ilegal în România.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 122/2006 sunt suficient de clare pentru a permite autorităţilor competente, ce au misiunea de a dispune în acest domeniu, să nu săvârşească abuzuri în aplicarea acestui articol.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat oferă suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă condiţiile în care încetează protecţia subsidiară. Precizează că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau ale instanţei de judecată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 122/2006 sunt constituţionale. În argumentarea punctului de vedere arată că dispoziţiile criticate conţin norme procedurale cu privire la condiţiile încetării protecţiei subsidiare, iar legiuitorul, în virtutea competenţei oferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de acces liber la justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conţinut:– Art. 99: "Protecţia subsidiară acordată în temeiul art. 26 sau 27 încetează atunci când împrejurările care au condus la acordarea formei subsidiare de protecţie au încetat să existe ori s-au schimbat într-o asemenea măsură încât această formă de protecţie nu mai este necesară."În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, care consacră dreptul la un proces echitabil, raportate la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale – "Dreptul la un proces echitabil".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează încetarea protecţiei subsidiare oferite, în temeiul art. 26 sau 27 din Legea nr. 122/2006, cetăţenilor străini sau apatrizilor, respectiv membrilor de familie ai acestora, care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat, dar cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine sau în ţara în care îşi aveau reşedinţa obişnuită, vor fi expuşi unui risc serios şi care nu pot sau, ca urmare a acestui risc, nu doresc protecţia acelei ţări. Autorul acesteia susţine că prevederile art. 99 din Legea nr. 122/2006, prin lipsa de precizie şi claritate a redactării, nesocotesc dreptul la obţinerea unei hotărâri corecte, care să îi asigure protecţie împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.Curtea constată că, prin el însuşi, textul nu este de natură să nesocotească dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care străinul beneficiar al unei forme de protecţie are posibilitatea de a contesta în instanţă hotărârea prin care Oficiul Român pentru Imigrări a dispus încetarea formei de protecţie subsidiară iniţial acordate. Judecătorul va aprecia dacă şi în ce măsură condiţiile care au justificat acordarea acesteia continuă să se menţină sau dacă, deşi acestea s-au modificat, sunt apte de a justifica păstrarea formei de protecţie. Mai mult, în ipoteza în care acestea au încetat, instanţa va putea constata eventuala apariţie sau existenţă a altor împrejurări care să impună menţinerea formei de protecţie. Prin urmare, din această perspectivă, Curtea nu poate reţine critica referitoare la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil şi observă că autorul acesteia se rezumă la simpla afirmare a pretinsei contrarietăţi dintre textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale care garantează dreptul la un proces echitabil.Totodată, Curtea constată că textul supus controlului de constituţionalitate este lipsit de echivoc, formularea acestuia fiind suficient de clară încât să permită, într-o măsură rezonabilă, destinatarului normei să înţeleagă conţinutul ideatic al acesteia şi să îşi regleze conduita în funcţie de prescripţiile sale. În jurisprudenţa sa constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea nu este obligatoriu să fie previzibilă într-o măsură absolută, întrucât "certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să poată să se adapteze schimbărilor de situaţie". În plus, Curtea de la Strasbourg a reţinut că "există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi aplicare depind de practică". În acest sens este, de exemplu, Hotărârea din 22 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Lindon, Otchakovsky-Laurens şi July împotriva Franţei (paragraful 41).De altfel, Curtea constată că textul de lege criticat nu face altceva decât să transpună la nivelul legislaţiei naţionale dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, potrivit cărora "Un resortisant al unei ţări terţe sau un apatrid încetează să mai poată beneficia de protecţie subsidiară atunci când circumstanţele care au justificat acordarea unei astfel de protecţii încetează să existe sau au evoluat astfel încât protecţia nu mai este necesară".Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ye Dimei în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește