DECIZIE nr. 63 din 2 februarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ion Predescu – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAntonia Constantin – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 183 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sepe Instalcom” – S.R.L. din Orăştie în Dosarul nr. 3.875/2005 al Tribunalului Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate instituie un caz de suspendare a procedurii administrative similar celui prevăzut în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Cu privire la aceste din urmă prevederi Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 72 din 28 mai 1996, statuând că sunt constituţionale. Pe de altă parte, soluţionarea contestaţiei administrative nu se amână sine die, principiul liberului acces la justiţie fiind garantat de prevederile art. 188 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă. Fixarea condiţiilor şi limitelor dreptului de acces la justiţie se realizează prin prevederile cuprinse în titlul IX al Codului de procedură fiscală. Prevederile art. 23 alin. (11) şi (12) din Constituţie privind prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei nu sunt incidente în materie civilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 septembrie 2005, Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 183 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sepe Instalcom” – S.R.L. din Orăştie într-o cauză având ca obiect o acţiune în contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea unei decizii de impunere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă încălcarea prin textele de lege criticate a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21, art. 23 alin. (8) şi (9) [devenit art. 23 alin. (11) şi (12) din Constituţia revizuită] şi art. 48 alin. (1) şi (2) [devenit art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţia revizuită], precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a arăta însă în ce constă această încălcare.Tribunalul Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate "este neîntemeiată, întrucât, împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiei de către organul administrativ, reclamanta are calea acţiunii în contencios în conformitate cu dispoziţiile art. 187 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003„. Instanţa de judecată arată, de asemenea, că „reclamanta are şi calea de a se adresa instanţei cu acţiune în contencios administrativ în condiţiile art. 6-12 din Legea nr. 554/2004„.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 183 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. După sesizarea Curţii Constituţionale prin Încheierea din 22 septembrie 2005, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, iar textele de lege criticate au fost renumerotate. În prezent, dispoziţiile legale criticate sunt prevăzute la art. 184 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din ordonanţă care au următorul cuprins:– Art. 184 alin. (1) lit. a) şi alin. (3): "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; […] … (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu." … Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca aducând atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (8) şi (9) [devenit art. 23 alin. (11) şi (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei, din Constituţia revizuită] şi art. 48 alin. (1) şi (2) [devenit art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, din Constituţia revizuită].Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă, totodată, în susţinerea acesteia, şi prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Prin dispoziţiile art. 184 alin. (1) lit. a) legiuitorul a adoptat, în materie fiscală, o normă similară celei cuprinse în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă (în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001 şi prin Legea nr. 219/2005), potrivit căreia instanţa putea suspenda judecata „când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”. Or, cu privire la acest din urmă text de lege, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 72 din 28 mai 1996, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 2 august 1996, statuând că este constituţional. Cu acest prilej Curtea a reţinut că „întâietatea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală […]. În acelaşi sens, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat, în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”.Curtea reţine că, pentru identitate de raţiune, cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi în materie fiscală, în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale, şi anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.Totodată, prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, Curtea a stabilit, în soluţionarea unei excepţii privind dispoziţiile art. 174-187 din Codul de procedură fiscală (care includ şi pe cele criticate în prezenta cauză), că acestea „nu instituie […] jurisdicţii speciale administrative” în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie. Totodată, potrivit deciziei menţionate, „textele din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege”. Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că „actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, aşadar, acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată”.De asemenea, prin Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea a arătat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 187 alin. (2) [devenit art. 188 alin. (2) în urma republicării Codului de procedură fiscală], conform cărora „deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă”, „nu se poate susţine existenţa unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiţie, textul de lege menţionat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanţei judecătoreşti inclusiv decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă”.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Curtea constată că Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală stabileşte, în titlul IX, condiţiile exercitării dreptului de a recurge la justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei lezate printr-un act administrativ fiscal.În consecinţă Curtea constată că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, celor ale art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi nici dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 teza întâi privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Referitor la invocarea încălcării prevederilor art. 23 alin. (11) şi (12) din Constituţie, Curtea observă că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei sunt proprii materiei penale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Sepe Instalcom” – S.R.L. din Orăştie în Dosarul nr. 3.875/2005 al Tribunalului Hunedoara – Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2006.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește