DECIZIE nr. 63 din 2 aprilie 1997

referitoare la constituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 pentru adoptarea excepţiei invocate de domnul senator Nistor Badiceanu cu privire la imunitatea parlamentară a domnului senator Corneliu Vadim Tudor



Un număr de 43 de senatori, şi anume: Vasile Ion, Doru Ioan Taracila, Teodor Viorel Melescanu, Ghiorghi Prisacaru, Ion Solcanu, Octav Cozmanca, Liviu Maior, Ilie Aurel Constantin, Virgil Popescu, Mihai Petrescu, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Avram, Marin Predila, Victor Apostolache, Constantin Sava, Alexandru-Radu Timofte, Ilie Platica-Vidovici, Viorel Ştefan, Mihai Matetovici, Sergiu Chiriacescu, Emil Dima, Virgil Popa, Doru Gaita, Marcu Burtea, Octavian Opris, Nicolae Sersea, Ion Bold, Gheorghe Dumitrascu, Dan Stelian Marin, Dumitru Badea, Ion Carciumaru, Niculae Patru, Gheorghe Bunduc, Florea Preda, Vasile Dobrescu, Victor Fuior, Justin Tambozi, Ioan Ardelean, Costica Ciurtin, Augustin Crecan, Haralambie Cotarcea, Nelu Badea, Ion Minzina, au sesizat Curtea Constituţională la data de 18 martie 1997, solicitând invalidarea ca neconstitutionala a procedurii prin care s-a adoptat Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997, precum şi conţinutul acestei hotărâri, pentru următoarele motive:– procedura de adoptare a hotărârii ce face obiectul sesizării încalcă prevederile art. 67 şi 69 din Constituţie, precum şi ale art. 145 din Regulamentul Senatului;– prin validarea sa ca senator, la data de 27 noiembrie 1996, domnul Corneliu Vadim Tudor a obţinut un nou mandat parlamentar; de aceea Hotărârea Senatului din 24 aprilie 1996 încalcă prevederile art. 60 din Constituţie şi ale art. 160 din Regulamentul Senatului, deoarece, prin aceasta hotărâre, s-a decis ca măsura ridicării imunitatii parlamentare, luată în legislatura anterioară, prin Hotărârea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996, se aplică în ce priveşte mandatul actual;– s-au eludat prevederile art. 149 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora ridicarea imunitatii se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul senatorilor prezenţi.În concluzie, se susţine ca prin felul în care s-a adoptat hotărârea s-a modificat implicit Regulamentul Senatului cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare.În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat preşedintelui Senatului sa comunice punctul de vedere al Biroului permanent.În punctul de vedere al Biroului permanent se arata ca Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 nu a avut ca obiect ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, ci excepţia invocată de domnul senator Nistor Badiceanu, în sensul că Hotărârea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996 îşi produce efectele până la soluţionarea definitivă a proceselor penale pentru care prin acea hotărâre se ridicase imunitatea parlamentară. De aceea se considera ca sunt aplicabile dispoziţiile constituţionale cu privire la adoptarea hotărîrilor senatului şi nu cele referitoare la ridicarea imunitatii parlamentare. În legătură cu sesizarea grupului de senatori se arata ca, întrucît, potrivit art. 144 lit. b) din Constituţie, competenţa Curţii este strict limitată numai la controlul constituţionalităţii regulamentelor parlamentare, controlul constituţionalităţii Hotărârii nr. 11 din 13 martie 1997 excede acestei competente. De altfel, se arata ca hotărârea a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie şi art. 110 lit. c) din Regulamentul Senatului, referitoare la cvorumul şi majoritatea necesare pentru adoptarea de hotărâri.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul judecătorului-raportor, precum şi Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997, raportată la prevederile Constituţiei, retine următoarele:Ministrul justiţiei, cu adresele nr. 305/C/1997 şi nr. 306/C/1997, a solicitat ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor pentru infracţiunile de calomnie, prevăzute de art. 206 din Codul penal, împotriva părţilor vătămate menţionate în aceste cereri, Comisia juridică de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, prin raportul prezentat Senatului, nu a fost de acord cu aprobarea acestor cereri.În şedinţa Senatului din 13 martie 1997, având ca ordine de zi dezbaterea referitoare la cererile de ridicare a imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, s-a admis excepţia invocată de domnul senator Nistor Badiceanu, adoptindu-se Hotărârea nr. 11 din 13 martie 1997. Prin aceasta hotărâre s-a stabilit ca cererile înaintate de ministrul justiţiei nu au obiect, întrucît, în privinta infracţiunilor pentru care s-au formulat aceste cereri, imunitatea parlamentară a domnului senator Corneliu Vadim Tudor a fost ridicată prin Hotărârea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996, hotărâre care îşi produce efectele până la soluţionarea definitivă a proceselor penale respective.Asa cum se precizează în punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, dosarele penale avute în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 11 din 13 martie 1997, care au făcut obiectul cererilor de ridicare a imunitatii formulate de ministrul justiţiei, fac parte din cele pentru care imunitatea parlamentară fusese ridicată anterior prin Hotărârea nr. 13 din 24 aprilie 1996. În mod concret, cererile ministrului justiţiei priveau dosarele nr. 67/P/Sp/1995 şi 69/P/Sp/1995 ale Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, referitoare la mai multe infracţiuni de calomnie prin unele articole publicate în revista „România Mare”.În legătură cu obiectul sesizării, Curtea retine ca imunitatea parlamentară, într-un regim parlamentar, democratic şi pluralist, este indisolubil legată de instituţia mandatului reprezentativ. De aceea imunitatea parlamentară a fost consacrată prin art. 69 din Constituţie, potrivit căruia reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecata a unui parlamentar se poate face numai cu încuviinţarea Camerei din care acesta face parte. Imunitatea reprezintă, astfel, un mijloc de protecţie a parlamentului împotriva pericolului de a fi supus represiunii penale ori contravenţionale, în mod abuziv sau sicanator, ca urmare a atitudinii sale politice, asigurindu-i independenta, sub aspect juridic, în exercitarea mandatului încredinţat de corpul electoral. Ca urmare, imunitatea parlamentară nu constituie un drept subiectiv, ci are caracter imperativ, fiind o garanţie constituţională a mandatului reprezentativ, deci a opţiunii electoratului prin votul căruia acest mandat a fost încredinţat. În acest sens se justifica şi dispoziţiile regulamentare ce impun ridicarea imunitatii cu o majoritate calificată. În consecinţa rezultă ca: ridicarea imunitatii priveşte exclusiv faptele în considerarea cărora s-a adoptat o asemenea măsura; o dată cu încetarea mandatului încetează şi imunitatea a cărui protecţie o asigura; unui nou mandat îi corespunde o noua imunitate, ceea ce ar presupune ridicarea ei potrivit dispoziţiilor regulamentare, nu constatarea ridicării imunitatii într-un mandat anterior.Raportind cele arătate la Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997, se constată că principalele aspecte referitoare la constituţionalitatea acestei hotărâri sunt următoarele:– dacă efectele ridicării imunitatii unui mandat expirat, deci a unei imunităţi care a încetat, pot fi aplicate şi asupra imunitatii în funcţiune, corespunzătoare unui nou mandat; în cererea nr. 306/C/1997 de ridicare a imunitatii, formulată de ministrul justiţiei, se menţiona ca, întrucît domnul Corneliu Vadim Tudor a fost reales în Senat, pentru trimiterea sa în judecata este necesară ridicarea imunitatii parlamentare, chiar dacă dosarul penal la care se referea acea cerere fusese avut în vedere la ridicarea imunitatii parlamentare în legislatura expirată; Senatul nu a fost de acord cu acest punct de vedere şi a decis ca efectele hotărâri anterioare, privind imunitatea unui mandat expirat, se aplică şi imunitatii în funcţiune a mandatului actual; rezultă deci ca, în conceptia acestei hotărâri, efectele hotărârii anterioare nu s-ar putea aplica fără aprobarea Senatului, cu atât mai mult cu cît dintre infracţiunile de care era invinuit domnul senator Corneliu Vadim Tudor, prevăzute în Hotărârea nr. 13 din 24 aprilie 1996, aprobarea s-a dat numai pentru cele menţionate în cererea ministrului justiţiei de ridicare a imunitatii; în consecinţa, este necesar a se stabili dacă soluţia adoptată prin Hotărârea nr. 11 din 13 martie 1997 nu este doar o modalitate de eludare a procedurii de ridicare a imunitatii parlamentare, mai ales ca a fost aprobată cu majoritatea simpla, contrar avizului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, precum şi opiniei preşedintelui Senatului, de principiu fiind ca un incident procedural nu poate fi rezolvat decît după aceleaşi reguli aplicabile fondului;– dacă hotărârea atacată are ca efect ridicarea imunitatii mandatului actual, deoarece, în mod expres, în conţinutul acestei hotărâri, se constată că cererile de ridicare a imunitatii, formulate de ministrul justiţiei, sunt fără obiect, în punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului se precizează ca obiectul hotărârii respective nu a fost ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, iar raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari nu a fost supus dezbaterii şi aprobării;– dacă aprobarea aplicării hotărârii de ridicare a imunitatii parlamentare din legislatura expirată are semnificatia ridicării imunitatii mandatului actual, în condiţiile în care a existat majoritatea necesară pentru luarea acestei măsuri; realizarea majorităţii respective este urmarea faptului ca, asa cum rezultă din stenograma şedinţei din 13 martie 1997, o parte dintre senatori au părăsit lucrările, cei rămaşi intrunind condiţiile de cvorum şi majoritatea regulamentara care ar fi permis ridicarea imunitatii; părăsirea şedinţei este contrară obligaţiilor legate de exercitarea mandatului reprezentativ şi poate avea, ca în cazul de faţa, consecinţe contrare scopului urmărit; numai ca, asa cum s-a arătat, hotărârea adoptată nu a avut ca scop ridicarea imunitatii, întrunirea majorităţii sus-menţionate fiind o simpla întâmplare; acest aspect interesează în ce priveşte legitimitatea constituţională a hotărârii, spre a se stabili dacă, în funcţie de efectele sale, ea putea fi astfel adoptată.Asupra problemelor sus-menţionate Curtea Constituţională nu poate decide, întrucît, potrivit art. 144 lit. b) din Constituţie, competenţa sa are în mod exclusiv ca obiect controlul constituţionalităţii regulamentelor parlamentare, atât în ansamblul lor, cît şi a fiecărei prevederi în parte. În acest sens este jurisprudenta Curţii, asa cum rezultă din decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia Plenului nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995 şi Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995.în consecinţa, ţinând seama de prevederile art. 10 lit. f) şi ale art. 221 din Codul de procedură penală, potrivit cărora punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este condiţionată, printre alte elemente, de autorizarea organului competent, ceea ce presupune, în cazul parlamentarilor, încuviinţarea Camerei din care fac parte, prin ridicarea imunitatii lor parlamentare, revine autorităţilor judecătoreşti, în structura prevăzută de Constituţie, sa stabilească dacă hotărârea adoptată are semnificatia unei asemenea incuviintari. Aprecierea legalităţii Hotărârii Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 implica, în mod necesar, stabilirea constituţionalităţii sale şi a efectelor produse asupra imunitatii parlamentare a mandatului avut în vedere, întrucît orice act al Parlamentului este subordonat Constituţiei, prevederilor regulamentare şi, după caz, celor instituite prin lege.În sesizarea grupului de senatori se susţine ca prin Hotărârea nr. 11 din 13 martie 1997 s-ar fi modificat Regulamentul Senatului. Este un punct de vedere ce nu poate fi primit, deoarece niciodată printr-un act de aplicare nu poate fi modificat actul normativ supraordonat, în care actul de aplicare îşi are temeiul juridic. Tocmai pe aceasta se bazează posibilitatea sanctionarii ilegalitatii actului de aplicare.Faţa de cele arătate, potrivit prevederilor art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.b), ale art. 21 şi ale art. 22 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca soluţionarea sesizării formulate de un grup de 43 de senatori, cu privire la Hotărârea Senatului nr. 11 din 13 martie 1997 pentru adoptarea excepţiei invocate de domnul senator Nistor Badiceanu cu privire la imunitatea parlamentară a domnului senator Corneliu Vadim Tudor, nu este de competenţa Curţii Constituţionale.2. Prezenta decizie se comunică Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Deliberarea a avut loc la data de 2 aprilie 1997 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Romul Petru Vonica şi Victor Dan Zlatescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește