DECIZIE nr. 63 din 11 aprilie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, excepţie ridicată de Ion Muresan şi Maria Muresan în Dosarul nr. 3.936/1999 al Judecătoriei Medias.La apelul nominal răspunde, pentru Ion Muresan şi Maria Muresan, avocat Bettinio Diamant. Lipseşte Elisabeta Oprea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Avocatul autorilor excepţiei solicita să se acorde un nou termen, în vederea pregătirii apărării.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordării unui termen în vederea pregătirii apărării.Curtea, deliberând asupra cererii formulate, constata că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 156 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţa, respinge cererea.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepţiei solicita admiterea excepţiei, arătând ca Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 s-a perimat, deoarece nu a fost încă aprobată de Parlament; Curtea Constituţională poate constata ca o ordonanţa este perimata, având în vedere competenţa sa de a stabili ca anumite dispoziţii legale sunt abrogate. În continuare se arata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile din ordonanţa referitoare la nemotivarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în fond şi în apel. Astfel se susţine ca în cazul desfiinţării unei hotărâri cu trimiterea cauzei spre o noua judecata, dacă decizia de casare nu este atacată, instanţa care va rejudeca procesul nu va şti pentru ce s-a desfiinţat hotărârea şi căror indicaţii de casare să se conformeze. În acelaşi fel se poate intampla şi în cazul declinarilor de competenţa, situaţie în care, dacă nu se ataca hotărârea de declinare, instanţa investită cu judecarea regulatorului de competenţa nu va cunoaşte considerentele care au dus la ivirea conflictului de competenţa. În concluzie, arata ca este neconstitutional sa obligi o parte sa exercite o cale de atac pentru a afla considerentele care au dus la o anumită soluţie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se constant în sensul constituţionalităţii acestui act normativ. Mai arata că nu se poate pune în discuţie perimarea prevederilor ordonanţei, atâta vreme cat nici Legea fundamentală şi nici o alta lege nu prevăd un termen în care aceasta să fie dezbatuta şi aprobată de Parlament. Sancţiunea perimării aplicată actelor de procedura civilă nu poate fi aplicată în domeniul legislativ. De asemenea, nu se poate susţine ca sunt neconstituţionale dispoziţiile din ordonanţa care prevăd ca instanţele nu mai sunt obligate să îşi motiveze hotărârile decât dacă asupra acestora se exercită o cale de atac, întrucât se constată că nici o dispoziţie constituţională nu statuează o asemenea obligaţie. În consecinţa, solicita respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 15 decembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 3.936/1999, Judecătoria Medias a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998, excepţie ridicată de Maria Muresan şi Ion Muresan într-un proces civil de constatare a nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil.În motivarea excepţiei autorii acesteia susţin ca Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 este neconstitutionala întrucât, pe de o parte, modifica o lege organică, asa cum este Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, dispoziţiile acestei ordonanţe, nefiind încă aprobate prin lege de către Parlament, pot fi considerate „perimate” şi, în consecinţa, trebuie declarate neconstituţionale. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate acest lucru ar contraveni prevederilor art. 114 şi ale art. 58 alin. (1) din Constituţie. Se mai susţine, de asemenea, ca dispoziţiile acestei ordonanţe, referitoare la nemotivarea hotărârilor pronunţate în fond şi în apel, dacă nu au fost atacate, contravin prevederilor art. 126 privind caracterul public al dezbaterilor, precum şi prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 47 privind dreptul la petiţionare din Legea fundamentală, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, susţin aceştia, „dacă în dosar nu sunt consemnate dezbaterile de fond şi nici nu sunt menţionate considerentele pentru care s-a pronunţat o anumită sentinta, cum poate fi cineva informat corect asupra unor elemente esenţiale dintr-un dosar?”Exprimandu-şi opinia, instanţa judecătorească considera excepţia ca fiind neîntemeiată, arătând ca Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 nu contravine prevederilor art. 114 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât „efectele ordonanţei încetează doar în situaţia în care aceasta nu a fost înaintată spre aprobare până la împlinirea termenului de abilitare, nu şi atunci când ordonanţa a fost înaintată în termenul legal, dar Parlamentul nu a supus-o spre aprobare”. Instanţa judecătorească apreciază, de asemenea, ca Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 nu contravine prevederilor art. 126 din Constituţie, care se referă la publicitatea dezbaterilor şi nu la publicitatea motivelor de fapt şi de drept, pe baza cărora s-a format convingerea instanţei la pronunţarea hotărârii. În motivarea opiniei sale instanţa judecătorească evoca jurisprudenta Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998, menţionând deciziile nr. 61/1999 şi nr. 135/1999, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate privind aceasta ordonanţa.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, precizând ca asupra constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 61/1999, statuand ca dispoziţiile acestei ordonanţe sunt constituţionale. Considerarea dispoziţiilor Codului de procedura civilă ca fiind de resortul legii organice ar echivala cu o completare a Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi. În ceea ce priveşte perimarea ordonanţelor de urgenta neaprobate de Parlament, se precizează că nu exista nici o dispoziţie constituţională care să stabilească un anumit termen pentru dezbaterea şi aprobarea ordonanţelor de către Parlament.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile verbale şi concluziile scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Excepţia de neconstituţionalitate se referă la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, excepţiile de neconstituţionalitate având un conţinut identic cu cel al celei ridicate în cauza de faţa. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 61 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, şi prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 28 martie 2000, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998. Pentru a ajunge la aceasta soluţie Curtea a reţinut, în esenta, următoarele:– Potrivit sistemului Constituţiei din 1991, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituţionale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 72 alin. (3) din Constituţie prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cat şi în celelalte articole ale Constituţiei, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că procedura civilă este supusă reglementării prin asemenea legi.– Motivarea sau nemotivarea hotărârilor nu are nici o înrâurire asupra respectării principiului privind caracterul public al şedinţelor de judecată, consacrat în art. 126 din Constituţie, care prevede: "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege." Acest principiu vizează timpul şi locul desfăşurării şedinţelor de judecată, iar nu şi documentele întocmite în timpul acestora. Consemnarea dezbaterilor, formele şi modalităţile acesteia sunt probleme de procedura, care, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, sunt stabilite de lege.– Înlăturarea obligaţiei de a motiva hotărârile, dacă acestea nu sunt atacate cu apel sau cu recurs, nu ingradeste în nici un fel exerciţiul dreptului de acces la informaţii de interes public şi, prin urmare, nu încalcă art. 31 alin. (1) din Constituţie, care prevede: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit." Datele care rezultă din dosarele aflate în curs de judecată la instanţe nu sunt, în general, destinate publicităţii, dar soluţiile pronunţate pot fi aduse la cunoştinţa publică prin orice mijloace legale. Toate părţile procesului, indiferent de calitatea lor, au acces nelimitat la actele dosarului.– Necomunicarea motivarii hotărârilor neatacate cu apel sau cu recurs nu ingradeste accesul liber la justiţie şi nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, potrivit cărora: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." Toate părţile procesului iau cunoştinţa de modul de soluţionare a acestuia şi îşi pot exprima nemultumirea faţă de soluţia instanţei de judecată prin exercitarea căilor de atac. Partea nemultumita, luând cunoştinţa de hotărârea pronunţată, o poate ataca cu apel sau cu recurs într-un termen rezonabil, după care i se comunică şi considerentele hotărârii, pe baza cărora, tot într-un termen rezonabil, poate motiva propriul apel sau recurs, combatand motivele avute în vedere de instanţa.– Dispoziţiile ordonanţei nu contravin nici art. 47 din Constituţie, deoarece dreptul de petiţionare al cetăţenilor şi soluţionarea petitiilor de către autorităţile publice constituie un domeniu diferit şi o procedură de urmat aparte faţă de cererile adresate justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei, cu procedura specifică de soluţionare a litigiilor de către instanţele de judecată, corespunzătoare diferitelor grade şi faze ale judecaţii.Considerentele şi soluţia din deciziile citate sunt valabile şi în cauza de faţa, neintervenind nici un element nou care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind faptul ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observa ca aceasta nu poate fi primită. Art. 6 pct. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanţa judecătorească în vederea soluţionării plangerilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998, care conţin unele norme de modificare şi completare a Codului de procedura civilă referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti, la cererea şi termenul de apel, la motivarea şi comunicarea apelului ori recursului, nu ingradesc dreptul persoanei de a se adresa instanţelor de judecată competente, în cazul în care le sunt incalcate drepturile. Potrivit dispoziţiilor acestei ordonanţe, părţile în proces, nemultumite de soluţia instanţei de judecată, pot exercita căile de atac, motivele apelului sau ale recursului urmând să fie redactate după motivarea sentinţei.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, excepţie ridicată de Ion Muresan şi Maria Muresan în Dosarul nr. 3.936/1999 al Judecătoriei Medias.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 aprilie 2000.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește