DECIZIE nr. 622 din 17 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. j) şi ale art. 30 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. j) şi ale art. 30 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Inter Gusto” – S.R.L. în Dosarul nr. 4.481/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal răspunde Gheorghe Paraschiv, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Partea prezentă solicită admiterea excepţiei, considerând că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondată, apreciind că reglementarea atribuţiei judecătorului-sindic de a autentifica actele juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, nu încalcă principiile constituţionale ale imparţialităţii justiţiei, independenţei judecătorilor şi egalităţii în drepturi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.481/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. j) şi ale art. 30 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Inter Gusto” – S.R.L. în dosarul menţionat, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 64/1995.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), ale art. 16, precum şi ale art. 123 (devenit art. 124, după republicarea Constituţiei).În legătură cu critica de neconstituţionalitate formulată prin invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, autorul excepţiei arată că atribuţia de autentificare a actelor stabilită prin prevederile criticate în sarcina judecătorului-sindic "nu este una ce ţine de puterea judecătorească, ci una care ţine de serviciul de interes public reglementat de art. 3 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici”.Autorul excepţiei consideră că, "deşi judecătorul este independent şi ar trebui să se supună numai legii, în fapt, prin art. 11 lit. j) din Legea nr. 64/1995, republicată, i se impune să autentifice acte încheiate de către lichidatorul judiciar cu persoane care nu participă în calitate de părţi în proces şi în condiţiile pe care lichidatorul şi terţele persoane străine de cauză le stabilesc. În acest fel, judecătorul nu mai este imparţial, ci este nevoit să se supună voinţei unor terţe persoane străine de cadrul procesual, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a art. 123 alin. (2) din Constituţie [devenit art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicată]”.De asemenea, autorul excepţiei consideră că, prin actul autentificat de către judecător, bunurile debitoarei sunt dobândite de terţe persoane, fără să achite taxele de timbru la care este obligată orice altă persoană care încheie acte translative de proprietate, încălcându-se principiul conform căruia "justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "atribuţia de autentificare a actelor juridice încheiate de judecătorul-sindic nu aduce atingere independenţei puterii judecătoreşti, iar plata taxelor aferente vânzărilor [se face], oricum, la momentul intabulării dreptului de proprietate în Cartea funciară". Se arată că, de altfel, "în speţa de faţă, obiectul vânzării l-au constituit drepturi litigioase, iar nu un bun mobil al debitoarei".În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere se arată că "din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii fundamentale reiese că reglementarea procedurii de judecată intră în competenţa exclusivă a legiuitorului".În opinia Guvernului, "prin acordarea judecătorului-sindic a atribuţiei de a autentifica actele încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, nu se produce o ingerinţă a puterii judecătoreşti în sfera altei puteri, cu atât mai mult cu cât nici o normă constituţională nu prevede competenţa exclusivă a notarilor publici în activitatea de autentificare a actelor juridice".Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În motivarea acestui punct de vedere se arată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate formulată prin invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.În legătură cu critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. j) şi ale art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/1995 faţă de art. 124 din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că nu este încălcat „principiul potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, [iar] în ceea ce priveşte atribuţiile, precum şi caracterul hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic, acestea constituie chestiuni de procedură, pe care legiuitorul este liber să le [reglementeze], în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie”.Cât priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, Avocatul Poporului consideră că "dispoziţiile constituţionale referitoare la organizarea statului român potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor nu au incidenţă în cauza de faţă".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. j) şi ale art. 30 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 11 (1) : "Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: […]j) autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică; […]"; … – Art. 30: "(1) Actele încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, vor fi supuse autentificării judecătorului-sindic.(2) Judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de autentificare, în baza căreia actul va putea fi înscris în registrele de publicitate." … În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege sunt invocate prevederile art. 1 alin. (4), ale art. 16 şi 123 din Constituţie. În realitate, din conţinutul motivării excepţiei rezultă că autorul excepţiei face referire la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul statului de drept, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, precum şi la cele ale art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei.Critica de neconstituţionalitate are la bază, în esenţă, susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale care stabilesc în sarcina judecătorului-sindic autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, prin aceea că atribuţia respectivă "ţine de serviciul de interes public reglementat de art. 3 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici”. Sunt încălcate totodată, în opinia autorului excepţiei, şi principiul imparţialităţii justiţiei, al independenţei judecătorilor şi al egalităţii în drepturi, întrucât prin dispoziţiile legale menţionate judecătorului-sindic „i se impune să autentifice acte încheiate de către lichidatorul judiciar cu persoane care nu participă în calitate de părţi în proces şi în condiţiile pe care lichidatorul şi terţele persoane străine de cauză le stabilesc”, iar terţii care dobândesc bunurile debitorului sunt scutiţi de taxa de timbru.Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Dispoziţiile legale criticate sunt cuprinse într-un act normativ care instituie o procedură specială. Or, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, precum şi prin alte decizii, s-a statuat că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale”.Totodată, Curtea reţine că din însăşi economia Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 rezultă că notarii publici nu deţin exclusivitatea în efectuarea actelor notariale. Astfel, art. 5 din lege prevede: „Actele notariale pot fi efectuate şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, precum şi de alte instituţii, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege”.Mai mult decât atât, în legătură cu materia reglementată prin textele legale criticate Curtea observă că însăşi activitatea proprie notarilor publici este supusă controlului instanţelor judecătoreşti. Astfel, potrivit art. 67 din lege, "În cazul în care notarul public respinge cererea de autentificare, încheierea va cuprinde menţiunile de la art. 51 alin. 1.Dacă se face plângere împotriva încheierii de respingere şi judecătoria o admite, notarul public va da încheierea de autentificare a actului, conform hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă, şi va menţiona că actul produce efecte de la înregistrarea cererii de autentificare."În consecinţă, nu se poate pune problema încălcării, prin dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. j) şi ale art. 30 din Legea nr. 64/1995, a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor.Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi nici pe cele ale art. 124 alin. (2) privind imparţialitatea justiţiei, având în vedere că autentificarea de către judecătorul-sindic a actelor juridice încheiate de lichidator, pentru a căror validitate este necesară forma autentică, este o măsură care se aplică tuturor lichidatorilor desemnaţi de către judecătorul-sindic în temeiul art. 28 alin. (1) din lege, care încheie astfel de acte juridice. Instituirea de către legiuitor, în sarcina judecătorului-sindic, a acestei atribuţii se justifică raţional şi obiectiv prin necesitatea realizării scopului legii, acela de acoperire a pasivului debitorului aflat în insolvenţă, fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment (art. 2 din Legea nr. 64/1995).În ceea ce priveşte susţinerea încălcării prin dispoziţiile criticate a principiului independenţei justiţiei, prevăzut de art. 124 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că este neîntemeiată. Acest principiu constituţional vizează independenţa justiţiei faţă de celelalte autorităţi publice, de puterea politică. Or, atribuţia judecătorului-sindic de a autentifica acte încheiate de către lichidatorul judiciar cu persoane care nu participă în calitate de părţi în proces nu are legătură cu principiul independenţei judecătorilor.De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 377 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 12 decembrie 2003, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate referitoare la mai multe prevederi din Legea nr. 64/1995, între care şi art. 23^1 alin. (1) [devenit, în actuala redactare, după republicarea legii, art. 30 alin. (1)]. În cuprinsul deciziei s-a statuat că „nici o dispoziţie constituţională nu prevede dreptul sau competenţa exclusivă de a autentifica anumite acte, legiuitorul fiind în drept de a deroga printr-o lege de la reglementările cuprinse într-o altă lege. Pe de altă parte, dreptul judecătorului-sindic de a autentifica prin încheiere actele încheiate de lichidator, prevăzut de art. 23^1 din Legea nr. 64/1995, este instituit tocmai în interesul debitorului, pentru a evita grevarea patrimoniului acestuia cu noi cheltuieli pentru taxe şi onorarii”. Totodată, Curtea a constatat că „nici una dintre dispoziţiile legale criticate nu împiedică îndeplinirea, în cadrul procedurii falimentului, a cerinţelor unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să schimbe această jurisprudenţă, soluţia adoptată în decizia menţionată şi considerentele care au stat la baza acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. j) şi ale art. 30 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Inter Gusto” – S.R.L. în Dosarul nr. 4.481/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta__________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește