DECIZIE nr. 621 din 17 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Rompac Internaţional" – S.A. din Bucureşti şi Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.814/2004, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Rompac Internaţional" – S.A. din Bucureşti şi Dan Constantin Gritac într-o cauză comercială ce are ca obiect înfiinţarea sechestrului judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că modul în care au fost redactate textele de lege criticate contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi şi art. 136 alin. (5). Astfel, arată că dispoziţiile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât prin reglementarea unei proceduri inverse de soluţionare, şi anume de instituire a sechestrului judiciar înainte de stabilirea unei posibile creanţe, se contribuie la formarea convingerii instanţei că persoanele împotriva cărora se dispun astfel de măsuri sunt vinovate de neexecutarea obligaţiilor asumate. Aşa fiind, apreciază că legiuitorul a consacrat, prin dispoziţiile criticate, o prezumţie de culpă, în condiţiile în care prezumţia legală şi valabilă este cea de nevinovăţie. Ca atare, din această perspectivă, nu mai este posibilă desfăşurarea unui proces echitabil, în care să fie respectat dreptul părţii la apărare. De asemenea, susţin că textele de lege criticate contravin şi prevederilor art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Constituţie, întrucât, prin sechestrarea bunurilor unei persoane, fără a se fi stabilit, în prealabil, existenţa unei obligaţii care să nu fi fost executată, este "agresată" proprietatea privată a respectivei persoane, restrângându-i-se conţinutul dreptului de proprietate.Mai mult, consideră că prin crearea posibilităţii de numire ca administrator-sechestru chiar a persoanei care formulează cererea de sechestru judiciar se legitimează posibilitatea de vătămare a dreptului de proprietate, prin aceea că cel astfel numit ar putea diminua artificial valoarea bunurilor sechestrate, tocmai pentru a nu-i putea fi acoperită creanţa şi a putea astfel să-şi extindă urmărirea şi cu privire la alte bunuri. Totodată, arată că administratorul-sechestru desemnat nu are obligaţia, ci doar facultatea de a face toate actele de conservare şi administrare, de a încasa orice venituri şi sume datorate şi de a plăti datorii cu caracter curent, precum şi pe cele constatate prin titlul executoriu, astfel încât există riscul ca prin "pasivitate" să îl îndatoreze pe proprietar şi să îi aducă astfel prejudicii, cu atât mai mult cu cât ar putea fi interesat să împiedice ceilalţi creditori să îşi recupereze creanţele. Autorii excepţiei susţin, de asemenea, că legiuitorul, prin redactarea dispoziţiilor legale criticate, a restrâns exercitarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor în materia instituirii sechestrului judiciar. Apreciază, în final, că prin instituirea de măsuri asigurătorii, fără a se stabili în prealabil existenţa obligaţiei neexecutate, este înfrântă şi libertatea comerţului, întrucât se blochează posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile asupra cărora se instituie o asemenea măsură. Astfel, proprietatea privată este încălcată, prin limitările aduse dreptului de proprietate din perspectiva atributelor sale – posesie, folosinţă şi dispoziţie, în condiţiile în care în sarcina proprietarului nu s-a stabilit vreo datorie şi nici măcar nu există vreun proces cu un atare obiect.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte înfrângerea art. 21 alin. (3) din Constituţie, apreciază că textele de lege criticate nu consacră o prezumţie de culpă în ceea ce priveşte debitorul, în eventualul proces declanşat pe fondul cauzei, instanţa având deplina libertate de apreciere a probelor, nefiind ţinută de instituirea sau nu a unui sechestru judiciar asupra bunurilor debitorului. De asemenea, instanţa apreciază că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a textelor de lege atacate faţă de prevederile constituţionale ce consacră dreptul de proprietate privată şi inviolabilitatea acesteia, în condiţiile în care, conform prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, arată că sechestrul judiciar reprezintă o măsură provizorie şi cu caracter conservator, restrângerile dreptului de proprietate fiind strict şi limitativ prevăzute de lege. Posibilitatea numirii sechestrului în persoana reclamantului nu aduce atingere dreptului de proprietate asupra bunului sechestrat, în condiţiile în care acesta nu poate face acte de dispoziţie asupra bunului, ci doar acte de conservare sau de administrare, plătind doar datoriile cu caracter curent şi cele constatate prin titlu executoriu. În ceea ce priveşte art. 53 din Constituţie, apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât restrângerile şi limitările privind dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil şi libertatea comerţului au în vedere apărarea drepturilor creditorilor chirografari sau a creditorilor care au garantată creanţa lor printr-un gaj, în condiţiile în care debitorul este insolvabil ori sunt indicii temeinice că debitorul va fugi sau va sustrage sau deteriora bunul. În final, apreciază că nu se aduce atingere nici principiului libertăţii comerţului, în sensul imposibilităţii valorificării bunurilor supuse sechestrului, întrucât, pe de o parte, această indisponibilizare este temporară, iar pe de altă parte, ea se dispune în scopul conservării drepturilor creditorilor care au constituit un drept de gaj asupra unor bunuri determinate sau ale creditorilor chirografari, în condiţiile unui comportament necorespunzător al debitorului care încearcă să se sustragă de la urmărire.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte art. 21 alin. (3) din Constituţie, care consacră dreptul părţilor la un proces echitabil, arată că măsura sechestrului judiciar nu are ca efect instituirea unei prezumţii de culpă a persoanelor ale căror bunuri au fost supuse măsurii, ci are rolul de a se asigura că, în cazul în care se dovedeşte că aceste persoane au determinat sau au concurat la apariţia stării de insolvenţă, vor exista bunuri în patrimoniul lor care, prin valorificare, să permită acoperirea pasivului debitorului. De altfel, prin textele de lege criticate, legiuitorul nu dispune obligativitatea instituirii măsurii sechestrului judiciar, ci oferă posibilitatea instanţei de a lua această măsură, în condiţiile legii, administrând probe şi respectând principiul contradictorialităţii. De asemenea, apreciază că nu este întemeiată nici susţinerea privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi a celor ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, în susţinerea constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate Guvernul invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 59/2004, în deplin acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la înfrângerea art. 135 alin. (2) lit. a) prima teză din Constituţie, arată că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este invocată nu aduc atingere principiului libertăţii comerţului prin imposibilitatea transmiterii dreptului de proprietate, întrucât este vorba de o măsură cu caracter temporar, care are drept scop conservarea bunului, fără a afecta proprietatea acestuia.Nici susţinerea privind înfrângerea art. 53 din Constituţie nu este întemeiată, restrângerile la care fac referire autorii excepţiei fiind justificate de apărarea drepturilor şi a libertăţilor altor persoane.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale care stabilesc competenţa instanţelor în judecarea unei cereri de instituire a sechestrului asigurător chiar fără a exista proces, faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Cât priveşte contrarietatea cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, Avocatul Poporului invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 59/2004, prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate. În ceea ce priveşte invocarea art. 53 din Constituţie, arată că dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Referitor la prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 218 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:– Art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3: " Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces: […]2. asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;3. asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice să bănuiască că debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.";– Art. 600: "Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. În caz de admitere, instanţa va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. Dispoziţiile art. 592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord, iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţă, care va putea fi chiar deţinătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru şi-l va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat şi instanţei care a încuviinţat măsura.Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a numit.Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deţinătorul, instanţa va fixa, pentru activitatea depusă, o sumă drept remuneraţie, stabilind totodată şi modalităţile de plată."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, care au următorul conţinut:– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil […].";– Art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. […](2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. […]"; … – Art. 53: "(1)Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: "(2) Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, […]."; … – Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sechestrul judiciar are ca finalitate prevenirea eventualelor manopere dolosive ale debitorului rău-platnic, tinzând la crearea sau amplificarea insolvabilităţii sale, de natură a-l pune în imposibilitate pe creditorul de facto de a-şi valorifica silit dreptul său de creanţă, în temeiul unui titlu executoriu a cărui dobândire este previzibilă, dacă nu chiar iminentă. Aşa fiind, înfiinţarea unui atare sechestru nu poate fi condiţionată de dovada existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ipoteză în care antamarea unei asemenea proceduri ar fi superfluă, de vreme ce creditorul are posibilitatea să procedeze la valorificarea silită a acesteia, ci exclusiv de aceea a unui interes rezultând din existenţa unei creanţe neajunse la scadenţă sau litigioase şi a unei stări de pericol induse de conduita debitorului în ceea ce priveşte posibilitatea valorificării ulterioare a respectivei creanţe. De asemenea, în condiţiile în care procedura sechestrului judiciar exclude antamarea fondului, iar măsura dispusă are caracter provizoriu, fiind impusă şi justificată prin finalitatea înfăţişată, nu se poate susţine că, prin intermediul ei, s-ar institui o prezumţie de culpă în sarcina debitorului.La cele înfăţişate se adaugă o serie de alte argumente invocate în cuprinsul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, prilejuite de examinarea constituţionalităţii art. 600 din Codul de procedură civilă.Astfel, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, conform cărora „conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, precum şi ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, „în condiţiile legii organice”, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect Curtea a reţinut că prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.Măsura sechestrului judiciar constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredinţat spre păstrare şi administrare până la soluţionarea definitivă a litigiului, de regulă, unei terţe persoane. Aşa fiind, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat şi apare ca o măsură raţională, pe care legiuitorul are competenţa să o adopte, în conformitate cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.Pe de altă parte, potrivit art. 600 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă, în mod obligatoriu, cu citarea părţilor, această procedură având deci caracter contencios. Cu acest prilej părţile pot învedera instanţei împrejurările care să justifice sau nu luarea unei asemenea măsuri, beneficiind de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, atât soluţia adoptată în decizia menţionată, cât şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 599 alin. 1 pct. 2 şi 3 şi ale art. 600 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Rompac Internaţional" – S.A. din Bucureşti şi Dan Constantin Gritac în Dosarul nr. 5.814/2004 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește