DECIZIE nr. 620 din 3 octombrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAntonia Constantin – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de John Makebe în Dosarul nr. 17.022/302/2005 (număr în format vechi 16.344/2005) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006, iar critica formulată de autorul excepţiei a rămas fără obiect, întrucât textul de lege ce constituie obiect al excepţiei nu se mai regăseşte, în noua reglementare, în forma criticată de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 17.022/302/2005 (număr în format vechi 16.344/2005), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de John Makebe într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva hotărârii prin care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a constatat încetarea protecţiei umanitare condiţionate acordate anterior petentului şi prin care acesta a fost obligat să părăsească teritoriul României.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16, art. 18 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată, în esenţă, că art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu face o distincţie clară în ceea ce priveşte aplicarea procedurii accelerate şi a celei ordinare în funcţie de încetarea sau anularea protecţiei, astfel încât persoanele faţă de care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi dispune încetarea protecţiei sunt puse, în cadrul procesului judiciar, într-o poziţie injustă de dificultate şi inferioritate în raport cu acesta. Precizează că, în cadrul procedurii accelerate, instanţa care exercită controlul judiciar asupra hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi nu are posibilitatea de a se pronunţa asupra fondului pricinii, şi anume încetarea protecţiei acordate anterior. În ipoteza în care instanţa respinge cererea, petentul nu are deschisă calea de atac a recursului, aceasta nefiind prevăzută de lege. Menţionează că, potrivit principiilor directoare ale Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite privind protecţia internaţională, analizarea circumstanţelor care îndreptăţesc autorităţile unui stat să înceteze forma de protecţie acordată unei persoane presupune un proces complex, care nu se poate realiza în procedură accelerată. Arată, de asemenea, că, în procedura accelerată, instanţa nu poate analiza în mod just motivele imperioase pe care le poate invoca persoana care a beneficiat de o formă de protecţie. Precizează că, din întreaga economie a Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, rezultă că procedura accelerată e aplicabilă acelora care nu merită o formă de protecţie fie pentru că cererile lor pot fi calificate ca evident nefondate, fie pentru că au săvârşit fapte sau infracţiuni grave. De aceea, susţine că, prin aplicarea procedurii accelerate, fără distincţie, textul de lege criticat pune pe poziţie de egalitate persoana care a obţinut o formă de protecţie şi a încercat să se integreze în societatea care i-a oferit acea protecţie şi persoana care a săvârşit fapte ori infracţiuni grave de drept comun sau împotriva păcii şi omenirii.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată. Precizează că procedura specială de soluţionare a plângerii este instituită pentru o anumită categorie de persoane, pentru cereri ce comportă o urgenţă evidentă, o astfel de reglementare fiind justificată şi având la bază un criteriu raţional, nefiind încălcată niciuna dintre dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că este nefondată critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât textul criticat nu distinge între diferitele categorii de solicitanţi ai statutului de refugiat. În ceea ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, arată că textul de lege criticat reglementează tocmai posibilitatea ca persoanele nemulţumite de hotărârea motivată de anulare sau încetare a formei de protecţie acordate să facă plângere, după caz, în procedură ordinară sau accelerată, fiind astfel respectate şi dispoziţiile art. 18 din Constituţie, referitoare la protecţia străinilor şi apatrizilor. Apreciază că prevederile art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Arată că textul de lege criticat nu instituie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care au beneficiat de una din formele de protecţie şi nici nu îngrădeşte dreptul acestora de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil. Mai arată că art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 conţine norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea unor situaţii deosebite, poate institui reguli speciale de procedură. În fine, arată că prevederile constituţionale ale art. 16, care garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nu sunt aplicabile în cauză, deoarece au în vedere numai cetăţenii români, nu şi străinii şi apatrizii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au următorul cuprins:– Art. 29 alin. (4): "Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) străinul poate face plângere în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, după caz, în procedură ordinară sau în procedură accelerată."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 – "Egalitatea în drepturi", ale art. 18 "Cetăţenii străini şi apatrizii" şi ale art. 21 – "Accesul liber la justiţie". De asemenea, susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil şi la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi ale art. 13 din aceeaşi convenţie, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că la data de 16 august 2006, ulterior sesizării prin Încheierea din 23 ianuarie 2006, a intrat în vigoare Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Potrivit art. 152 alin. (2) din legea menţionată, la aceeaşi dată a fost abrogată Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.Art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, criticat de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, reglementează posibilitatea ca străinul sau apatridul să introducă plângere împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi prin care se constată încetarea formei de protecţie acordate sau se dispune anularea ei. Textul precizează că soluţionarea plângerii se face, după caz, în procedură ordinară sau în procedură accelerată. Or, art. 105 din Legea nr. 122/2006 prevede că „Împotriva hotărârilor prevăzute la art. 104 alin. (1) lit. b) şi c) străinul poate face plângere în condiţiile prevăzute de prezenta lege”. Aşadar, art. 105 stabileşte dreptul străinului de a contesta aceleaşi hotărâri la care se referea şi art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, fără să mai conţină însă nici o menţiune cu privire la procedura aplicabilă plângerii, ordinară sau accelerată. Aşa fiind, la data pronunţării prezentei decizii, critica de neconstituţionalitate, întemeiată tocmai pe existenţa acestei sintagme, nu mai subzistă.În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (…) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare (…)”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de John Makebe în Dosarul nr. 17.022/302/2005 (număr în format vechi 16.344/2005) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 octombrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește