DECIZIE nr. 62 din 2 aprilie 1998

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecător Lucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorIoan Griga – procurorClaudia Miu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispoziţiile art. 149 alin. 3 din acelaşi cod, ridicată de Chira Dragos în Dosarul nr. 3.424/1997 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 26 martie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 2 aprilie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 12 noiembrie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 3.424/1997, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispoziţiile art. 149 alin. 3 al aceluiaşi cod.Asa cum rezultă din cererea adresată instanţei, autorul excepţiei a atacat exclusiv dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd ca "arestarea inculpatului în cursul judecaţii durează până la soluţionarea definitivă a cauzei, afară de cazul când instanţa dispune revocarea ei", întrucât aceste dispoziţii sunt în contradictie cu prevederile art. 23 din Constituţie, potrivit cărora "măsura arestării preventive poate fi luată pe termen de cel mult 30 de zile şi prelungită în condiţiile legii". Din încheierea de sesizare rezultă ca excepţia ridicată "vizează faptul ca instanţa de judecată nu a verificat legalitatea menţinerii arestării preventive din 30 în 30 de zile, începând cu primul termen de judecată, conform art. 300 din Codul de procedură penală, raportat la art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală". De asemenea, în încheiere se menţionează că autorul excepţiei a arătat în faţa instanţei de judecată ca "art. 23 din Constituţia României prevede că măsura arestării preventive poate fi luată pe termen de 30 de zile şi ca, prin urmare, verificarea conform art. 300 din Codul de procedură penală trebuie facuta şi atunci când inculpatul a fost trimis în judecata în stare de arest, din 30 în 30 de zile, iar nu numai la primul termen de judecată". El a mai susţinut în continuare ca "nu se poate retine ca o exigenta a prelungirii arestării inculpatului doar cazul în care măsura arestării a fost luată de instanţa, arătând ca, din interpretarea sistematica a art. 300, art. 149, coroborate cu art. 148 şi 150 din Codul de procedură penală, ce definesc operaţiunile premergătoare luării acestei măsuri, se demonstreaza fără echivoc ca prelungirea arestării dispusă de procuror nu poate fi facuta sine die doar prin confirmarea acesteia la primul termen de judecată".În temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de judecată a respins ca inadmisibila excepţia privind dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, retinand ca, prin deciziile nr. 60/1994 şi nr. 20/1995, Curtea Constituţională a statuat "ca este neconstitutional textul care dispune ca, după luarea măsurii arestării de către instanţa de judecată, inculpatul este lăsat la dispoziţia instanţei, fără a mai fi nevoie sa i se prelungească durata arestării din 30 în 30 de zile".Referitor la excepţia ce priveşte dispoziţiile art. 300 din Codul de procedură penală, instanţa şi-a exprimat opinia ca, pe calea excepţiei, s-a ridicat o problemă vizând modul de interpretare şi aplicare a legii, iar Curtea Constituţională nu se poate pronunţa în acest sens, "ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". Cu toate acestea, instanţa a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 149 alin. 3 din acelaşi cod.Cat priveşte art. 300 din Codul de procedură penală, luat ut singuli, instanţa a apreciat ca "acesta este conform cu normele constituţionale, constituind o garanţie a dreptului la libertate individuală, a accesului liber la justiţie".În scopul soluţionării cauzei, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca ceea ce se reclama, de fapt, nu este neconstituţionalitatea art. 300 din Codul de procedură penală, ci neaplicarea de către instanţa a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală. Sub acest aspect, Curtea Constituţională "nu se poate pronunţa nici asupra modului de interpretare şi nici asupra modului de aplicare a legii".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, actele şi lucrările dosarului, raportul judecătorului-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi dispoziţiile legale arătate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Art. 300 din Codul de procedură penală are următorul cuprins:"Instanţa este datoare sa verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.În cazul când se constată că sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este, de asemenea, datoare sa verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea luării şi menţinerii acestei măsuri".Este de observat ca primele doua alineate nu reglementează durata arestării inculpatului şi ca soluţionarea cauzei nu depinde de aceste dispoziţii.Luând în considerare prevederile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională decide numai asupra dispoziţiilor legale în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei, excepţia referitoare la prevederile alin. 1 şi 2 ale art. 300 din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibila.Cu privire la dispoziţiile art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală, se constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, statuand ca prevederile art. 300 alin. 3 sunt constituţionale, deoarece nu contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Constituţie. Obligaţia instanţei de a verifica la prima înfăţişare regularitatea luării şi menţinerii stării de arest a inculpatului este în concordanta cu dispoziţiile constituţionale anterior menţionate. Aceasta obligaţie a instanţei de a verifica este o garanţie legală a respectării principiului libertăţii individuale, prevăzut la art. 23 din Constituţie, în mod deosebit a dispoziţiilor alin. (6) al acestui articol, potrivit cărora "eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut".Considerentele care fundamentează decizia menţionată subzistă şi în speta de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi care să le infirme şi să facă necesară reconsiderarea lor.Prin aceeaşi decizie Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală şi a constatat ca prevederea potrivit căreia "Arestarea inculpatului în cursul judecaţii durează până la soluţionarea definitivă a cauzei" este neconstitutionala, urmând ca în legătură cu durata arestării să se facă aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituţie.Asa cum rezultă din considerentele deciziei, la expirarea termenului de 30 de zile, instanţa are obligaţia constituţională de a verifica, din oficiu, dacă se impune menţinerea măsurii arestării preventive şi, în caz afirmativ, de a se dispune prelungirea acesteia cu cel mult 30 de zile. După expirarea acestui termen, dacă subzistă motivele arestării, instanţa de judecată poate, în condiţiile prevăzute la art. 23 din Constituţie, sa prelungească durata arestării, însă de fiecare data până la cel mult 30 de zile.Având în vedere ca, potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală este obligatorie erga omnes, rezultă ca şi prevederile art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală se vor raporta la dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie, astfel cum s-a statuat prin decizia menţionată.Faţa de aceste considerente, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1), (3) şi (6) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedură penală, raportate la dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Chira Dragos în Dosarul nr. 3.424/1997 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Claudia Miu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește