DECIZIE nr. 618 din 28 aprilie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Constantin Gusman şi Maria Gusman în Dosarul nr. 21.682/215/2007 al Tribunalului Dolj – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 21.682/215/2007, Tribunalul Dolj – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Constantin Gusman şi Maria Gusman.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate încalcă dreptul de proprietate privată garantat de art. 44 din Constituţie, în măsura în care permit restituirea în natură "indiferent în posesia cui se află". Deşi textul foloseşte noţiunea de posesie, este evidentă trimiterea la dreptul de proprietate în conţinutul căruia intră şi elementul posesie, astfel că se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".Tribunalul Dolj – Secţia civilă apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată. Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 nu reprezintă o abatere de la principiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, deoarece dreptul de proprietate renaşte în favoarea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, în condiţiile imperativ stabilite de lege.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră excepţia ca fiind neîntemeiată, apreciind că stabilirea unor măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau în echivalent pentru unele imobile, nu echivalează cu o expropriere sau confiscare, ci reprezintă rezultatul opţiunii legiuitorului care se întemeiază pe dreptul pe care acesta îl are de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, texte de lege care au următorul conţinut: „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 şi art. 44 alin. (1), (3) şi (7).Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat constituie expresia aplicării principiului general de drept al reparării în natură a prejudiciilor cauzate, statuând că restituirea imobilului preluat abuziv se realizează în starea în care acesta se află la data cererii de restituire şi liber de orice sarcini.Reglementând restituirea imobilului liber de sarcini, legiuitorul a creat un caz de stingere a sarcinilor care pot greva bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, în acord cu finalitatea acestui act normativ, şi anume repararea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în ceea ce priveşte preluările de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private.Soluţia adoptată este cu atât mai echitabilă cu cât persoana îndreptăţită la restituire, beneficiarul normei, nu este un succesor în drepturi al persoanei care deţine bunul la momentul cererii de restituire. Astfel, în situaţia în care deţinătorul actual al imobilului a constituit o garanţie reală asupra acestuia, pentru garantarea unei creanţe, aceasta se va stinge, în temeiul legii, ca efect al restituirii în natură a imobilului. Stingerea garanţiei nu are semnificaţia exonerării de răspundere a deţinătorului imobilului faţă de persoanele cu care acesta a intrat în raporturi juridice.Pe de altă parte, Curtea constată că, deşi textul de lege criticat conţine sintagma "libere de orice sarcini", norma are incidenţă numai asupra garanţiilor reale, ca mijloace juridice accesorii unui raport juridic de obligaţie, prin care creditorul îşi asigură posibilitatea realizării în natură a creanţei sale prin afectarea unui bun al debitorului, apărându-se împotriva eventualei insolvabilităţi a acestuia, iar nu şi asupra sarcinilor, care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Astfel, nu intră sub incidenţa legii sarcinile izvorâte din servituţi naturale sau legale, privind protecţia mediului, sau asigurarea bunei vecinătăţi, care au un regim juridic diferit, şi ale căror efecte juridice continuă să se producă indiferent de succesiunea în timp a titularilor dreptului de proprietate asupra imobilului. Dreptul de servitute este un drept real principal, perpetuu, care se menţine atât timp cât există situaţia care a determinat constituirea lui, respectiv cât există cele două imobile: primul, asupra căruia se grevează sarcina, şi al doilea, pentru uzul şi utilitatea căruia se constituie servitutea.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Constantin Gusman şi Maria Gusman în Dosarul nr. 21.682/215/2007 al Tribunalului Dolj – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește