DECIZIE nr. 618 din 12 mai 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorSimina Gagu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Anişoara Cîrleţ în Dosarul nr. 9.175/62/2009 al Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile legale referitoare la aprobarea prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, a criteriilor medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap nu încalcă liberul acces la justiţie şi nici dreptul persoanelor cu handicap la protecţie. De asemenea, faptul că instanţa de judecată nu a identificat o altă autoritate publică, cu excepţia Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi a Comisiei superioare de evaluare, pentru efectuarea expertizei în cauza dedusă judecăţii, nu are legătură cu prevederile legale criticate, ci pune, mai degrabă, în discuţie, probleme referitoare la aplicarea legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.175/62/2009, Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Anişoara Cîrleţ într-o cauză având ca obiect refuzul acordării unor drepturi la protecţie socială.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, în contradicţie cu principiul liberului acces la justiţie şi dreptul persoanelor cu handicap la protecţie, criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap nu pot fi contestate decât la Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care au calitatea procesuală de pârâte în cauza dedusă judecăţii. Rezultă că deciziile comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap nu pot fi contestate la o altă instituţie abilitată de lege, care să se poată pronunţa asupra conformităţii şi legalităţii acestora.Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că, în măsura în care prevederile legale aplicabile se interpretează în sensul că îngrădesc orice altă competenţă de expertizare medicală în domeniul stabilirii gradului de handicap, respectiv al stabilirii calităţii de persoană cu handicap, se încalcă prevederile art. 21 şi art. 50 din Constituţie. În acest sens, instanţa de judecată invocă, în considerentele încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. a) şi c), precum şi ale art. 5 pct. 14 din Legea nr. 448/2006, referitoare la principalele atribuţii ale Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Atât timp cât Comisia de evaluare este parte în cauzele având ca obiect încadrarea în grad de handicap a unei persoane, atunci este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât una dintre părţi are şi rol de expert în aceeaşi cauză, împrejurare care afectează major obiectivitatea activităţii sale de expertizare în cadrul aceluiaşi litigiu. Lacunele prevederilor legale criticate sunt de natură să conducă la concluzia îngrădirii accesului la justiţie, afectării dreptului la un proces echitabil al persoanelor nemulţumite de actele emise de către comisia de evaluare, precum şi a limitării caracterului egal al justiţiei, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, potrivit cărora: „Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, până la 30 noiembrie 2007”.Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prevederile art. 85 din Legea nr. 448/2006 au fost modificate şi completate prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 septembrie 2010, soluţia legislativă a textului de lege criticat fiind preluată, de principiu, în art. 85 alin. (10) din lege.În aceste condiţii, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra acestor dispoziţii, care, în prezent, au următorul cuprins: "Criteriile medicopsihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap sunt aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii".În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acest text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că argumentele autorului se referă la imposibilitatea acestuia de a se adresa unei alte instituţii abilitate de lege, în afara comisiei superioare şi Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care să aibă competenţa de a verifica conformitatea, legalitatea şi temeinicia deciziilor acestora.În legătură cu acest aspect, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci nemulţumit fiind de soluţia legislativă criticată, solicită în realitate modificarea dispoziţiilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, în sensul stabilirii unei alte instituţii sau autorităţi publice, care să fie învestită cu competenţa de a efectua expertize, în condiţii de deplină imparţialitate, în cauzele având ca obiect încadrarea în grad şi tip de handicap. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Anişoara Cîrleţ în Dosarul nr. 9.175/62/2009 al Curţii de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu*OPINIE SEPARATĂÎn dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 618 din 12 mai 2011, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, considerăm că aceasta ar fi trebuit admisă, pentru următoarele argumente:Prevederile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 instituie competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului sănătăţii de a stabili, prin ordin comun, criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se realizează încadrarea în grad şi tip de handicap. Această încadrare este necesară persoanelor cu handicap pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de lege.În aceste condiţii, se poate reţine că prevederile legale criticate, stabilind competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii de a aproba prin ordin comun criteriile medico-psihosociale pentru încadrarea în grad şi tip de handicap, lasă această materie la nivelul de reglementare a unui act normativ cu forţă juridică inferioară legii.Privind dincolo de aparenţe, se poate observa că prevederile legale criticate deschid calea unui domeniu tehnic, de strictă specializare, cu impact asupra drepturilor persoanelor cu handicap. O asemenea concluzie rezultă din analiza Ordinului nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 27 decembrie 2007, emis de ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi ministrul sănătăţii publice. Fără îndoială, acest act normativ de forţă juridică inferioară legii nu poate face obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional fiind constantă în această materie. În acest sens sunt: Decizia nr. 143 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 20 octombrie 2000, şi Decizia nr. 932 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009.Ordinul menţionat reprezintă un act administrativ normativ, care poate fi supus controlului instanţei de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind astfel asigurat accesul la justiţie.Pe de altă parte, astfel cum rezultă şi din prevederile art. 85 alin. (3) şi art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, încadrarea în grad şi tip de handicap, în baza criteriilor medico-psihosociale, revine în exclusivitate Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, organul de specialitate fără personalitate juridică, aflat în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.Încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap se atestă prin certificat emis de către comisiile de evaluare. Certificatele emise pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum stabileşte art. 90^2 alin. (4) din Legea nr. 448/2006. Şi în acest caz, se poate observa că legea asigură persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.Nu mai puţin, urmează a se analiza în cazul de faţă dacă accesul la instanţa judecătorească este unul concret şi efectiv, de natură să respecte exigenţele dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere faptul că accesul la o instanţă, prin posibilitatea contestării actelor nelegale, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime au fost încălcate.Având în vedere actele şi lucrările dosarului, rezultă că textul legal supus controlului de constituţionalitate limitează posibilitatea de a folosi, în cadrul procesului, expertiza de specialitate, de vreme ce comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi comisia superioară de evaluare sunt, potrivit legii, unicele entităţi cu atribuţii în evaluarea stării de dizabilitate, în ceea ce priveşte încadrarea în tip şi grad de handicap. În acest sens este Încheierea de sesizare din 21 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.175/62/2009, care face referire la adresa nr. 316/02.06.2010 a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.Prin urmare, nicio altă instituţie, autoritate publică sau entitate, cu excepţia comisiilor de evaluare, nu poate efectua o expertiză de specialitate, pentru a lămuri aspecte legate de încadrarea în grad şi tip de handicap.Această situaţie are consecinţe semnificative în cazul unui proces privind soluţionarea contestaţiei asupra deciziei de încadrare în grad şi tip de handicap, fiind dincolo de orice îndoială că, în vederea justei soluţionări a cauzei, judecătorul cauzei nu poate face aprecieri de ordin medical propriu-zis asupra existenţei unui handicap, fiind necesară administrarea unei expertize de specialitate, care constituie o probă verosimilă, pertinentă şi concludentă.Într-adevăr, în sistemul procesual românesc probele nu au valoare prestabilită. Cu toate acestea, într-un domeniu de o strictă specialitate, precum evaluarea stării de dizabilitate, în vederea încadrării în grad şi tip de handicap, circumstanţele cauzei pot determina deseori necesitatea de a recurge la opinia unor specialişti neutri şi imparţiali, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt. Este sarcina instanţei judecătoreşti să realizeze propria interpretare şi evaluare a faptelor pe baza informaţiilor de care dispune şi a probelor pe care le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei.Desigur, dreptul subiectiv la recunoaşterea gradului şi tipului de handicap şi proba în acest scop sunt distincte, dar totuşi dependenţa există pe planul eficacităţii, întrucât absenţa probei nu permite titularului probei să invoce în mod eficace dreptul său şi să obţină recunoaşterea efectelor juridice specifice, ştiut fiind că idem est non esse et non probari (a nu fi sau a nu fi probat este acelaşi lucru). Or, imposibilitatea administrării expertizei în cauzele privind soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor comisiilor superioare referitoare la încadrarea în grad şi tip de handicap, creează pentru partea ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate un dezavantaj semnificativ şi contrar dreptului la un proces echitabil.Chiar în ipoteza administrării expertizei în cauză, judecătorul este împiedicat în a realiza o apreciere obiectivă şi imparţială a probelor şi de a realiza astfel un control real şi eficient, ceea ce în mod evident deturnează scopul procesului de la stabilirea adevărului, din moment ce, pe de o parte, comisiile de evaluare au, de regulă, calitatea procesuală de pârâte în cauzele privind soluţionarea contestaţiilor formulate de persoanele fizice nemulţumite de încadrarea sau respingerea încadrării în grad şi tip de handicap, iar pe de altă parte acestea beneficiază de o competenţă exclusivă în realizarea încadrării.Astfel, se constată că prin textul de lege criticat se aduce atingere unui element esenţial al procesului echitabil, şi anume principiului egalităţii armelor. Cu privire la acest principiu, Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei (1993), în sensul că fiecare parte la un astfel de proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, inclusiv în ceea ce priveşte probele, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 969 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007).În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Cauza Bonisch împotriva Austriei (1985) şi în Cauza Yvon împotriva Franţei (2003) că, în condiţiile în care o parte îndeplineşte simultan şi calitatea de expert în cauză, aceasta ocupă o poziţie dominantă în cadrul procedurii şi poate exercita o influenţă considerabilă în ceea ce priveşte aprecierea instanţei. Toate acestea creează un dezechilibru în detrimentul părţii care contestă decizia de încadrare în grad şi tip de handicap, care este incompatibil cu principiul egalităţii de arme.În aceste condiţii, se reţine că dispoziţiile art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece împiedică administrarea expertizei în evaluarea stării de dizabilitate. Fără îndoială, expertiza constituie o probă esenţială în procesul având ca obiect contestarea deciziei de încadrare în grad şi tip de handicap, care poate duce la lămurirea cauzei.Specificul domeniului încadrării în grad şi tip de handicap îngreunează, în anumite cazuri, soluţionarea contestaţiilor de către instanţele judecătoreşti, astfel încât este necesară administrarea tuturor probelor relevante, care ar putea să ofere instanţei de judecată suficiente temeiuri pe baza cărora să rezolve cauza.Se poate conchide că, deşi dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu îngrădesc dreptul părţilor interesate la o procedură administrativă şi ulterior, dacă e necesar, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne unul teoretic şi iluzoriu, nefiind în măsură să conducă la un proces echitabil, cu toate garanţiile pe care le presupune acest drept într-o societate democratică.Aşadar, prevederile legale criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Pentru argumentele mai sus menţionate, rezultă şi încălcarea dispoziţiilor art. 50 din Constituţie privind protecţia persoanelor cu handicap. Faptul că, în lumina dispoziţiilor legale criticate, persoanele nemulţumite de încadrarea în grad şi tip de handicap nu pot beneficia în mod concret şi efectiv de un proces echitabil pentru valorificarea drepturilor lor, echivalează cu încălcarea dreptului persoanelor cu handicap la protecţie specială, în vederea participării efective a acestora în viaţa comunităţii. Se poate observa, totodată, o abatere de la normele Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la 13 decembrie 2006, ratificată prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Relevante în acest sens sunt prevederile art. 13 pct. 1 din convenţia amintită, potrivit cărora statele-părţi vor asigura acces efectiv la actul de justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, inclusiv prin asigurarea de ajustări de ordin procedural şi adecvate vârstei, pentru a le facilita un rol activ ca participanţi direcţi şi indirecţi în toate procedurile legale, inclusiv în etapele de investigaţie şi alte etape preliminare. Astfel cum a subliniat Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în „Liniile directoare referitoare la documentele specifice care urmează a fi transmise de către statele-părţi în temeiul art. 35 paragraful 1 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi”, adoptate în perioada 19-23 octombrie 2009, în cadrul celei de-a doua sesiuni desfăşurate la Geneva, dispoziţiile art. 13 din convenţie recunosc expres dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a avea acces efectiv la justiţie, în condiţii de egalitate cu celelalte persoane şi fără excluderea acestora de la procedurile legale.Judecător,Prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește