Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 6 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,în baza prevederilor art. 4 alin. (38), art. 28 alin. (1) lit. m) și alin. (10) lit. b) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare,conform prevederilor dispozițiilor art. 7 alin. (11) lit. d) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2018 privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuție, cu modificările ulterioare, potrivit prevederilor art. 32 din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2021 privind activitatea de control desfășurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară,în urma hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, adoptată în ședința din data de 27.04.2021, în care a fost analizată Nota SA/DG nr. 2.420.1 din 13.04.2021 privind concluziile și propunerile cu privire la aspectele constatate în urma controlului permanent efectuat la Societatea Ecoroviserv – S.R.L., în calitate de furnizor de programe de pregătire profesională, societatea având sediul social în municipiul Baia Mare, Str. Victoriei nr. 92, județul Maramureș, cod unic de înregistrare 25402410, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J24/412/3.04.2009, înscrisă în Registrul furnizorilor de programe cu numărul F – 0038/8.11.2011, reprezentată legal de către domnul Forvald Levente, în calitate de administrator, a constatat următoarele:Ca urmare a procesului de monitorizare și supraveghere sau control permanent efectuat de către direcția de specialitate, în baza prevederilor legale, s-a constatat că societatea Ecoroviserv – S.R.L., în calitate de furnizor de programe de pregătire profesională, nu a respectat prevederile art. 1 alin. (2) din Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 183/2021 privind sancționarea cu suspendarea activității a Societății Ecoroviserv – S.R.L., precum și stabilirea unei obligații în sarcina acesteia.Prin Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 183/2021, societatea Ecoroviserv – S.R.L., în calitate de furnizor de programe de pregătire profesională, a fost sancționată cu suspendarea activității, până la data achitării taxei de menținere în Registrul furnizorilor, aferentă anului 2020.Potrivit art. 1 alin. (2) din aceeași decizie, societatea Ecoroviserv – S.R.L. avea obligația ca, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, să achite taxa anuală de menținere în Registrul furnizorilor, pentru anul 2020, și să transmită autorității dovada care atestă îndeplinirea obligației.Societatea Ecoroviserv – S.R.L., în calitate de furnizor de programe de pregătire profesională, nu a transmis la Autoritatea de Supraveghere Financiară dovada achitării taxei de menținere în Registrul furnizorilor, aferentă anului 2020.Potrivit prevederilor art. 7 alin. (11) lit. d) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2018 privind pregătirea profesională a persoanelor implicate în activitatea de distribuție, cu modificările ulterioare: „A.S.F. retrage autorizația/avizul unui furnizor de programe de pregătire profesională, respectiv a/al unui intermediar principal și îl radiază din RF în oricare dintre următoarele situații: (…) d) dacă în urma controalelor și/sau verificărilor la sediul A.S.F. se constată abateri grave și/sau repetate de la prevederile legii și ale prezentelor norme“.Societatea Ecoroviserv – S.R.L. a fost notificată prin Raportul de control permanent SA-DG nr. 1.743 din 19.03.2021 cu privire la nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 183/2021.Raportul de control permanent SA-DG nr. 1.743 din 19.03.2021 a fost primit de societatea Ecoroviserv – S.R.L., în data de 29.03.2021, potrivit confirmării de primire, semnată de un reprezentant al acesteia. Societatea Ecoroviserv – S.R.L., prin adresele înregistrate cu nr. RG 10.966 și 10.979 din 8.04.2021, a răspuns la adresa autorității (Raportul de control permanent nr. SA-DG 1.743 din 19.03.2021).Motivele invocate de către societate au fost respinse ca fiind nejustificate.Prin nerespectarea de către societatea Ecoroviserv – S.R.L. a obligației de achitare a taxei anuale de menținere în Registrul furnizorilor, pentru anul 2020, au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (2) din Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 183/2021, ceea ce constituie contravenție conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare.Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie: +
Articolul 1Se sancționează Societatea Ecoroviserv – S.R.L., în calitate de furnizor de programe de pregătire profesională, cu retragerea autorizației de funcționare, societatea având sediul social în municipiul Baia Mare, Str. Victoriei nr. 92, județul Maramureș, cod unic de înregistrare 25402410, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J24/412/3.04.2009, înscrisă în Registrul furnizorilor de programe cu numărul F-0038/8.11.2011, reprezentată legal de către domnul Forvald Levente, în calitate de administrator. +
Articolul 2(1)Împotriva prezentei decizii, Societatea Ecoroviserv – S.R.L. poate formula contestație la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu completările ulterioare.(2)Contestația adresată Curții de Apel București – Secția contencios administrativ și fiscal nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, măsurile dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 31 alin. (3) din aceeași lege. +
Articolul 3Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și produce efecte începând cu data publicării.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Nicu MarcuBucurești, 13 mai 2021.Nr. 615.–-