DECIZIE nr. 614 din 27 mai 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 şi art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 şi art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Stan în Dosarul nr. 4.616,1/42/2006 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal se prezintă autoarea excepţiei şi partea Atanasie Bebe Doicescu, lipsind partea Gheorghiţa Panaitescu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei susţine admiterea criticii, depunând note scrise în acest sens.Partea Atanasie Bebe Doicescu consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.616,1/42/2006, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 şi art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Stan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece nu permit ca actul de justiţie să fie unic, imparţial şi egal pentru toate părţile dintr-un proces, nici nu asigură cadrul respectării competenţei instanţelor şi procedurii de judecată stabilite prin lege. Mai mult, nulităţile expres prevăzute de lege, cum este cea reglementată de art. 133 din Codul de procedură civilă, ale căror efecte ar trebui să se prezume, conform art. 105 alin. 2 din cod, pot fi apreciate de instanţe, în mod arbitrar, ca fiind pentru anumite părţi din litigiu doar simple neregularităţi care pot fi complinite pe parcursul procesului.Curtea de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că reglementarea procedurii de judecată în ansamblul său, inclusiv regimul juridic al nulităţilor, este în acord cu dispoziţiile constituţionale şi nu aduc atingere principiilor Legii fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 şi art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:– Art. 108 alin. 4: "Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.";– Art. 268 alin. 3: "Ei [judecătorii] sunt legaţi de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.";– Art. 723 alin. 1: "Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) privitoare la instanţele judecătoreşti şi în art. 129 privind folosirea căilor de atac.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că este de principiu că orice cerere adresată justiţiei – acţiune, cerere reconvenţională, cale de atac, în sens larg, orice act procesual – este subsecventă existenţei unui drept sau unui interes legitim, contestat sau susceptibil de a fi contestat de un terţ, la a cărui apărare se tinde pe această cale. Altfel spus, dreptul sau interesul persoanei este cel care legitimează o astfel de acţiune, delimitând-o de actele abuzive.Dispoziţiile art. 108 alin. 4 şi art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează două principii fundamentale ale procesului civil, primul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în apărarea sa – "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" şi cel de-al doilea exercitarea cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege a drepturilor procedurale.În raport cu aceste consideraţii principiale, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate nu poate fi reţinută întrucât raţionamentul pe care aceasta se întemeiază este tributar unei viziuni pro causa, determinată de interesul exclusiv al autorului excepţiei. Astfel, acesta consideră, fără temei, că nulitatea reglementată de art. 133 din Codul de procedură civilă referitoare la lipsa semnăturii reclamantului de pe cererea de chemare în judecată poate fi apreciată de instanţă, în mod arbitrar, ca fiind pentru o anumită parte din litigiu doar o simplă neregularitate care poate fi complinită pe parcursul procesului. Sub acest aspect, Curtea reţine că, în principiu, elementele cererii de chemare în judecată sunt prevăzute în interesul pârâtului, lipsa lor putând fi invocată numai de către acesta. Astfel, art. 133 alin. 2 din cod derogă de la caracterul imperativ al alin. 1 al art. 133, întrucât prevede în mod expres că "Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea". De asemenea, în exercitarea rolului activ, instanţa judecătorească poate cere reclamantului să semneze cererea, întrucât acest element este de natură să înlăture orice incertitudine cu privire la manifestarea de voinţă a părţii, în sensul sesizării instanţei cu o anumită pretenţie. În ambele împrejurări, refuzul reclamantului de a semna acţiunea poate fi calificat drept un abuz de drept procesual, sancţionat cu nulitatea potrivit art. 133 alin. 1 din cod.Pe de altă parte, în situaţia în care reclamantul, prezent în faţa instanţei în această calitate, nu îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată care reprezintă actul de învestire al instanţei, nimic nu îl împiedică, în temeiul principiului disponibilităţii procesului civil, respectiv al art. 246 din Codul de procedură civilă, să ceară instanţei să ia act de renunţarea sa la judecată. Însă atitudinea sa activă în exercitarea drepturilor procedurale pe întreg parcursul procesului nu îl poate îndreptăţi ulterior, în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti nefavorabile, să invoce propria neregularitate procedurală în speranţa obţinerii unui rezultat favorabil.Aşa fiind, întrucât drepturile procesuale recunoscute de lege părţilor au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a acestor limite prin intermediul textelor de lege criticate nu aduce nicio îngrădire drepturilor în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării lor în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu poate reţine nici excepţia referitoare la dispoziţiile art. 268 alin. 3 din Codul de procedură civilă. De altfel, în acest caz critica autorului vizează în mare măsură aspecte ce ţin de modul de aplicare a legii de către instanţa judecătorească şi mai puţin probleme de constituţionalitate a textului de lege criticat.În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile criticate din Codul de procedură civilă respectă exigenţele constituţionale consacrate de art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) privitoare la instanţele judecătoreşti şi art. 129 privind folosirea căilor de atac din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 alin. 4, art. 268 alin. 3 şi art. 723 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghiţa Stan în Dosarul nr. 4.616,1/42/2006 al Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește