DECIZIE nr. 613 din 12 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10, precum şi ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10, precum şi ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Brutu, prin procurator Margareta Brutu, în Dosarul nr. 4.119/333/2011 al Judecătoriei Vaslui şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 203D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar un memoriu prin care solicită admiterea acesteia.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.119/333/2011, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10, precum şi ale art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Brutu, prin procurator Margareta Brutu, în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece partea interesată poate uza în cadrul acestei proceduri speciale numai de proba cu înscrisuri. Totodată, câtă vreme hotărârea pronunţată este definitivă, atunci partea este privată de dreptul de a uza de calea de atac a recursului, decizia rămânând practic definitivă la organul de urmărire penală.În ce priveşte dispoziţiile art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, autorul susţine că acestea ar trebui modificate în sensul că toate infracţiunile să se judece direct în faţa instanţei de judecată. Arată că, anterior modificării prin Legea nr. 356/2006, un număr de opt infracţiuni se judecau direct la instanţă prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, făptuitorul având eo ipso calitatea de inculpat.Judecătoria Vaslui opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, memoriul depus de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10 cu denumirea marginală Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, precum şi dispoziţiile art. 279 alin. 2 cu denumirea marginală Organele cărora li se adresează plângerea, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10: "Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată; … b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă; […] … Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."– Art. 279 alin. 2: "Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei, art. 126 referitor la Instanţele judecătoreşti, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 778 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011, şi Deciziei nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea Constituţională, referindu-se la jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, realizată prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost ori nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv „înscrisuri noi”. Plângerea prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost concepută de legiuitor ca o cale de atac în cadrul căreia instanţa analizează legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării acesteia, să se raporteze la „lucrările şi materialele din dosarul cauzei” care au fost avute în vedere de către procuror şi pe care se întemeiază soluţia.De asemenea, Curtea a arătat că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, astfel încât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 20 11, Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12 august 2009, şi Decizia nr. 1.277 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2009.Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ce priveşte critica adusă dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei urmăreşte, în realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul reglementării posibilităţii ca acţiunea penală să fie pusă în mişcare, pentru orice fel de infracţiune, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată instanţei de judecată. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7, alin. 8 lit. a) şi b) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Brutu, prin procurator Margareta Brutu, în Dosarul nr. 4.119/333/2011 al Judecătoriei Vaslui.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește