DECIZIE nr. 610 din 28 aprilie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Petruţa Grigoriu (fostă Dyer) în Dosarul nr. 492/94/2006 (1.136/2008) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.La apelul nominal este prezent personal Petre Răducanu şi asistat de avocatul Constantin Amzuţă, cu împuternicire avocaţială emisă de Baroul Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Apărătorul părţii prezente solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile de lege criticate contravin art. 20 şi 21 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Depune la dosar Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Faimblat împotriva României.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 24 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 492/94/2006 (1136/2008), Curtea de Apel Bucureşti Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 într-un proces de revendicare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât acordă magistratului posibilitatea de a asimila decizia sau, după caz, dispoziţia de restituire în natură a unui imobil emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001, cu un înscris autentic.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră excepţia neîntemeiată, arătând că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativ-jurisdicţională care, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, să poată servi ca mijloc de probă a dreptului de proprietate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege sunt constituţionale. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, având următoarea redactare: „Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.”Textele constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 s-a mai pronunţat în raport de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 739 din 26 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 542 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, Curtea a statuat că Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Soluţia de restituire a acestor imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază dreptul pe care acesta îl are în a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la dreptul de proprietate privată. De aceea, legiuitorul a instituit o procedură administrativă obligatorie pentru obţinerea reparaţiilor în natură sau prin echivalent şi care permite controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri.De altfel, Curtea observă că autorul excepţiei critică textul de lege pentru posibilitatea acordată magistratului de a asimila decizia sau, după caz, dispoziţia de restituire a unui imobil emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001, cu un înscris autentic.Cu privire la acest aspect, Curtea constată că referitor la reglementarea sistemului probator, prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, a stabilit că reglementarea acestuia, inclusiv ierarhizarea probelor şi raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului.Considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei sale.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Petruţa Grigoriu (fostă Dyer) în Dosarul nr. 492/94/2006 (1.136/2008) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește