DECIZIE nr. 61 din 27 februarie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Constantin Dumitrescu şi Ecaterina Dumitrescu în Dosarul nr. 76/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.La apelul nominal se prezintă avocat Victor Diaconescu, pentru Yves Ferester, lipsind autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul părţii Yves Ferester solicita respingerea excepţiei, ca fiind neîntemeiată, considerând ca, prin dispoziţiile art. 25 teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, nu sunt incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 şi nici cele cuprinse în art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, potrivit art. 128 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, lasandu-se astfel în competenţa legiuitorului stabilirea căilor de atac. În acest caz, Guvernul, în temeiul prerogativelor prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie, a considerat ca urgenta soluţionării unor asemenea litigii, dintre proprietarii care şi-au redobândit dreptul de proprietate şi chiriaşii care ocupa locuintele acestora, impune eliminarea caii de atac ordinare a apelului. Se mai arata ca şi în alte categorii de litigii legiuitorul nu a prevăzut aceasta cale de atac, celeritatea soluţionării cauzelor determinând asemenea procedura, spre exemplu în materia plângerii penale prealabile. De altfel, înşişi autorii excepţiei nu s-au prezentat spre a-şi susţine motivele pentru care considera textul de lege criticat ca fiind neconstitutional, aceştia urmărind în realitate tergiversarea procesului. În final, întrucât dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, solicita respingerea excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Textul de lege criticat este constituţional, deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, căile de atac se stabilesc prin lege. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod similar şi în alte cauze în care, prin legislaţia statelor părţi contractante, a fost exclusa calea de atac a apelului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 3 mai 2000, pronunţată în Dosarul nr. 76/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Constantin Dumitrescu şi Ecaterina Dumitrescu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin în esenta ca dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale deoarece "sentinta nu poate fi atacată decât cu recurs, în condiţiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, calea de atac a apelului prevăzută pentru alte litigii fiind exclusa". Se considera ca, în acest mod, este încălcat principiul egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, deoarece "principiul egalităţii în faţa justiţiei semnifica faptul ca toate persoanele au o vocaţie egala de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti, după aceleaşi reguli de procedura, fără nici o discriminare.Deci, fiecare dintre părţi trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi, dreptul la aceleaşi probe, la aceleaşi apărări, la aceleaşi cai de atac, deoarece orice dispoziţie care ar pune pe una dintre părţi în inferioritate de drept faţă de cealaltă este incompatibilă cu principiul constituţional al egalităţii şi chiar cu ideea de justiţie". În acest sens autorii excepţiei fac referire şi la încălcarea prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte care consacra dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, precum şi asigurarea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale fără nici un fel de discriminare.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca reglementarea legală criticata pentru neconstituţionalitate "este numai aparent echitabila, deoarece excluderea caii de atac a apelului, în materia schimbului obligatoriu de locuinta, prevăzută de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, ar atrage neconstituţionalitatea normei”.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată întrucât atât art. 128 din Constituţie, potrivit căruia "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", cat şi art. 125 alin. (3) din Constituţie, conform căruia "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", permit legiuitorului sa statueze în domeniul procedurii judecătoreşti şi al căilor de atac. Se arata ca ratiunea pentru care prin textul de lege criticat nu s-a mai prevăzut şi calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie, în materia schimbului obligatoriu de locuinţe, a constat în necesitatea soluţionării urgente a acestor cauze şi asigurarea stabilitatii raporturilor juridice în acest domeniu. Se face referire, de către Guvern, şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale care a subliniat, în mod constant, ca "principiul egalităţii nu pretinde uniformitate, deci ca toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel. Acest principiu al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, nu sunt excluse, ci, dimpotriva, sunt admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Prin încheierea instanţei de judecată, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999), dispoziţii care au următorul conţinut: „Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată cu recurs. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă.”Din examinarea conţinutului criticii de neconstituţionalitate, Curtea constata însă ca, în realitate, autorii excepţiei au avut în vedere doar teza a doua a textului, care se referă numai la calea de atac a recursului, iar nu şi la calea de atac a apelului.Prevederile constituţionale a căror încălcare este invocată sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), care au următorul conţinut: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege." … Autorii excepţiei au mai invocat şi încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea constata însă ca, în realitate, autorii excepţiei fac referire numai la pct. 1 al art. 6, aplicabil şi în cazul proceselor civile, iar nu la art. 6 în întregul său. Potrivit art. 6 pct. 1, "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei".Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale are următorul conţinut: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 25 teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Dispoziţiile ordonanţei nu creează discriminări între cetăţeni pe criterii de rasa, naţionalitate, origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi prevăzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituţie, cat şi la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Norma cuprinsă în textul de lege criticat, potrivit căreia hotărârea judecătoriei poate fi atacată numai cu recurs, este aplicabilă tuturor litigiilor care au ca obiect schimbul de locuinta prevăzut de ordonanţa, precum şi tuturor părţilor din aceste litigii, în egala măsura. Totodată Curtea retine ca egalitatea în drepturi nu împiedica stabilirea de către legiuitor a unor modalităţi diferite de îndreptare a hotărârilor judecătoreşti, în cazul unor litigii care, prin natura lor, sunt deosebite, ci, dimpotriva, permite asemenea reglementări diferite. De altfel, jurisprudenta Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit în mod constant ca, în sensul Constituţiei, principiul egalităţii nu poate conduce la uniformitate, la negarea dreptului la diferenţa de tratament juridic în cazul unor situaţii diferite (de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).În acelaşi timp Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar potrivit art. 128 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Constituţia lasă astfel la latitudinea legiuitorului stabilirea procedurii de judecată şi a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Or, în cazul la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, eliminarea apelului dintre căile ordinare de atac a fost determinata de necesitatea soluţionării urgente a cauzelor privind dreptul de folosinţă a imobilelor şi a asigurării stabilitatii raporturilor juridice respective, fără a fi afectat vreun drept fundamental al părţilor implicate în proces. Asa fiind, Curtea constata ca art. 25 teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 16 alin. (2) din Constituţie, Curtea constata ca şi aceasta este neîntemeiată. Ordonanţa de urgenta supusă controlului de constituţionalitate nu conţine dispoziţii de natura să contravină acestei prevederi constituţionale, potrivit căreia "Nimeni nu este mai presus de lege", ci, dimpotriva, fiind emisă de Guvern în baza delegării legislative, prevăzută la art. 114 alin. (4) din Constituţie, cuprinde norme general obligatorii, cu putere de lege.Curtea mai retine ca indicarea art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, de către autorii excepţiei, ca temei al neconstitutionalitatii art. 25 teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, este, în mod evident, lipsită de relevanta, deoarece neconstituţionalitatea presupune incompatibilitatea textelor de lege în raport cu prevederile Constituţiei, iar nu cu prevederile unei alte legi.Curtea constata, de asemenea, ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu conţine dispoziţii prin care să se aducă atingere dreptului oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, ci, dimpotriva, cu referire la termenul de soluţionare, acesta este "rezonabil", deci mai scurt decât în cazul altor litigii, în care legea a prevăzut şi calea ordinară de atac a apelului. Pe de altă parte, textul art. 6 din convenţie nu conţine dispoziţii privind căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.De altfel dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţând mai multe decizii prin care a respins excepţiile de neconstituţionalitate având acest obiect, ca fiind nefondate (de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000 şi Decizia nr. 99 din 23 mai 2000, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). Soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 teza a doua din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Constantin Dumitrescu şi Ecaterina Dumitrescu în Dosarul nr. 76/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistentMarioara Prodan––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește