DECIZIE nr. 61 din 19 octombrie 1993

Vasile Gionea – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorMiklos Fazakas – judecătorIon Filipescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea contestaţiei formulate de Petrosanu Ionel împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 7 iulie 1993, prin care s-au respins recursurile declarate de contestator împotriva deciziilor Curţii nr. 7 şi nr. 8 din 2 martie 1993.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 14 octombrie 1993, în prezenta contestatorului, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 19 octombrie 1993.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine:Reclamantul Petrosanu Ionel a invocat excepţiile de neconstituţionalitate vizând Hotărârea Guvernului nr. 1295/1990 şi art. 7 din Legea nr. 29/1990, în dosarele nr. 213/1992 şi nr. 281/1992 aflate pe rolul Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia contencios administrativ.Curtea, în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a respins ca vadit nefondate excepţiile de neconstituţionalitate prin deciziile nr. 7 şi nr. 8 din 2 martie 1993.Împotriva ambelor decizii a declarat recurs reclamantul, reiterand, în principal, motivele pentru care a apreciat dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale.Dezbaterile în recurs au avut loc, cu citarea părţilor şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, în şedinţa din 25 iunie 1993, când s-a deci şi conexarea celor două recursuri. Pronunţarea s-a amânat pentru 7 iulie 1993, când Curtea, prin Decizia nr. 39/1993, a respins recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate în fond.Toate deciziile sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993.Prin cererea înregistrată sub nr. 694 din 4 august 1993, reclamantul-recurent contesta Decizia definitivă nr. 39/1993, calificand cererea să fie ca o "contestaţie în anulare potrivit art. 317 şi 318 din Codul de procedură civilă" în ce priveşte încălcarea dispoziţiilor de ordine publică şi respingerea recursului fără a se cerceta toate motivele de casare, fie ca o "cerere de revizuire potrivit art. 322 din Codul de procedură civilă" pentru nepronuntarea instanţei asupra unor lucruri cerute. Prin cerere se invoca aplicarea art. 84 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia cererea pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar dacă poarta o denumire gresita.Pe fond, se reiau motivele şi argumentarile din sesizarea iniţială de neconstituţionalitate şi din cererile de recurs, solicitandu-se abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.295/1990 şi a art. 7 din Legea nr. 29/1990 (taxele de timbru plătite anticipat în procesele civile să fie înlocuite cu cheltuieli judiciare stabilite de instanţe la sfârşitul procesului), precum şi modificarea unor texte din Legea nr. 47/1992 [art. 26 alin. (5)] şi din Constituţie [art. 51, art. 123 alin. (2), art. 145 alin. (2)].La termenul din 14 octombrie 1993 contestatorul a invocat excepţia de incompatibilitate prevăzută de art. 24 din Codul de procedură civilă, considerând că nu este admisibil ca acelaşi complet care a judecat recursul să soluţioneze şi contestaţia formulată împotriva deciziei pronunţate în recurs.La acelaşi termen Curtea a pus în discuţie admisibilitatea contestaţiei în anulare sau a revizuirii faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi utilitatea unirii excepţiei cu fondul.Contestatorul a solicitat din nou să se facă aplicarea art. 24 din Codul de procedură civilă privind incompatibilitatea, iar judecata pe fond să fie amânată, urmând ca atunci să fie analizate şi alte aspecte pe care le-a indicat oral.Reprezentantul Ministerului Public a apreciat ca faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale nu pot fi atacate prin intermediul căilor extraordinare de atac reglementate de Codul de procedură civilă.Contestatorul, luând din nou cuvântul, a cerut să se facă aplicarea art. 84 din Codul de procedură civilă, iar legătură cu admisibilitatea căilor extraordinare de atac a arătat ca, datorită importantei motivelor pe care le invoca, nu se poate lua în discuţie acest aspect formal.CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinând excepţia de incompatibilitate ridicată de către contestator şi problema admisibilităţii contestaţiei formulate, invocată din oficiu de Curte, retine următoarele:Potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă, judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare. De asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricina.Cu referire la căile de atac, rezultă, fără posibilitate de dubiu, ca textul are în vedere căile de atac de reformare, deoarece numai în aceste cazuri se exercită un control judiciar de către o instanţa superioară şi este firesc ca judecătorul sa nu-şi controleze propria hotărâre. Acest principiu se regaseste şi în activitatea Curţii Constituţionale, art. 20 alin. 2 din regulament dispunând ca judecătorii care au făcut parte din completul de 3 nu pot lua parte la judecarea aceleiaşi cauze în recurs şi a fost, de altfel, respectat în recursurile declarate de contestator împotriva deciziilor de fond. Însă contestaţia în anulare şi revizuirea sunt cai extraordinare de atac de retractare prin care se invoca aspecte care nu au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârilor atacate şi tocmai de aceea se soluţionează chiar de instanţele care au pronunţat hotărârile respective, iar completul de judecată poate fi acelaşi, deoarece nu este pus în situaţia de a face un control asupra a ceea ce el a hotărât deja. Aceeaşi este situaţia şi în cazul casării cu reţinere spre rejudecare, iar exemplele ar putea continua deoarece cazurile de incompatibilitate sunt de stricta interpretare şi deci nu pot fi extinse prin analogie, în timp ce alte ipoteze în care un judecător care s-a pronunţat într-o cauza să poată judeca din nou în aceeaşi cauza, fără să fie incompatibil, mai exista.Asa fiind, excepţia de incompatibilitate este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.În legătură cu admisibilitatea contestaţiei, Curtea retine ca într-adevăr art. 84 din Codul de procedură civilă dispune ca o cerere de chemare în judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar dacă poarta o denumire gresita, dar textul are în vedere situaţia în care calea de atac este admisibilă. Or, în cazul de faţa, nimeni nu contesta ca şi Curtea ar fi obligată sa dea calificarea exactă cererii, deci sa decidă dacă este vorba de o contestaţie în anulare de drept comun sau specială ori de revizuire, dar problema care se pune este dacă aceste cai extraordinare de atac sunt sau nu admisibile împotriva deciziilor definitive pronunţate de Curtea Constituţională în controlul exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia pronunţată în fond poate fi atacată de părţi numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru a stabili care este semnificatia cuvantului numai, trebuie avut în vedere ca la data adoptării Legii nr. 47/1992 Codul de procedură civilă reglementa o singura cale ordinară de atac – recursul – şi trei cai extraordinare de atac: contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul extraordinar. Prin urmare, textul nu poate avea decât semnificatia de a inlatura, în afară de recurs, orice alta cale de atac existenta în acel moment, deci căile extraordinare de atac. Aceasta interpretare este intarita şi de faptul ca prin Legea nr. 59/1993, care a adus modificări Codului de procedura civilă, Codului familiei, Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ şi Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, nu au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 47/1992, or este de principiu ca o lege generală ulterioară nu poate modifica o lege specială anterioară decât în mod expres.Pe de altă parte, în favoarea admisibilităţii căilor extraordinare de atac împotriva deciziilor Curţii nu pot fi invocate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora procedura jurisdicţională prevăzută de ea se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale, deoarece aceasta completare cu legea generală se face în măsura în care legea specială tace, în timp ce, în cazul de faţa, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cuprinde o prevedere expresă şi neechivoca, astfel încât nu ar fi vorba de o completare, ci de o încălcare a unei norme speciale, derogatorie de la dreptul comun.Asa fiind, în cadrul controlului de constituţionalitate pe cale de excepţie, deciziile Curţii, dacă au fost pronunţate în fond, pot fi atacate numai cu recurs, iar dacă sunt definitive, nu mai pot fi atacate prin nici o cale de atac extraordinară, fie ca ar fi vorba de contestaţia în anulare, revizuire, recurs în interesul legii sau recurs în anulare.În consecinţa, prezenta contestaţie urmează a fi respinsă ca inadmisibila.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A) c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 24 din Codul de procedură civilă,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,În numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de incompatibilitate invocată de contestatorul Petrosanu Ionel la termenul din 14 octombrie 1993.Respinge ca inadmisibila contestaţia introdusă de Petrosanu Ionel, domiciliat în Bucureşti, str. Compozitorilor nr. 16, bl. 16 S 14, ap. 1, împotriva deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 7 iulie 1993.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică la 19 octombrie 1993.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește