DECIZIE nr. 61 din 1 februarie 2005

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 11 martie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 531 02/12/2004
ActulREFERIRE LADECIZIE 231 25/05/2004
ActulREFERIRE LAORDONANTA 102 31/08/2000 ART. 15
ActulREFERIRE LAOG (R) 102 31/08/2000
ActulREFERIRE LAOG (R) 102 31/08/2000 ART. 13
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG (R) 102 31/08/2000 ART. 16
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 21
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
ActulREFERIRE LACONVENTIE 04/11/1950 ART. 6
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Xu Yongzhu în Dosarul nr. 8.883/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 25 ianuarie 2004, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 1 februarie 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.883/2004, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Xu Yongzhu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, prevăzând că plângerea făcută împotriva deciziei de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat se soluţionează de judecătorie în termen de 30 de zile, încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu asigură dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea litigiului într-un termen rezonabil, termenul fiind prea scurt pentru elucidarea tuturor aspectelor, pentru dovedirea temeiniciei cererii şi pentru pronunţarea unei soluţii temeinice.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat prevede un termen de recomandare pentru soluţionarea cauzelor reglementate de Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, care au un caracter urgent.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat reglementează o procedură specială, şi anume cea a soluţionării plângerii pe care străinul solicitant al statutului de refugiat o face împotriva hotărârii de respingere a cererii, dată de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Această procedură de soluţionare a plângerii este instituită pentru o categorie specială de persoane şi cu privire la o anumită categorie de cereri ce comportă o urgenţă evidentă. De asemenea, arată că termenul de 30 de zile în care trebuie soluţionată plângerea este un termen de recomandare, fără ca acest termen să reţină instanţa în a efectua o cercetare judecătorească completă şi în a acorda petenţilor dreptul la un proces echitabil cu soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, potrivit art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, solicitanţii statutului de refugiat se bucură, pe întreaga durată a procedurii de acordare al acestuia, „de dreptul de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat, de dreptul de a li se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliaţi şi asistaţi de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale, de a fi informaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au”.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că textul de lege criticat oferă petentului dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil şi într-un termen rezonabil, fără a împiedica partea interesată de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărată şi de a se bucura de toate garanţiile procesuale.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu opreşte părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale, care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil. Mai mult, dispoziţiile de lege criticate sunt în concordanţă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implică "existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac a hotărârilor judecătoreşti".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicată, dându-li-se textelor o nouă numerotare, art. 15 alin. (5) devenind art. 16 alin. (5). Astfel, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Textul de lege criticat are următorul conţinut:– Art. 16 alin. (5): "Plângerea se înaintează de îndată instanţei competente, care o va soluţiona în termen de 30 de zile."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Textele au următorul conţinut:– Art. 21 alin. (3) din Constituţie: "(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004, Curtea a statuat că prin textul de lege criticat nu a fost restrânsă exercitarea unor drepturi sau libertăţi constituţionale, stabilirea termenelor de judecată sau procedura soluţionării căilor de atac nefiind prevăzute de Constituţie, ci de lege.De asemenea, prin Decizia nr. 531 din 2 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 12 ianuarie 2005, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate reglementează o procedură specială, şi anume cea a soluţionării plângerii pe care străinul solicitant al statutului de refugiat o face împotriva hotărârii de respingere a cererii, dată de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Această procedură de soluţionare a plângerii este instituită pentru o categorie specială de persoane şi cu privire la o anumită categorie de cereri ce comportă o urgenţă evidentă. Având deci la bază un criteriu raţional, este justificată o asemenea reglementare, diferită de cea a procedurii contenciosului administrativ, ca şi de alte proceduri prevăzute de lege. În ceea ce priveşte reglementarea, prin dispoziţiile de lege criticate, a termenului de 30 de zile în care urmează să se judece plângerea împotriva hotărârii de admitere sau respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, Curtea observă că acestea sunt în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care lasă libertate legiuitorului să reglementeze procedurile judiciare în spiritul exigenţei prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la soluţionarea litigiilor într-un termen rezonabil.Totodată, Curtea reţine că textul de lege criticat se circumscrie condiţiei termenului rezonabil, aşa cum apare acesta în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, se observă că, în nici una dintre cauzele supuse judecăţii Curţii de la Strasbourg, această cerinţă nu a fost interpretată în sensul obligaţiei statelor şi a autorităţilor de a asigura un proces mai lung. Din contră, soluţia constantă a fost aceea că "justiţia nu trebuie realizată cu întârzieri de natură să-i compromită eficacitatea şi credibilitatea", sens în care pot fi amintite hotărârile pronunţate în cauzele Moreira de Azevedo contra Portugaliei (1990) şi H. contra Franţei (1989). Aşa fiind, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 16 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Xu Yongzhu în Dosarul nr. 8.883/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Română Mariţiu___________________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x