DECIZIE nr. 609 din 27 mai 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tănase Victor în Dosarul nr. 4.736/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţii, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.736/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Tănase Victor într-o cauză penală în care acesta este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 281 din Legea nr. 31/1990 încalcă normele constituţionale referitoare la un proces echitabil, pe cele referitoare la singularitatea şi legalitatea pedepsei şi pe cele privind dreptul la apărare. În acest sens, arată că, în redactarea actuală, art. 281 din Legea nr. 31/1990 „stabileşte o dublă/multiplă incriminare a aceleiaşi fapte”, astfel că există posibilitatea ca o faptă să reprezinte în aceleaşi timp două sau mai multe infracţiuni, dintre care reprezentantul parchetului sau instanţa de judecată să aleagă în timpul urmăririi penale sau în timpul judecăţii. Autorul excepţiei consideră că reglementarea contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie, întrucât inculpatul „nu poate şti cu siguranţă pe parcursul procesului penal ce infracţiune se presupune că ar fi săvârşit”, precum şi pentru faptul că „deschide posibilitatea ca, după ce acţiunea penală pentru o infracţiune se stinge prin prescripţie sau în alte cazuri prevăzute de lege, acţiunea penală să poată fi pornită din nou pentru o altă infracţiune, deşi fapta penală dedusă judecăţii rămâne aceeaşi”. În consecinţă, susţine că, potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, „infracţiunile sunt interschimbabile” şi nu poate avea loc un proces echitabil, iar persoana cercetată nu se poate folosi în mod judicios de mijloacele de apărare puse la dispoziţia sa de lege. În acest context, arată că, în speţă, inculpatul a ridicat excepţia răspunderii prescripţiei penale referitoare la infracţiunea prevăzută de art. 282 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, „iar reprezentantul parchetului, folosindu-se de dispoziţiile art. 281 din aceeaşi lege, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de delapidare, tocmai că exercitarea în continuare a acţiunii penale era blocată ca urmare a intervenirii prescripţiei”.În legătură cu neconstituţionalitatea art. 334 din Codul de procedură penală, se invocă încălcarea art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11) şi (12) din Constituţie, constând în aceea că textul criticat "nu stabileşte un termen până la care schimbarea încadrării juridice poate avea loc şi nici nu impune reluarea cercetării penale cu privire la noua infracţiune". În acest sens, autorul excepţiei arată că posibilitatea de a schimba încadrarea juridică a faptei în orice moment al judecăţii vine în contradicţie cu prezumţia de nevinovăţie pe care o transformă într-un principiu fără conţinut. Fapta unei persoane capătă semnificaţie juridică sub aspect penal doar la momentul încadrării sale ca infracţiune, aceasta din urmă fiind caracterizată nu atât de anumite fapte materiale, ci mai mult de circumstanţierea juridică prevăzută de lege, iar organul de urmărire penală şi instanţa de judecată "sunt ţinute şi conduse în procesul de cercetare a faptei de modul în care fapta a fost încadrată din punct de vedere juridic". În caz contrar, "dreptul la apărare al inculpatului ar fi iluzoriu, având în vedere că acesta nu se poate apăra împotriva unor acuzaţii ce nu sunt încadrate juridic, deoarece mijloacele sale de apărare pot fi diferite în funcţie de calificarea juridică a infracţiunii dată de legiuitor". De asemenea, mai susţine că "posibilitatea legală de a schimba încadrarea juridică oricând în timpul judecăţii şi de a pronunţa o sentinţă în legătură cu o infracţiune pentru care nu s-au efectuat acte de cercetare penală încalcă normele constituţionale prevăzute de art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (11)-(13) din Constituţie". Consideră că nu există proces echitabil de vreme ce instanţa de judecată se poate pronunţa asupra unei infracţiuni, "în condiţiile în care în tot cursul procesului penal cercetarea a fost efectuată, iar probele au fost administrate raportat la o cu totul altă infracţiune", precum şi că "schimbarea încadrării juridice de către instanţă cu privire la o infracţiune pentru care nu s-a efectuat cercetarea penală face iluzorie prezumţia de nevinovăţie stabilită de art. 23 alin. (11) din Constituţie."Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu prevederile art. 334 din Codul de procedură penală, arată că schimbarea încadrării juridice a faptei "este un act procedural necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumită încadrare sau când în cursul judecăţii apar elemente noi de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanţei", ceea ce reprezintă "veritabile garanţii ale dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil". Textul de lege criticat nu încalcă nici principiul prezumţiei de nevinovăţie, "întrucât prin schimbarea încadrării juridice instanţa nu se pronunţă asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului", astfel că "nu se poate vorbi de pronunţarea unei soluţii în procesul penal".Cu privire la susţinerile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990, în esenţă, instanţa de judecată consideră că textul „nu conţine o dublă incriminare, ci chiar exclude această posibilitate, întrucât stabileşte faptul că, dacă o faptă care este sancţionată şi de Legea nr. 31/1990 constituie potrivit Codului penal o infracţiune mai gravă, se pedepseşte în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute de Codul penal”, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor din Constituţie invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 281 din Legea nr. 31/1990 „reprezintă o normă de trimitere” şi, „în situaţia în care vreuna din faptele incriminate în titlul VIII „Contravenţii şi infracţiuni” din Legea nr. 31/1990 ar constitui, potrivit Codului penal sau altor legi, infracţiuni mai grave, făptuitorul va fi sancţionat în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute de aceste legi, iar nu cu cele din Legea nr. 31/1990„. De asemenea, susţine că reprezentantul parchetului sau instanţa de judecată efectuează încadrarea juridică a faptei „numai pe baza probelor administrate într-o procedură stabilită de lege şi cu respectarea unor garanţii procesuale”. Consideră că art. 281 din legea criticată „nu limitează în niciun fel dreptul la apărare”. Cât priveşte criticile privind neconstituţionalitatea art. 334 din Codul de procedură penală, arată că prevederile acestuia impun instanţei de judecată obligaţia de a pune în discuţie noua încadrare juridică a faptei şi de a atrage atenţia inculpatului că are dreptul să ceară acordarea răgazului necesar pentru a-şi formula apărarea, ceea ce „reprezintă veritabile garanţii ale dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil”. Mai apreciază că principiul prezumţiei de nevinovăţie nu este încălcat, „întrucât prin schimbarea încadrării juridice instanţa nu se pronunţă asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului”.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, neputându-se reţine contrarietatea acestora faţă de textele din Constituţie invocate ca fiind încălcate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, text de lege care are următorul cuprins: „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie – potrivit Codului penal sau unor legi speciale – infracţiuni mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute acolo”, precum şi ale art. 334 – Schimbarea încadrării juridice- din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.”Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 281 din Legea nr. 31/1990 contravin, în ordinea invocării lor, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) şi art. 24 din Constituţie, iar cele ale art. 334 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (11)-(13).Textele din Constituţie menţionate prevăd:– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";– Art. 23 alin. (11)-(13): "(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.(12) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. … (13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală."; … – Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei consideră că, potrivit art. 281 din Legea nr. 31/1990, „infracţiunile sunt interschimbabile”, astfel că nu poate avea loc un proces echitabil, iar persoana cercetată nu se poate folosi în mod judicios de mijloacele de apărare puse la dispoziţia sa de lege, precum şi că posibilitatea prevăzută de art. 334 din Codul de procedură penală de a schimba încadrarea juridică a faptei în orice moment al judecăţii este în contradicţie cu prezumţia de nevinovăţie, pe care o transformă într-un principiu fără conţinut.Din analiza acestor susţineri, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 334 din Codul de procedură penală, în legătură cu critici asemănătoare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 124 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, Curtea a reţinut că schimbarea încadrării juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumită încadrare sau atunci când în cursul judecăţii apar elemente noi, de natură să determine o altă încadrare juridică decât cea dată prin actul de sesizare a instanţei. Iniţiativa schimbării încadrării juridice a faptei, indiferent dacă are loc în faţa primei instanţe sau în judecarea căilor de atac, aparţine instanţei de judecată, părţilor, precum şi procurorului. Acest drept al părţilor şi al procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezultă din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedură penală, normă de aplicaţie generală, conform căreia, „În cursul judecăţii, procurorul şi oricare dintre părţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii”. De asemenea, prin acea decizie s-a mai reţinut că art. 334 din Codul de procedură penală stabileşte obligaţia instanţei de judecată de a pune în discuţie noua încadrare şi de a atrage atenţia inculpatului că are dreptul să ceară acordarea răgazului necesar pentru a-şi pregăti apărarea, ceea ce reprezintă veritabile garanţii ale dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil. Tot astfel, Curtea a reţinut că instanţa de judecată, în virtutea rolului său activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedură penală, are obligaţia de a pune în discuţia părţilor o nouă încadrare juridică, ori de câte ori în cursul judecăţii se consideră că încadrarea dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată. Prin această instanţă nu-şi exprimă părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflării adevărului, iar schimbarea încadrării juridice apare ca necesară tocmai pentru a se asigura o soluţionare corectă a cauzei, în cadrul unui proces echitabil. În sfârşit, prin decizia menţionată s-a constatat că prevederile art. 334 din Codul de procedură penală nu contravin nici principiului prezumţiei de nevinovăţie, întrucât prin schimbarea încadrării juridice instanţa nu se pronunţă asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului.Cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 124 din 1 martie 2005 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei.Autorul excepţiei mai invocă şi neconstituţionalitatea art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care prevede că „Faptele prevăzute în prezentul titlu, dacă constituie – potrivit Codului penal sau unor legi speciale – infracţiuni mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute acolo”. Curtea constată că dispoziţia cuprinsă în acest text de lege reprezintă, sub aspectul tehnicii legislative, o normă de trimitere, în sensul căreia, dacă vreuna dintre faptele incriminate în titlul VIII al Legii nr. 31/1990 ar constitui, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infracţiuni mai grave, făptuitorul va fi sancţionat potrivit acestor legi. Aşa fiind, nu este vorba de o dublă incriminare a aceleiaşi fapte, ci, dacă fapta comisă în condiţiile titlului VIII din legea criticată este prevăzută în Codul penal, iar sancţiunea din Cod este mai aspră, se aplică acea sancţiune. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu poate să aleagă în mod discreţionar încadrarea juridică a faptei, aceasta făcându-se în baza probelor administrate şi cu respectarea procedurii legale.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi ale art. 334 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tănase Victor în Dosarul nr. 4.736/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Gabriela Dragomirescu_________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește