DECIZIE nr. 609 din 12 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Irina Olguţa Dicea (Geanaliu) în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 77D/2012.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Denisa Selaru din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, sens în care depune şi concluzii scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece critica autorului tinde la modificarea textului contestat, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, deoarece recursul, în situaţia dată, are caracter devolutiv.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Irina Olguţa Dicea (Geanaliu) în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece sentinţele pronunţate de judecătorii pot fi atacate numai cu recurs, fiind astfel înlăturată calea de atac a apelului, sens în care, în opinia autorului, se instituie o discriminare fără a exista un motiv constituţional. Totodată, atât timp cât accesul liber la justiţie presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, autorul arată că textul înfrânge dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, în calea de atac a recursului, partea interesată nu are posibilitatea de a beneficia de întregul regim probator, inclusiv proba cu martori.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală opinează că textele legale criticate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale menţionate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului atorului excepţiei, concluziile scrise depuse de autor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Hotărârile supuse recursului, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 46 din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: „Pot fi atacate cu recurs:a) sentinţele pronunţate de judecătorii." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la criteriile de nediscriminare, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, precum şi prevederile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că prin Legea nr. 202/2010 s-a eliminat calea de atac a apelului pentru sentinţele pronunţate de judecătorii. Dacă anterior acestor modificări era posibilă atacarea cu apel a acelor sentinţe pronunţate de judecătorii numai în cazurile prevăzute de lege, de data aceasta, legiuitorul a instituit o normă generală potrivit căreia orice hotărâre pronunţată la nivelul judecătoriei va putea fi contestată uzând de o singură cale de atac, respectiv a recursului.Prin urmare, normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură, a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Legea procesual penală promovează, ca regulă generală, judecarea procesului penal în 3 grade de jurisdicţie: prima instanţă, apel şi recurs. În acelaşi timp, pentru anumite cazuri speciale, determinate de natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal ori de calitatea făptuitorului, legea prevede, cu deplină justificare constituţională, ca excepţie, şi existenţa doar a două grade de jurisdicţie: primă instanţă şi recurs.Reglementarea unei singure căi ordinare de atac nu este de natură să îngrădească dreptul de acces liber la justiţie. Persoanele interesate se pot adresa atât primei instanţe, cât şi celei de recurs, cu orice cerere procedurală prevăzută de lege, indiferent de numărul gradelor de jurisdicţie. Părţile îşi pot exercita dreptul la apărare în tot cursul procesului penal, inclusiv în faza de urmărire penală, în primă instanţă ori în calea de atac.O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece stabilirea competenţei, precum şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu este contrară principiului egalităţii atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor.Totodată, părţile au posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către judecătorii. De asemenea este asigurat şi dreptul la două grade de jurisdicţie (judecata în primă instanţă şi judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Prin urmare, atât timp cât sunt respectate aceste limite, legiuitorul naţional poate introduce sau elimina, în funcţie de nevoile sociale care impun o anumită politică penală, gradele de jurisdicţie pe care le consideră necesare. Altfel spus, reglementările internaţionale nu impun un anumit număr maxim al gradelor de jurisdicţie sau al căilor de atac, ci numai un număr minim, care este deplin respectat.De asemenea, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia în calea de atac a recursului nu beneficiază de toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, întrucât nu are posibilitatea de a beneficia de întregul regim probator, inclusiv proba cu martori, nu poate fi primită, deoarece prin art. XVIII pct. 47 din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385^9, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanţa de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situaţia în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părţilor la un proces echitabil.” Prin urmare, o astfel de cale de atac are valenţele unui veritabil apel, diferenţa fiind numai terminologică.În sfârşit, Curtea mai constată că limitele instituite de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pot constitui obiectul unor restrângeri în sensul art. 2 paragraful 2 din acelaşi protocol, potrivit căruia dreptul oricărei persoane declarate vinovate de o infracţiune de către o instanţă de judecată de a cere examinarea condamnării sale de o jurisdicţie superioară poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii:DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Irina Olguţa Dicea (Geanaliu) în Dosarul nr. 6.558/299/2011 (2499/2011) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește