DECIZIE nr. 606 din 21 septembrie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945 din motive etnice



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Iorgu Florea în Dosarul nr. 43.644/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 43.644/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Iorgu Florea cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 4.990 din 2 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 7.002/CA/2005.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, întrucât dau dreptul organului administrativ să dispună asupra unor situaţii juridice născute sub legea veche, care au produs drepturi ce au intrat în circuitul civil. Arată că anularea actelor administrative intrate în circuitul civil poate fi dispusă numai de instanţele judecătoreşti. De asemenea, consideră că aceste dispoziţii legale sunt contrare şi prevederilor art. 16 alin. (2), art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. În sfârşit, autorul excepţiei invocă şi considerentele deciziilor nr. 55/2000 şi nr. 56/2000, în care Curtea Constituţională a statuat că declararea nulităţii sau anularea actelor administrative intrate în circuitul civil nu poate fi făcută decât de instanţele judecătoreşti.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, având în vedere că dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, ci prevede posibilitatea ca, în cazul constatării unor încălcări ale prevederilor legale, autoritatea administrativă să emită o decizie de revizuire.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul consideră că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu au caracter retroactiv şi nu anulează niciun drept câştigat anterior.Avocatul Poporului, precizând că, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, apreciază că aceste texte de lege sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiilor constituţionale ale neretroactivităţii legii şi separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art. 126 şi 129 din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, conform încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000. În realitate, Curtea observă că textele de lege criticate aparţin Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, fiind introduse prin Legea nr. 189/2000 şi modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 367/2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 242/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 16 iulie 2001.Aceste dispoziţii legale au următoarea redactare:Art. 10 alin. (1) şi (2): "(1) Casa judeţeană de pensii sau, după caz, Casa de pensii a municipiului Bucureşti, atunci când este sesizată sau din proprie iniţiativă, va verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentei ordonanţe, până la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale se va emite decizie de revizuire." … În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii civile. De asemenea, consideră că aceste texte de lege sunt contrare şi dispoziţiilor art. 16 alin. (2), precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, raportate la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale de o instanţă judecătorească instituită prin lege, independentă şi imparţială, precum şi la art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale, în care se cuprind şi drepturile de creanţă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 a fost emisă pe baza Legii nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999, în vederea modificării Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998. Prin articolul unic al ordonanţei s-a introdus la art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 lit. a^1), potrivit căreia de drepturile prevăzute de acest act normativ beneficiază şi persoana care „a fost persecutată sau deportată de către regimul instaurat în România cu începere de la data de 14 septembrie 1940 până la data de 23 august 1944 din motive etnice şi rasiale”.Legea nr. 189/2000 a aprobat Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 cu modificări şi completări substanţiale, făcând dintr-un act normativ modificator un act normativ de reglementare primară a drepturilor ce se acordă persoanelor persecutate din motive etnice, prin modificarea articolului unic şi introducerea a încă 10 noi articole.Art. 10 alin. (1) din ordonanţă prevede verificarea legalităţii drepturilor acordate anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei ordonanţe. Această dispoziţie se referă la data publicării Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 în forma modificată şi completată prin Legea de aprobare nr. 189/2000, respectiv data publicării şi intrării în vigoare a acestei legi. Astfel, obiectul verificărilor îl constituie legalitatea drepturilor acordate în perioada de la 31 august 1999, data publicării iniţiale în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, când s-a introdus în Decretul-lege nr. 118/1990 lit. a^1) la art. 1 alin. (2), privind persoanele care au fost persecutate sau deportate din motive etnice, şi până la data de 8 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 189/2000, respectiv a noii forme a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999.În măsura în care verificarea legalităţii drepturilor acordate în perioada menţionată are în vedere respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data acordării drepturilor respective, iar deciziile de revizuire vor fi emise pentru înlăturarea cazurilor de încălcare a legii, nu se poate reţine că dispoziţiile legale criticate ar avea caracter retroactiv.Spre deosebire de textele de lege criticate în prezenta excepţie, Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 22 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 7 august 2000, şi Decizia nr. 56 din 22 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000, amintite de autorul excepţiei, au vizat neconstituţionalitatea revizuirii drepturilor acordate prin hotărârile comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, care reprezentau acte administrative cu caracter jurisdicţional, emise anterior intrării în vigoare a art. 14^1*) alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, articol introdus prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998. Or, în cazul de faţă, Curtea constată că este vorba despre un procedeu legal, prin care, în urma unui control de legalitate, organul administrativ emitent revizuieşte propriile acte ce nu au caracter jurisdicţional._____________Notă …
*) Articolul 14^1 a devenit art. 13 în republicarea Decretului-lege nr. 118/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998.Avându-se în vedere natura drepturilor acordate prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 (asistenţă medicală şi medicamente gratuite, transport gratuit, bilet de tratament gratuit, scutirea de plată taxelor de abonament pentru radio şi televizor, prioritate la instalarea unui post telefonic, acordare la cerere a unui loc de veci), nici nu se pune problema anulării efectelor produse anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor legale, ci neacordarea în continuare, de la data emiterii deciziilor de revizuire, a drepturilor acordate cu încălcarea unor dispoziţii legale.Curtea consideră că prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul de proprietate, nu sunt incidente în cauză.În sfârşit, Curtea, având în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 care consacră dreptul persoanei interesate de a introduce contestaţie împotriva deciziei de revizuire, în condiţiile Legii contenciosului administrativ, constată că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, excepţie ridicată de Iorgu Florea în Dosarul nr. 43.644/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește