DECIZIE nr. 605 din 20 mai 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3.964/3/2003 (număr în format vechi 276/2007) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 6 mai 2008 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 13 mai 2008 şi apoi pentru data de 20 mai 2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.964/3/2003 (număr în format vechi 276/2007), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu ocazia soluţionării cererii formulate de reprezentantul Ministerului Public pentru recuzarea unui judecător.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, întrucât s-a considerat că procurorul nu poate formula cerere de recuzare, textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 alin. (1) cu privire la statutul procurorilor. Arată că interesul Ministerului Public se suprapune interesului general al societăţii, deci trebuie să se permită şi procurorului să formuleze cerere de recuzare în cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere. Consideră inechitabil să se poată invoca existenţa cazului de incompatibilitate doar în calea de atac, având în vedere că în practică se apreciază că este vorba de un caz de nulitate absolută, dispunându-se desfiinţarea sau casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală apreciază că procurorii, deşi nu sunt consideraţi de art. 24 alin. 1 din Codul de procedură penală "alte părţi în procesul penal", ar putea formula cerere de recuzare în condiţiile prevăzute de art. 51 din Codul de procedură penală, având în vedere dispoziţiile constituţionale ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, coroborate cu prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, conform cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită în realitate completarea soluţiei legislative consacrate de textul de lege criticat, în sensul reglementării exprese a posibilităţii procurorului de a cere recuzarea, solicitare care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Consideră că textul de lege criticat nu contravine principiului accesului liber la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, respectiv nu conţine norme contrare rolului Ministerului Public şi statutului procurorilor. Observă că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează extinderea dispoziţiei legale criticate şi la alte situaţii neprevăzute în text. Or, Curtea Constituţională nu poate modifica sau completa un text legal, transformându-se în legislator pozitiv.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 alin. (1) cu privire la statutul procurorilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că rolul şi structura Ministerului Public şi statutul procurorilor sunt reglementate de Constituţie în secţiunea a 2-a din cap. VI, intitulat "Autoritatea judecătorească". Astfel, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 131 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor." Corespunzător acestor atribuţii constituţionale, în faza de urmărire penală, Ministerul Public este titularul acţiunii penale. În schimb, în faza de judecată, poziţia Ministerului Public se apropie de cea a părţilor prin posibilitatea de a formula cereri, ceea ce nu înseamnă, însă, că Ministerul Public poate fi considerat parte în procesul penal. În acest sens, art. 129 din Constituţie, consacrând posibilitatea folosirii căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, face distincţie clară între părţile interesate şi Ministerul Public. Ca atare, exercitând atribuţiile Ministerului Public în procesul penal, procurorul poate formula cereri numai în numele autorităţii judiciare pe care o reprezintă, nu şi în vederea exercitării unui drept subiectiv.Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală respectă accesul liber la justiţie şi nu contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public şi la statutul procurorilor.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 3.964/3/2003 (număr în format vechi 276/2007) al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește