DECIZIE nr. 605 din 12 mai 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorCristina Teodora Pop – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ridicată de Alina Isabela Stănescu, Aida Iolanda Slate, Alexandru Gârbă, Daniela Ivan, Florina Izabela Cîrstea, Erich Emilian Măstăcan şi Angelica Vali Vamvu în Dosarul nr. 25.966/212/2008 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi arătând că nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea acestei practici.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 25.966/212/2008, Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alina Isabela Stănescu, Aida Iolanda Slate, Alexandru Gârbă, Daniela Ivan, Florina Izabela Cîrstea, Erich Emilian Măstăcan şi Angelica Vali Vamvu într-un litigiu având ca obiect soluţionarea recursului declarat de către recurenţii pârâţi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, în calitate de terţ poprit, şi Tribunalul Constanţa, în calitate de debitor, împotriva Deciziei civile nr. 369 din data de 19 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa într-un litigiu având ca obiect validarea popririi asupra conturilor debitorului pentru o diferenţă de 70% din cuantumul unei creanţe reprezentând drepturi salariale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 – Egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 privind delegarea legislativă, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.Referitor la prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, în motivarea pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, autorii excepţiei arată că acestea creează un regim discriminatoriu, ce favorizează debitorii instituţii publice şi conferă o protecţie sporită proprietăţii private a instituţiilor publice, în dauna altor subiecte de drept, titulare de creanţe certe, lichide şi exigibile.Cu privire la încălcarea prin aceeaşi normă legală a prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorii excepţiei susţin că aceasta dă naştere unei stări de imposibilitate de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 6 din convenţia anterior referită, este parte integrantă din proces, neputând fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv.În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 44 din Constituţie, autorii excepţiei arată că dispoziţiile criticate creează un regim juridic ce favorizează instituţiile publice, în raporturile cu creditorii privaţi, în detrimentul acestora din urmă.Referitor la încălcarea art. 53 din Constituţie, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile criticate constituie o ingerinţă a statului în exercitarea drepturilor creditorilor, fără ca această ingerinţă să aibă un scop legitim sau să răspundă unei nevoi sociale proporţionale cu situaţia care a determinat ingerinţa.Cu referire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, autorii excepţiei îşi fundamentează criticile pe două paliere, respectiv o critică de neconstituţionalitate extrinsecă şi una intrinsecă.În motivarea neconstituţionalităţii intrinseci a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, se arată că art. 1 din aceasta încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât limitează aplicarea sa la creditorii unor drepturi de natură salarială care deţin titluri executorii emise până la data de 31 decembrie 2009, fiind excluşi de la aplicarea ordonanţei de urgenţă în cauză creditorii care fac parte din acelaşi sistem, respectiv al justiţiei, care deţin titluri obţinute după această dată.În opinia autorilor excepţiei, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă şi dispoziţiile art. 21 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece plata drepturilor salariale se prelungeşte nejustificat.Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, se susţine că prevederile legale criticate oferă statului, în calitate de debitor, posibilitatea de a amâna sine die executarea obligaţiilor stabilite prin titluri executorii.De asemenea, cu privire la art. 53 din Constituţie, se apreciază că îngrădirea drepturilor creditorilor la executarea creanţelor nu este justificată în condiţiile în care drepturi similare ale unor magistraţi care au obţinut titluri executorii pronunţate după data de 31 decembrie 2009 nu au fost îngrădite.Iar în ceea ce priveşte art. 1 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus plata de către administraţie a unei sume stabilite de către instanţele judecătoreşti este de natură a încălca aceste prevederi.Neconstituţionalitatea extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în opinia autorilor excepţiei, rezultă din faptul că emiterea acesteia nu a fost determinată de o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată.Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002. În susţinerea acestei opinii, instanţa a arătat că limitele de executare impuse prin dispoziţiile legale criticate nu instituie o discriminare a creditorilor în favoarea statului şi nu încalcă principiul egalităţii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, ci constituie o normă de protecţie de interes general. Totodată, instanţa a menţionat că art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 nu încalcă nici accesul liber la justiţie sau dreptul de proprietate, întrucât restricţiile impuse sunt determinate de raţiuni evidente.În ceea ce priveşte prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, instanţa consideră că excepţia de neconstituţionalitatea este întemeiată, atât în privinţa aspectelor de neconstituţionalitate intrinsecă, cât şi în privinţa aspectelor referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecă.Referitor la pretinsa încălcare prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa apreciază că critica autorilor excepţiei este întemeiată, întrucât prevederile acestei ordonanţe permit statului să întârzie în mod excesiv executarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa, fără o rezonabilă justificare.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, şi ale art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Având în vedere faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 conţine 3 articole, Curtea reţine că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002: „(1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.(2) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor legale, pentru care au fost înfiinţate."; … – Art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009: „Art. 1. – (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu; … b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu; … c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu. … (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. … (3) Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. … (4) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin sectorul bugetar se înţelege autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel: … a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; … b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; … c) integral din venituri proprii. … Art. 2. – Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.Art. 3. – Plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, şi a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei, al ministrului economiei şi finanţelor, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele criticate încalcă dispoziţiile din Constituţie ale art. 16 – Egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 privind delegarea legislativă, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Referitor la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, Curtea reţine că această ordonanţă, atât în ansamblul său, cât şi pe articole, a mai fost supusă controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi 44 din Legea fundamentală, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Prin numeroase decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 552 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 29 august 2006, Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată, arătând că „ordonanţa a cărei constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiţii optime a activităţii acestora şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului”. Totodată, Curtea a reţinut că „ar fi disproporţionat şi inechitabil a recunoaşte creditorilor instituţiilor publice dreptul de a-şi valorifica creanţele împotriva acestora în condiţiile dreptului comun, cu consecinţa perturbării grave a activităţii care constituie însăşi raţiunea de a fi a unor asemenea instituţii”. De asemenea, Curtea a mai reţinut că „ordonanţa instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este însă contrară Legii fundamentale, ci, aşa cum s-a arătat, este în concordanţă cu principiile consacrate de aceasta şi nu înfrânge regula accesului liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil”. „Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor, cu respectarea exigenţelor impuse de constituirea şi executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligaţiei constituţionale a garantării obligaţiilor asupra statului.”Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte deja examinate de Curte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.Referitor la încălcarea prin dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 a prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 213 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010, a arătat: „condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.”Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că "prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituţiilor publice, cât şi cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. În consecinţă, nu poate fi primită critica privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie şi ale art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".Pentru motivele arătate, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 nu se aduce atingere nici prevederilor art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai constatat că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată (dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungeşte durata procedurii de executare a titlului. Însă Curtea observă că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, în Hotărârea pronunţată în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), paragraful 35, s-a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În final, Curtea a observat că procedura de executare a obligaţiilor de plată aparţinând instituţiilor publice, aşa cum e reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 110/2007, se desfăşoară într-un termen rezonabil.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.II. 1. Susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reţinut că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizează dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea a procedat şi la analizarea următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt susţinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existenţa unei situaţii extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a ajuns la concluzia că, în cauza de faţă, există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002, după caz, astfel încât a considerat că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.De asemenea, Curtea a arătat că ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică. În consecinţă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţă; or, reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.În consecinţă, Curtea a stabilit că, în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţă, implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilităţii economice a statului român. O atare situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.2. Cu privire la pretinsa încălcare prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea Constituţională a arătat în Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele dintre diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Or, în cauza de faţă, astfel cum s-a arătat şi mai sus, măsura contestată urmăreşte un scop legitim – asigurarea stabilităţii economice a ţării – şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere – executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională a reţinut, printr-o jurisprudenţă constantă, că procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia. Însă actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a prevederilor constituţionale de la art. 44, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, precum şi Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragraful 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.Având în vedere cele de mai sus, Curtea a reţinut în Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, că nu poate fi reţinută nici încălcarea prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 a prevederilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Alina Isabela Stănescu, Aida Iolanda Slate, Alexandru Gârbă, Daniela Ivan, Florina Izabela Cîrstea, Erich Emilian Măstăcan şi Angelica Vali Vamvu în Dosarul nr. 25.966/212/2008 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește