Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 23 iunie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ şi a celor ale art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorIngrid Alina Tudora – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ şi a celor ale art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Spiru Haret din Târgu Mureş, prin reprezentant legal Ioan Săcărea, în numele membrilor de sindicat, în dosarele nr. 1.515/102/2009, nr. 1.516/102/2009, nr. 1.518/102/2009, nr. 1.521/102/2009, nr. 1.523/102/2009, nr. 1.526/102/2009, nr. 1.527/102/2009, nr. 1.529/102/2009, nr. 1.533/102/2009, nr. 1.540/102/2009, nr. 1.541/102/2009, nr. 1.545/102/2009, nr. 1.546/102/2009, nr. 1.547/102/2009, nr. 1.543/102/2009, nr. 1.550/102/2009, nr. 1.552/102/2009, nr. 1.555/102/2009, nr. 1.556/102/2009 şi nr. 1.672/102/2009 ale Tribunalului Mureş – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 6.723D/2009-nr. 6.727D/2009 şi nr. 6.729D/2009 – nr. 6.743D/2009, având în vedere identitatea de obiect a acestora.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 6.724D/2009 nr. 6.727D/2009 şi nr. 6.729D/2009 – nr. 6.723D/2009, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 4 august 2009, pronunţate în dosarele nr. 1.515/102/2009, nr. 1.516/102/2009, nr. 1.518/102/2009, nr. 1.521/102/2009, nr. 1.523/102/2009, nr. 1.526/102/2009, nr. 1.527/102/2009, nr. 1.529/102/2009, nr. 1.533/102/2009, nr. 1.540/102/2009, nr. 1.541/102/2009, nr. 1.545/102/2009, nr. 1.546/102/2009, nr. 1.547/102/2009, nr. 1.543/102/2009, nr. 1.550/102/2009, nr. 1.552/102/2009, nr. 1.555/102/2009, nr. 1.556/102/2009 şi nr. 1.672/102/2009, Tribunalul Mureş Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ şi a celor ale art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Spiru Haret din Târgu Mureş, prin reprezentant legal Ioan Săcărea, în numele membrilor de sindicat, cu ocazia soluţionării unor litigii de muncă având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, prin adoptarea acestor ordonanţe de urgenţă, Guvernul refuză să aplice o lege adoptată de Parlament, ceea ce încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), precum şi ale art. 61 alin. (1). De asemenea, arată că Guvernul a adoptat aceste acte normative cu încălcarea exigenţelor stabilite de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât nu a indicat situaţia extraordinară care a stat la baza emiterii acestora, nu a motivat corespunzător urgenţa acestei reglementări şi a afectat drepturile constituţionale ale personalului didactic, anume dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent.De asemenea, consideră că au fost încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi (5), art. 102 alin. (1) şi art. 111 alin. (1). În final, arată că este înfrânt şi art. 141 din Constituţie, întrucât Guvernul nu a consultat Consiliul Economic şi Social atunci când a adoptat aceste ordonanţe de urgenţă.Tribunalul Mureş – Secţia civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, menţionează că prevederile legale criticate nu satisfac exigenţele constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (6), motiv pentru care le apreciază ca fiind neconstituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 11 noiembrie 2008, şi cele ale art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 30 ianuarie 2009.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei şi a legilor, art. 20 alin. (1) referitor la respectarea tratatelor internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (2) referitor la protecţia socială a muncii, art. 61 alin. (1) care prevede rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) referitor la rolul Guvernului, art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, art. 115 alin. (4) şi (6) privind delegarea legislativă şi art. 141 privind Consiliul Economic şi Social.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii prevederilor art. I pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 s-a pronunţat în repetate rânduri, exemplu fiind Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, sau Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009, prilej cu care Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestor prevederi legale.De asemenea, şi prevederile art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009.Totodată, Curtea observă că, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 48 pct. 16 al cap. VI – Dispoziţii finale din Legea nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009.În aceste condiţii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009, ca acte normative modificatoare ale Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, sunt şi ele, de asemenea, abrogate.Faţă de această situaţie, având în vedere că abrogarea prevederilor legale ce constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit ulterior sesizării Curţii Constituţionale, devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional se pronunţă asupra „unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare”.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ şi a celor ale art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul Spiru Haret din Târgu Mureş, prin reprezentant legal Ioan Săcărea, în numele membrilor de sindicat, în dosarele nr. 1.515/102/2009, nr. 1.516/102/2009, nr. 1.518/102/2009, nr. 1.521/102/2009, nr. 1.523/102/2009, nr. 1.526/102/2009, nr. 1.527/102/2009, nr. 1.529/102/2009, nr. 1.533/102/2009, nr. 1.540/102/2009, nr. 1.541/102/2009, nr. 1.545/102/2009, nr. 1.546/102/2009, nr. 1.547/102/2009, nr. 1.543/102/2009, nr. 1.550/102/2009, nr. 1.552/102/2009, nr. 1.555/102/2009, nr. 1.556/102/2009 şi nr. 1.672/102/2009 ale Tribunalului Mureş – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora––