DECIZIE nr. 6 din 4 februarie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ale art. 279 alin. 2 lit. b) şi ale art. 409 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIon Bonini – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ale art. 279 alin. 2 lit. b) şi ale art. 409 din Codul de procedură penală, ridicată de Todor Florin în Dosarul nr. 1.118/1997 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.La apelul nominal se constata lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se da cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei. În susţinerea concluziilor se arata ca excepţia privitoare la dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. b) este neîntemeiată. Plângerea prealabilă este o condiţie pentru punerea în mişcare a unor acţiuni penale, neavând legătură cu principiul publicităţii şedinţei, prevăzut la art. 126 din Constituţie.În ceea ce priveşte excepţia vizând dispoziţiile art. 409 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public arata ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale, deoarece, potrivit art. 128 din legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii, aceste condiţii fiind reglementate de dispoziţiile art. 410 din Codul de procedură penală. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, acesta menţionează că, prin Decizia nr. 73/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96/1996, Curtea Constituţională a statuat ca aceste dispoziţii sunt constituţionale, iar, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 23 noiembrie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă şi "a prevederilor Codului de procedura penală", excepţie ridicată de Todor Florin în Dosarul nr. 1.118/1997 al acestei instanţe.Fără a menţiona textele constituţionale care ar fi incalcate, autorul excepţiei afirma ca dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă împiedica accesul persoanei la justiţie, întrucât conferă numai procurorului general dreptul de a ataca prin recurs în anulare hotărârile judecătoreşti ilegale. Se mai afirma, de asemenea fără indicarea textelor considerate incalcate, ca aceleaşi dispoziţii legale sunt contrare şi dispoziţiilor din Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale privitoare la accesul la toate mijloacele procedurale în apărarea drepturilor şi intereselor sale, dispoziţii care, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie, au prioritate faţă de legile interne, atunci când sunt în dezacord cu acestea.Deşi instanţa de judecată a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate "a prevederilor Codului de procedura penală", din notele scrise, depuse la dosar de autorul acesteia, rezultă ca excepţia se referă numai la art. 279 alin. 2 lit. b) şi la art. 409 din acest cod. Cu privire la dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. b) se susţine ca acestea sunt neconstituţionale, întrucât permit magistraţilor încălcarea prevederilor art. 126 din Constituţie referitoare la publicitatea şedinţelor de judecată, iar, cu referire la art. 409 din acelaşi cod, se arata ca acestea contravin prevederilor constituţionale, deoarece împiedica accesul liber la justiţie şi la folosirea căilor de atac.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ arata ca "dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă şi prevederile Codului de procedura penală sunt constituţionale". În încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu se face nici o referire concretă la textele din Codul de procedură penală considerate neconstituţionale.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere comunicat de Guvern se arata, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ca aceasta a fost soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, în sensul că dispoziţiile legale atacate sunt constituţionale, deciziile Curţii fiind obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Codului de procedura penală, se retine numai excepţia privind dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. b), considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare art. 126 din Constituţie, şi se apreciază ca aceste dispoziţii nu contravin art. 126 din legea fundamentală, întrucât reglementează procedura plângerii prealabile şi nu aduc atingere în nici un mod publicităţii şedinţei de judecată. Art. 290 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală prevede că şedinţele de judecată sunt publice, iar, conform art. 197 alin. 2 din acelaşi cod, nerespectarea dispoziţiilor privitoare la publicitatea şedinţei de judecată atrage sancţiunea nulităţii absolute şi deci nu se poate susţine ca prevederile art. 279 alin. 2 lit. b) din Codul de procedură penală ar putea încalcă principiul constituţional al publicităţii şedinţei de judecată, înscris la art. 126 din legea fundamentală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Având în vedere ca autorul excepţiei, în notele scrise depuse la dosar în motivarea excepţiei, se referă la dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă, precum şi la cele ale art. 279 alin. 2 lit. b) şi ale art. 409 din Codul de procedură penală, Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor dispoziţii legale, chiar dacă în încheierea prin care a fost sesizată instanţa judecătorească a menţionat, sub acest din urma aspect, "prevederile Codului de procedura penală".I. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 251 din 17 octombrie 1996, constatând ca aceste dispoziţii sunt constituţionale. În considerentele Deciziei nr. 73/1996 Curtea a reţinut ca: „Punerea în discuţie a constituţionalităţii prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă ar insemna de fapt repudierea a insesi instituţiei recursului în anulare. Or, nici un temei constituţional nu poate fi invocat pentru a se susţine incompatibilitatea constituţională a recursului în anulare.” De asemenea, cu privire la critica adusă textului în sensul că declararea recursului în anulare, fiind de atributul exclusiv al procurorului general, ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privitoare la egalitatea în drepturi, în considerentele aceleiaşi decizii se arata ca: „Aceasta egalitate nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferenţiat, ţinând seama de natura autorităţilor publice şi de lt; lt;atribuţiile gt; gt; acestora. Ministerul Public este o astfel de autoritate care exercită atribuţii, nu drepturi subiective.” Aceasta soluţie a Curţii Constituţionale a fost reconfirmata prin numeroase alte decizii ulterioare şi, întrucât nici excepţia din dosarul de faţa nu aduce elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii, urmează a fi respinsă.II. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, şi aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.Acest text legal prevede: "Plângerea prealabilă se adresează: […]b) organului de cercetare penală sau procurorului, în cazul altor infracţiuni decât cele arătate la lit. a)." … Se constata ca plângerea prealabilă este şi aici, ca în toate cazurile prevăzute de lege, o condiţie pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale şi nu are nici o legătură cu publicitatea şedinţei de judecată, prevăzută la art. 290 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ridicată la rangul de principiu constituţional prin dispoziţia art. 126 din legea fundamentală. În cazul în care procurorul ar considera că nu este cazul sa pună în mişcare acţiunea penală, partea interesată se poate plange împotriva actelor procurorului în procedura prevăzută la art. 275-278 din Codul de procedură penală, iar dacă este nemultumita de soluţionarea plângerii sale, ea se poate adresa justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, statuand ca art. 278 din Codul de procedură penală este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemultumita de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct. Autorul excepţiei avea deci la dispoziţie căile legale pentru a se plange împotriva refuzului de trimitere în judecata la care se referă.III. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 409 din Codul de procedură penală referitoare la recursul în anulare în procesul penal, autorul excepţiei susţine ca ele contravin aceloraşi prevederi constituţionale ca şi dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă referitoare la recursul în anulare în procesul civil.Textul art. 409 din Codul de procedură penală prevede:"Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiţie orice hotărâre definitivă."Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 128 din Constituţie privitoare la folosirea căilor de atac, deoarece aceste cai de atac pot fi exercitate în condiţiile legii, iar legea a încredinţat Ministerului Public dreptul şi îndatorirea de a promova, în condiţiile legii, recurs în anulare, atunci când exista vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 410 din Codul de procedură penală. Recursul în anulare, având un caracter excepţional, nu putea fi lăsat la dispoziţia părţilor, deoarece în acest fel s-ar fi pus în pericol stabilitatea şi siguranţa ordinii de drept restabilite prin justiţie. Asadar rezultă ca şi excepţia referitoare la aceste dispoziţii este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, ale art. 279 alin. 2 lit. b) şi ale art. 409 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Todor Florin în Dosarul nr. 1.118/1997 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 februarie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește