Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 19 februarie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
cu privire la calitatea persoanelor îndreptăţite sa beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.
Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la calitatea persoanelor îndreptăţite sa beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că dispoziţiile Legii nr. 112/1995 referitoare la restituirea în natura a imobilelor trecute în proprietatea statului sau la acordarea de despăgubiri pentru acestea sunt aplicabile şi în cazul în care fostul proprietar nu a avut calitatea de cetăţean român.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:În practica instanţelor nu exista un punct de vedere unitar cu privire la calitatea persoanelor îndreptăţite sa beneficieze de măsurile reparatorii reglementate prin Legea nr. 112/1995.Astfel, unele instanţe, având de soluţionat plângeri împotriva hotărârilor comisiilor de aplicare a prevederilor Legii nr. 112/1995, le-au respins cu motivarea ca moştenitorii proprietarului care nu a avut cetăţenia română la data decesului nu pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege chiar dacă ei sunt cetăţeni români sau au declansat procedura legală în vederea obţinerii cetateniei române.Alte instanţe, dimpotriva, au admis asemenea plângeri, considerând ca aplicarea dispoziţiilor reparatorii ale Legii nr. 112/1995 nu este condiţionată de calitatea de cetăţean român a fostului proprietar, ci de calitatea de cetăţean român a celui care formulează cererea prevăzută la art. 14 din această lege.Aceasta din urma soluţie este cea legală.În art. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, se prevede că beneficiază de măsurile reparatorii reglementate prin această lege „foştii proprietari – persoane fizice – ai imobilelor cu destinaţia de locuinţe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989”, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol mai beneficiază de prevederile acestei legi şi moştenitorii foştilor proprietari.Condiţia ca beneficiarii să aibă cetăţenia română este instituită prin art. 4 din Legea nr. 112/1995, potrivit căruia, de „prevederile prezentei legi beneficiază cetăţenii români”. Mai este de relevat ca prin art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20 din 17 ianuarie 1996 (modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997), se precizează ca „în sensul dispoziţiilor art. 4 din lege, de prevederile acesteia beneficiază cetăţenii români, atât cei care au domiciliul sau reşedinţa în ţara, cat şi cei care îşi au domiciliul sau reşedinţa în străinătate”, iar „fostul proprietar sau moştenitorii acestuia trebuie să aibă cetăţenia română la data formulării cererii sau să facă dovada declanşării procedurii legale pentru obţinerea cetateniei române în termenul prevăzut la art. 14 din lege”.Rezultă deci din prevederile Legii nr. 112/1995, coroborate cu reglementările cuprinse în art. 2 din normele metodologice de aplicare a acestei legi, ca trebuie să aibă cetăţenia română sau să facă dovada declanşării procedurii legale pentru obţinerea cetateniei române numai moştenitorii fostului proprietar şi fostul proprietar în viaţa, care solicită în nume propriu restituirea imobilului.Din nici o prevedere a Legii nr. 112/1995 şi nici din normele metodologice de aplicare a acestei legi nu reiese însă ca, în cazul revendicării imobilelor de către moştenitori, fostul proprietar ar fi trebuit să aibă cetăţenia română la data decesului.De altfel, dacă posibilitatea revendicării imobilului preluat abuziv de stat ar fi condiţionată şi de apartenenţa proprietarului, la data survenirii decesului, la cetăţenia română, s-ar contraveni principiului ocrotirii proprietăţii private în mod egal de către lege, înscris în art. 41 alin. (2) din Constituţie.Împrejurarea ca la data decesului fostul proprietar, aparent, nu mai avea un drept propriu asupra imobilului nu îi poate împiedica pe moştenitori sa îl revendice după ce au făcut dovada calităţii lor, deoarece ei sunt îndreptăţiţi sa beneficieze de măsurile reparatorii în temeiul legii.În consecinţa, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca dispoziţiile Legii nr. 112/1995 referitoare la restituirea în natura a imobilelor trecute în proprietatea statului sau la acordarea de despăgubiri pentru acestea sunt aplicabile şi în cazul în care fostul proprietar nu a avut calitatea de cetăţean român.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.Stabileşte ca dispoziţiile Legii nr. 112/1995 referitoare la restituirea în natura a imobilelor trecute în proprietatea statului sau la acordarea de despăgubiri pentru acestea sunt aplicabile şi în cazul în care fostul proprietar nu a avut calitatea de cetăţean român.Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţa publică la data de 20 noiembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE,PAUL FLOREAPrim-magistrat-asistent,Ioan Raileanu────────────