DECIZIE nr. 6 din 17 ianuarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu-Marian Olescu în Dosarul nr. 14.589/62/2010 al Tribunalului Braşov – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 97D/2011.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 340D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu-Marian Olescu în Dosarul nr. 2.819/62/2011 al Tribunalului Braşov – Secţia penală.Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 365D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Marşavela în Dosarul nr. 3.118/62/2011 al Tribunalului Braşov – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 452D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Laurenţiu-George Dinu în Dosarul nr. 27.977/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, asistat de apărătorul ales Alexandru Morărescu, cu împuternicire avocaţială la dosar, şi părţile Adrian Mincu, Marius Costea, Nicolae-Alexandru Iordan, Doru Tăbârcă, Daniel-Nicolae Stinghe, Dan-Vasile Sandu, Gigel Gheorghe şi Liviu Iordan. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 745D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilie Sandu în Dosarul nr. 5.708/62/2011 al Tribunalului Braşov – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 891D/2011, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Gândac în Dosarul nr. 16.313/197/2011 al Judecătoriei Braşov.La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 97D/2011, nr. 340D/2011, nr. 365D/2011, nr. 452D/2011, nr. 745D/2011 şi nr. 891D/2011 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Autorul excepţiei şi celelalte părţi prezente arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 340D/2011, nr. 365D/2011, nr. 452D/2011, nr. 745D/2011 şi nr. 891D/2011 la Dosarul nr. 97D/2011, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, susţinând că plafonarea la 18 ani a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile intenţionate în cazul cărora se poate acorda liberarea provizorie încalcă accesul liber la justiţie, dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, şi prezumţia de nevinovăţie. Face trimitere şi la Decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 160^8a alin. 2 teza a doua şi alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, sub aspectul examinării temeiniciei cererii de liberare provizorie. Cu acest prilej, Înalta Curte a statuat că „judecătorul trebuie să aprecieze în funcţie de datele concrete din dosar dacă temeiurile iniţiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reţinute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale şi sănătatea acestuia”, reţinând că „gravitatea unei acuzaţii nu este prin sine însăşi un motiv pertinent şi suficient pentru a justifica privarea de libertate”. Apărătorul ales consideră, astfel, că examinarea pe fond, în baza criteriilor arătate de Înalta Curte în decizia mai sus menţionată, trebuie să vizeze şi cererile de liberare provizorie sub control judiciar care nu îndeplinesc cerinţa prevăzută de art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală.Părţile prezente arată că sunt de acord cu susţinerile apărătorului ales al autorului excepţiei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 9 decembrie 2010, 2 şi 7 martie 2011 şi 27 mai 2011, pronunţate în dosarele nr. 14.589/62/2010, nr. 2.819/62/2011, nr. 3.118/62/2011 şi nr. 5.708/62/2011, Tribunalul Braşov – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Radu-Marian Olescu, Constantin Marşavela şi Ilie Sandu cu ocazia soluţionării unor cereri de liberare provizorie sub control judiciar.Prin Încheierea din 31 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 27.977/3/2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu-George Dinu cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care au fost formulate cereri de liberare provizorie sub control judiciar.Prin Încheierea din 6 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 16.313/197/2011, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Vasile Gândac cu ocazia soluţionării unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, precum şi prezumţia de nevinovăţie, întrucât exclud din rândul persoanelor arestate preventiv care pot cere liberarea provizorie sub control judiciar pe cele cercetate pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, în condiţiile în care Constituţia şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu prevăd nicio limitare. În acest fel, textul de lege criticat creează, pentru o mulţime de persoane arestate, un obstacol care aduce atingere înseşi esenţei dreptului, lipsindu-l de aplicabilitate.Tribunalul Braşov – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei.Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 521/2009, nr. 1.455/2009, nr. 1.650/2009 şi nr. 462/2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: „Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (10) privind dreptul persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 5 paragraful 3 privind dreptul persoanei arestate sau deţinute de a fi judecată într-un termen rezonabil ori eliberată în cursul procedurii şi ale art. 6 paragraful 2 referitoare la prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate, a cărei acordare este lăsată, potrivit art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, la latitudinea instanţei şi care presupune îndeplinirea unor condiţii expres reglementate privind cuantumul pedepsei închisorii pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.Dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 13 februarie 2004, şi Decizia nr. 521 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, reţinând că textul de lege criticat stabileşte condiţiile de acordare a liberării provizorii, sub control judiciar sau pe cauţiune, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Prin urmare, dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin art. 23 alin. (10) din Constituţie şi nici art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dreptul de a cere luarea unei asemenea măsuri procesuale se poate exercita numai în condiţiile prevăzute de lege, în speţă Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească. Restrângerea exerciţiului dreptului persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune, are loc în baza prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, care impun necesitatea asigurării desfăşurării instrucţiei penale. Interzicerea liberării provizorii a arestaţilor preventiv care au săvârşit infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani se face în scopul bunei desfăşurări a procesului penal.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 30 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2011, şi Decizia nr. 755 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici art. 21 alin. (1) din Constituţie şi nici prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Referitor la invocarea unor considerente ale Deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 160^8a alin. 2 teza a doua şi alin. 6 teza a doua din Codul de procedură penală, Înalta Curte a reţinut, prin decizia menţionată, că, „după constatarea îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 160^6 din Codul de procedură penală, a condiţiei pozitive prevăzute la alin. 1 al art. 160^2 din Codul de procedură penală, precum şi a subzistenţei temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, judecătorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei în discuţie, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului”. De asemenea, Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale „nu instituie o obligaţie de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate se subsumează în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 – 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Radu-Marian Olescu în dosarele nr. 14.589/62/2010 şi nr. 2.819/62/2011, de Constantin Marşavela în Dosarul nr. 3.118/62/2011, de Ilie Sandu în Dosarul nr. 5.708/62/2011, dosare ale Tribunalului Braşov – Secţia penală, de Laurenţiu-George Dinu în Dosarul nr. 27.977/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală şi de Vasile Gândac în Dosarul nr. 16.313/197/2011 al Judecătoriei Braşov.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește