DECIZIE nr. 6 din 16 ianuarie 2001

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 29 martie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 12
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 13
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 23
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 24
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 25
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 41
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 134
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 135
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 144
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 145
ActulREFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 1403
ActulREFERIRE LACOD CIVIL 26/11/1864 ART. 1404
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1402 din Codul civil



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1402 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vox Univers" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.441/2000 al Tribunalului Braşov Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal au răspuns avocat Ioan Bărbat, în calitate de reprezentant al autorului excepţiei, precum şi Irinel Adrian Columbeanu, în calitate de reprezentant al Societăţii Comerciale "Techno Konsult România" – S.R.L. din Bucureşti, constatandu-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia, arătând ca retractul litigios reprezintă o expropriere în interes privat, ceea ce contravine Constituţiei, care stabileşte ca exproprierea este admisă numai pentru cazuri de utilitate publică. În sensul acestor sustineri se invoca şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care, în opinia autorului excepţiei, se desprinde ideea ca dreptul de proprietate nu este absolut şi ca intervenţia statului trebuie să fie limitată, astfel încât sa existe o proportionalitate între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor. În concluzie se apreciază ca dispoziţiile art. 1402 din Codul civil încalcă prevederile art. 41 alin. (3), ale art. 134 şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. Se depun note scrise.Reprezentantul Societăţii Comerciale "Techno Konsult România" – S.R.L. din Bucureşti solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind ca justificarea reglementării retractului litigios se găseşte în etica raportului juridic de drept civil, în sensul de a-l proteja şi pe adversarul din proces al vânzătorului de drepturi litigioase, precum şi de a preveni specularea unor drepturi litigioase de către acesta. Se considera ca art. 1402 din Codul civil nu afectează dreptul de proprietate şi nici circulaţia bunurilor, astfel ca acest text de lege nu încalcă art. 41 alin. (3), art. 134 şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. Se depun note scrise.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca fiind nefondata, deoarece apreciază ca dispoziţiile art. 1402-1404 din Codul civil nu contravin prevederilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 27 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.441/2000, Tribunalul Braşov – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1402-1404 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vox Univers" – S.R.L. din Bucureşti într-o cauza având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate de părţi împotriva Sentinţei civile nr. 12.095/1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 1.441/2000.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile art. 1402 din Codul civil reprezintă o "expropriere în interes privat sau echivalentul acesteia", ceea ce încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie, care prevăd ca "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică". Se mai susţine ca textele criticate încalcă şi prevederile art. 134 din Constituţie, "în care se statuează ca economia României este economie de piaţa şi deci nu poate fi împiedicată în nici un mod libera circulaţie a bunurilor", precum şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, care asigura ocrotirea proprietăţii şi garantează inviolabilitatea proprietăţii private.Tribunalul Braşov – Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate "este intemeiata, instituţia retractului litigios, astfel cum este reglementată de art. 1402-1404 din Codul civil, consacrand în realitate o expropriere în interes privat, şi contravine principiului liberei circulatii a bunurilor aflate în circuitul civil".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere se arata, în esenta, ca retractul litigios este o instituţie preluată din dreptul român, prin care se previne specularea drepturilor litigioase. Cu privire la susţinerile potrivit cărora retractul litigios reprezintă o expropriere în interes privat se arata ca dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie vizează raporturi stabilite între stat sau unităţile administrativ-teritoriale şi persoanele particulare, nicidecum între persoane private.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Potrivit Încheierii din 27 iunie 2000, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 1.441/2000, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1402, 1403 şi 1404 din Codul civil, al căror conţinut este următorul:– Art. 1402: "Cel în contra căruia exista un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numarandu-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii.";– Art. 1403: "Lucrul se socoteşte litigios când exista proces sau contestaţie asupra fondului dreptului.";– Art. 1404: "Dispoziţiile art. 1402 încetează:1. când cesiunea s-a făcut la un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat;2. când s-a făcut la un creditor, spre plata creanţei sale;3. când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia exista dreptul litigios."Autorul excepţiei considera ca aceste dispoziţii legale contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (3), art. 134 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, care prevăd:– Art. 41 alin. (3): "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.";– Art. 134 alin. (1): "Economia României este economie de piaţa.";– Art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. […](6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."Examinând excepţia de neconstituţionalitate referitoare la "prevederile art. 1402, 1403 şi 1404 din Codul civil privind retractul litigios", Curtea Constituţională constata ca în speta nu sunt relevante nici prevederile art. 1403 din Codul civil, care reglementează o definiţie a dreptului litigios, aplicabilă nu numai retractului litigios (art. 1402), ci şi altor ipoteze reglementate prin texte ale Codului civil, nici prevederile art. 1404 din acelaşi cod, care stabilesc excepţii de la aplicarea art. 1402.Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1403 şi 1404 din Codul civil urmează să fie respinsă ca fiind inadmisibila. Aceasta soluţie se impune în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora Curtea „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”, dispoziţii coroborate cu cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol, text care stabileşte ca într-o asemenea situaţie „[…] excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1) […]”.În consecinţa, prin prezenta decizie Curtea Constituţională urmează să se pronunţe numai cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1402 din Codul civil.Analizând susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia prevederile art. 1402 din Codul civil reglementează o "expropriere în interes privat sau echivalentul acesteia", ceea ce încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie, Curtea retine ca acest text constituţional nu este incident în cauza. Aceasta deoarece instituţia de drept public a exproprierii, prevăzută la art. 41 alin. (3) din Constituţie, vizează raporturi stabilite între stat sau unităţile administrativ-teritoriale şi persoane particulare, iar nu raporturi stabilite între persoane private, asa cum sunt cele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 1402 din Codul civil.În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 1402 din Codul civil a art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, referitoare la ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii, Curtea constata ca retractul litigios nu numai că nu contravine dispoziţiilor constituţionale menţionate, ci ca acesta a fost instituit de legiuitor spre a preveni specularea drepturilor litigioase. Dimpotriva, textul de lege criticat ocroteşte drepturile cesionarului de vreme ce art. 1402 din Codul civil prevede că acesta va primi nu numai preţul real al cesiunii, ci şi cheltuielile şi dobânzile din ziua în care a cumpărat dreptul litigios. Asa fiind, Curtea urmează sa respingă şi aceasta critica de neconstituţionalitate.Autorul excepţiei mai invoca şi contrarietatea dispoziţiilor art. 1402 din Codul civil cu prevederile art. 134 alin. (1) din Constituţie, care statuează ca "Economia României este economie de piaţa". Analizând aceasta sustinere, Curtea Constituţională retine ca art. 1402 din Codul civil nu este contrar cerinţelor economiei de piaţa, întrucât instituţia retractului litigios reglementată de acest text de lege nu este aplicabilă în materie comercială, asa cum rezultă din prevederile art. 45 din Codul comercial, potrivit cărora "Contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 din Codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial". În consecinţa, şi aceasta critica urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1403 şi 1404 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Vox Univers" – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.441/2000 al Tribunalului Braşov – Secţia a IV-a civilă.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1402 din Codul civil, excepţie ridicată de acelaşi autor, în cadrul aceluiaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2001.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x