DECIZIE nr. 6 din 13 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stângu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, excepţie ridicată de Vasile Şălariu şi Lucia Şălariu în Dosarul nr. 1.217/2003 al Tribunalului Iaşi.La apelul nominal răspund autorii excepţiei Vasile Şălariu şi Lucia Şălariu, reprezentaţi prin avocat Romul Vonica, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, arătând că prin dispoziţiile criticate debitorul este lipsit de posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva actului de adjudecare (deşi acest drept era prevăzut anterior modificării Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000), în prezent, calea de atac fiind reglementată numai în favoarea adjudecatarului. Totodată, arată că dispoziţiile criticate permit înstrăinarea proprietăţii debitorului fără să-i garanteze acestuia acţiunea în justiţie, având în vedere că actul îndeplinit de un executor judecătoresc – şi anume, actul de adjudecare – nu este supus controlului exercitat de către instanţele judecătoreşti. Astfel, se încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 41 referitoare la protecţia proprietăţii private, ale art. 125 alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti, precum şi ale art. 128 privitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, în opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul oricărei persoane la proprietate şi interdicţia lipsirii în mod arbitrar de proprietate, ale art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale în cazul încălcării unor drepturi sau libertăţi recunoscute de convenţie, pe cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie privind dreptul oricărei persoane la respectarea bunurilor sale, precum şi pe cele ale art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, referitoare la egalitatea oamenilor în faţa instanţelor judecătoreşti şi dreptul la un proces echitabil.Pe de altă parte, apărătorul autorilor excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia revizuită, deoarece au fost modificate printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care a fost adoptată fără să existe un caz excepţional, invocând în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 83/1998.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind, pe de-o parte, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (4), iar pe de altă parte, că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, întrucât acestea instituie norme speciale de procedură, elaborate de legiuitor în considerarea unor situaţii speciale şi care reprezintă reale garanţii procesuale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 iulie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.217/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, excepţie ridicată de Vasile Şălariu şi Lucia Şălariu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1), (2) şi (3), art. 125 alin. (1) şi art. 128 din Constituţie, precum şi reglementărilor cuprinse în art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie şi art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Autorii excepţiei critică aceste norme procedurale, în principal, pentru că nu prevăd pentru debitor vreo cale de atac împotriva actului de adjudecare, acest drept fiind prevăzut în favoarea altor persoane, pentru că permit înstrăinarea proprietăţii debitorului fără să garanteze dreptul acestuia la acţiunea în justiţie împotriva acestui act, pentru că actele îndeplinite de executorii judecătoreşti nu sunt supuse controlului instanţei judecătoreşti şi pentru că nu asigură un proces echitabil pentru debitor, care nu poate ataca în justiţie actul îndeplinit de executorul judecătoresc. Autorii excepţiei consideră că textele legale criticate sunt neconstituţionale şi pentru faptul că au fost introduse sau modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, adoptată cu încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu a existat cazul excepţional care să impună modificarea Codului de procedură civilă printr-o ordonanţă de urgenţă.Tribunalul Iaşi, contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu şi-a exprimat opinia în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin modificările aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 se stabilesc „pentru desfăşurarea procesului civil, inclusiv a executării silite, reguli, drepturi, obligaţii şi garanţii procesuale, egale pentru toţi justiţiabilii ce au aceeaşi poziţie procesuală, în realizarea aceloraşi categorii de drepturi şi interese legitime”. Debitorii urmăriţi au la dispoziţie suficiente mijloace procedurale pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Dreptul executorului judecătoresc de a intră în încăperile deţinute de debitor se întemeiază pe prevederile art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Actul de adjudecare se întocmeşte de executorul judecătoresc după finalizarea adjudecării, pe baza procesului-verbal de licitaţie, deci în momentul când şi pentru debitor a expirat termenul de contestare a licitaţiei. Astfel, este firesc ca actul de adjudecare să poată fi atacat numai de terţii îndreptăţiţi la cererea de evicţiune, nu şi de debitor. Constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 a fost constatată de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 247/2002.Avocatul Poporului apreciază că toate dispoziţiile legale criticate prin excepţia ridicată sunt constituţionale. Aceste dispoziţii legale nu instituie diferenţe de tratament juridic, privilegii ori discriminări între creditor şi debitor, prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nefiind încălcate. Nu este întemeiată nici critica privind încălcarea prevederilor art. 21, 125 şi 128 din Constituţie, întrucât nu se aduce îngrădire dreptului nici unei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, textele de lege criticate fiind norme de procedură speciale, elaborate de legiuitor pentru o situaţie specială. Obligaţia depunerii unei cauţiuni nu este de natură să lezeze drepturile prevăzute de art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, ci constituie o garanţie pentru exercitarea cu bună-credinţă a dreptului de a se adresa justiţiei. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi ale art. 520 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 384^1 : "În vederea executării unei hotărâri judecătoreşti, executorul judecătoresc poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, cu forţa publică.În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea executorului judecătoresc, instanţa de executare va autoriza, prin hotărâre, intrarea în locurile menţionate la alin. 1. Instanţa se pronunţă de urgenţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin hotărâre irevocabilă şi executorie.";– Art. 449: "În cazul vânzărilor făcute în condiţiile prezentei secţiuni nu este admisibilă nici o cerere de desfiinţare a vânzării împotriva terţului adjudecatar care a plătit preţul, în afară de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia. Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţată, dacă există temei de nulitate.";– Art. 516 pct. 8: "După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut de art. 515, dacă imobilul a fost vândut cu plata în rate, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni: […] 8. menţiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară, precum şi faptul că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă;";– Art. 518: "Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului.Prin intabulare adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciară.De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.Ipotecile şi celelalte sarcini reale se vor radia din oficiu, afară de cele pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menţinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacă vânzarea s-a făcut în condiţiile prevăzute de art. 509 alin. 4, toate notările făcute cu urmărirea silită, precum şi interdicţia de înstrăinare sau de grevare, dacă există.Dacă imobilul a fost cumpărat cu plata preţului în rate, cumpărătorul nu îl va putea înstrăina sau greva, fără încuviinţarea creditorilor urmăritori, înainte de plată integrală a preţului.";– Art. 519: "Locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în fiinţă sau, după caz, încetează, potrivit legii. Plăţile făcute înainte de scadenţă de către locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispoziţiilor art. 498 alin. 3.";– Art. 520: "Orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripţie curge şi împotriva dispăruţilor, minorilor şi persoanelor puse sub interdicţie."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1), (2) şi (3), art. 114 alin. (4), art. 125 alin. (1) şi art. 128, care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1), art. 21, art. 44 alin. (1), (2) şi (3), art. 115 alin. (4), art. 126 alin. (1), respectiv art. 129, având în prezent următorul conţinut:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; … – Art. 44 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire."; … – Art. 115 alin. (4): "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.";– Art. 126 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.";– Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.";De asemenea, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate contravin şi următoarelor prevederi din acte internaţionale:– Art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi în asociere cu alţii.2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.";– Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. […]";– Art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";– Art. 1 pct. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.";– Art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice: "Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. […]"Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:I. Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor legale criticate, introduse, modificate sau completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, Curtea constată că aceste motive trebuie analizate în raport cu prevederile constituţionale în vigoare la momentul adoptării respectivei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, iar nu în raport cu cele existente în momentul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum fără temei susţin autorii acesteia. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României şi, ca atare, constituţionalitatea extrinsecă a acesteia va fi analizată prin raportare la dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, în vigoare în momentul adoptării sale.Curtea s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 prin Decizia nr. 247 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 22 octombrie 2002, constatând că aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie. Neexistând elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rămân valabile şi în prezenta cauză.II. În ceea ce priveşte critica pentru motive de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorii excepţiei au în vedere faptul că nu sunt prevăzute căi de atac, pe care să le exercite debitorul, împotriva actelor executorului judecătoresc, respectiv a actului de adjudecare.Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt deopotrivă aplicabile tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie, în aceeaşi poziţie procesuală, respectiv de debitor ale cărui bunuri sunt urmărite prin măsuri de executare silită, pe baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Nu sunt instituite privilegii sau discriminări şi, ca atare, este nefondată critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.Totodată, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie şi nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (1) şi ale art. 129 referitoare la realizarea justiţiei, respectiv la dreptul de exercitare a căilor de atac. Până la întocmirea actului de adjudecare, procesul a trecut prin mai multe faze, în care şi debitorul a avut posibilitatea exercitării tuturor drepturilor. Obligaţia de plată a fost stabilită în cadrul unui proces în care toate părţile au putut exercita dreptul la apărare, inclusiv căile legale de atac. Neîndeplinirea de bunăvoie a obligaţiei de plată a determinat executarea silită, iar în această fază procesuală debitorul poate face contestaţie la executare împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare, cale de atac care se soluţionează de către instanţele judecătoreşti. De asemenea, debitorul poate contesta şi licitaţia organizată pentru vânzarea bunurilor, putând cere şi desfiinţarea vânzării dacă a existat fraudă din partea terţului adjudecatar. Actul de adjudecare finalizează procedura de executare silită şi este firesc ca în baza acestuia să opereze transferul dreptului de proprietate, cu toate efectele sale. În această situaţie numai terţul lezat în drepturile sale poate promova cerere de evicţiune.Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicată, referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, Curtea constată că executarea silită a unei obligaţii de plată rezultă dintr-un titlu executoriu legal, această executare nefiind de natură să lezeze dreptul de proprietate al celui obligat la plată. Prin această măsură se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului.Referitor la dispoziţiile art. 384^1 din Codul de procedură civilă, care prevăd că în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligaţiei de plată şi când debitorul nu consimte la intrarea în încăperile sale a executorului judecătoresc, acesta intră cu forţa publică, Curtea constată că, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din Constituţie, republicată, pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti, se poate deroga prin lege de la principiul inviolabilităţii domiciliului.În ceea ce priveşte reglementările internaţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la exercitarea dreptului la apărare şi a căilor de atac, precum şi la dreptul de proprietate, invocate de autorii excepţiei, acestea sunt cuprinse în mod corespunzător şi în prevederile Constituţiei României. Prin urmare, nereţinându-se încălcarea vreunei norme constituţionale, nu se poate reţine nici nerespectarea prevederilor din reglementările internaţionale invocate.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 384^1 , 449, art. 516 pct. 8, art. 518, 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, excepţie ridicată de Vasile Şălariu şi Lucia Şălariu în Dosarul nr. 1.217/2003 al Tribunalului Iaşi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește