DECIZIE nr. 598 din 19 iunie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 din Codul penal, excepţie invocată de Ilinca Gherasim în Dosarul nr. 3.398/204/2006 al Tribunalului Prahova – Secţia penală.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal, precum şi partea Constantin Neagu. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că prevederile art. 220 din Codul penal contravin protecţiei constituţionale a dreptului de proprietate privată. Solicită modificarea textului de lege criticat, în sensul introducerii sintagmei "imobil aflat în proprietatea altuia", faţă de actuala formularea a textului de lege, "imobil aflat în posesia altuia".Partea Constantin Neagu solicită respingerea excepţiei, invocând aspecte de fapt ce ţin de fondul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.398/204/2006, Tribunalul Prahova – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal. Excepţia a fost invocată de Ilinca Gherasim într-o cauză având ca obiect acţiunea penală privind săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii, deoarece "are un caracter echivoc în privinţa condiţiei posesiei", neprecizând durata acesteia. De asemenea, se apreciază că prevederea legală este eliptică, în sensul că nu menţionează dreptul de proprietate, ce include posesia ca stare de fapt.Tribunalul Prahova – Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că incriminarea tulburării de posesie este realizată de către legiuitor în scopul apărării prin mijloace de drept penal a dreptului de proprietate privată, astfel încât textul de lege criticat constituie o concretizare a dispoziţiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu încalcă dreptul de proprietate, ci reprezintă unul dintre mijloacele de drept penal prin care este apărat dreptul de proprietate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţilor prezente, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală."Autorul excepţiei susţine că textul legal criticat încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2) teza întâi [devenit art. 44 alin. (2) teza întâi după revizuirea Constituţiei în anul 2003] privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate.Examinând excepţia, Curtea constată că, potrivit art. 1.846 alin. (2) din Codul civil, "Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru".În sistemul Codului civil posesiunea constituie baza drepturilor reale şi este semnul exterior al existenţei lor. Este, aşadar, o instituţie deosebit de importantă, ocrotirea sa constituind, în primul rând, garantarea dreptului de proprietate. Se explică astfel ocrotirea posesiei atât prin mijloace de drept civil – acţiunile posesorii -, cât şi prin sancţionarea penală a actelor de tulburare de posesie, în condiţiile prevăzute de art. 220 din Codul penal.Faptul că însuşi proprietarul bunului poate fi subiect activ al infracţiunii de tulburare de posesie nu încalcă prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a dreptului de proprietate privată, indiferent de titular, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei, ci constituie aplicarea consecventă a principiului ordinii de drept, potrivit căruia nimănui nu-i este permis să-şi facă singur dreptate.În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 442 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 25 ianuarie 2005, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte criticile privind lipsa de claritate a prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei, precum şi solicitarea completării dispoziţiei penale, acestea nu intră în competenţa Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 din Codul penal, excepţie invocată de Ilinca Gherasim în Dosarul nr. 3.398/204/2006 al Tribunalului Prahova – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2007.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește