DECIZIE nr. 597 din 5 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorMihaela Ionescu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Dorel Gheorghe Zugrăvescu în Dosarul nr. 12.020/288/2009 al Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 756D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea nr. 13 din 1 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 12.020/288/2009, Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Excepţia a fost ridicată de Dorel Gheorghe Zugrăvescu într-un litigiu de fond funciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că prevederile criticate încalcă dreptul de proprietate al persoanelor care au solicitat restituirea terenurilor aparţinând unităţilor de educaţie timpurie şi de învăţământ preşcolar şi care, potrivit art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 1/2011, fac parte din domeniul public local, deşi sunt deţinute fără titlu de stat, ca urmare a preluărilor abuzive din perioada regimului comunist. Consideră că preluarea în proprietate a terenurilor în care se desfăşoară activitatea şcolară fără existenţa unui titlu valabil din partea statului echivalează cu o expropriere, care, potrivit legii, nu poate avea loc decât pentru cauză de utilitate publică, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.Totodată, consideră că se aduce atingere şi principiului neretroactivităţii legii, de vreme ce prevederile criticate, care consacră un drept de proprietate publică asupra terenului cu privire la care autorul excepţiei avea mai mult decât o "speranţă legitimă" de a-i fi restituit în condiţiile prevăzute de legea fondului funciar, modifică starea legală anterioară cu privire la raporturile juridice create prin consacrarea legislativă a dreptului celui deposedat la restituire.Arată că, anterior Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (cât şi anterior Legii învăţământului nr. 84/1995 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995), persoanele aflate în situaţia autorului excepţiei, care au formulat cerere de restituire în temeiul Legii fondului funciar, puteau redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute fără titlu de către unităţile de învăţământ preşcolar, fără a li se opune un drept de proprietate publică asupra acestora. Or, prin prelungirea nejustificată a soluţionării cererii formulate de către autorul excepţiei, de reconstituire a dreptului de proprietate de către autoritatea administrativă competentă, s-a creat o situaţie de inegalitate între persoanele cărora le-au fost restituite astfel de terenuri, anterior consacrării legislative a dreptului de proprietate publică al unităţii administrativ-teritoriale, şi celelalte persoane aflate în situaţia autorului.De asemenea, consideră că se aduce atingere şi dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil, din perspectivaîncălcării condiţiei de "independenţă a instanţei", atâta vreme cât prevederile criticate influenţează soluţia unui litigiu, statul fiind astfel favorizat.Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 85/2001, nr. 479/2004 şi nr. 54/2005, în care s-a reţinut constituţionalitatea prevederilor art. 166 alin. (4^1) din Legea învăţământului nr. 84/1995 [reluate în art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011] raportate la dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1)-(3). Totodată, consideră că prevederile criticate nu contravin nici principiului neretroactivităţii, întrucât acestea nu modifică o stare legală anterioară, de vreme ce autorul excepţiei nu era în prezenţa unei „speranţe legitime” prin simpla depunere a cererii de reconstituire, câtă vreme formularea acestei cereri nu garantează dreptul de a obţine proprietatea unui bun şi restituirea lui în natură pe aceleaşi amplasamente. De asemenea, opinează că nu se încalcă principiul egalităţii şi „independenţa instanţei”, pe de o parte, nefiind vorba de situaţii egale, astfel cum rezultă, implicit, şi din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, pe de altă parte, textul de lege criticat neîngrădind dreptul părţii la un tribunal independent.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 479/2004 şi nr. 54/2005.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, având următorul conţinut: „Terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ din cadrul acestora, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. (…)”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 44 alin. (1)-(3) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private şi exproprierea pentru o cauză de utilitate publică. Totodată, invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 1/2011 conservă, în principiu, soluţia legislativă iniţială ce se regăsea în art. 166 alin. (4^1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, potrivit căreia terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti şi sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.Totodată, Curtea constată că prevederile art. 166 alin. (4^1) din Legea învăţământului nr. 84/1995 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 85 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 iunie 2001, şi pr în Decizia nr. 479 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 18 ianuarie 2005, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 166 alin. (4^1) din Legea învăţământului nr. 84/1995.În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut că acest text de lege nu contravine art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie. Reglementarea cuprinsă în textele de lege criticate priveşte terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea învăţământul preuniversitar, făcând astfel parte din proprietatea publică a comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. Apartenenţa acestor bunuri la domeniul public implică în mod incontestabil existenţa unui titlu legal pe care instanţele de judecată urmează să îl verifice. În măsura în care în procesul de aplicare a acestor prevederi legale s-ar nesocoti dispoziţiile constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii private, prevederile cuprinse în alin. (4^1) al art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995 ar putea fi interpretate ca având un înţeles contrar Constituţiei. Acest aspect priveşte însă aplicarea legii, care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.Cu privire la acest aspect, neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestor decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Totodată, Curtea constată că prevederile criticate nu conţin în sine nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, astfel că nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice supuse vechii reglementări, precum şi a celor guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.De asemenea, Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu contravin nici principiului egalităţii în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. 1 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.În fine, potrivit art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, părţile au dreptul la un proces echitabil, acesta constituindu-se într-o veritabilă garanţie a principiului egalităţii. Această dispoziţie constituţională trebuie înţeleasă în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, cu toate consecinţele ce decurg din ele. Astfel, elementul fundamental al dreptului la un proces echitabil îl constituie exigenţa ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de drept şi de fapt şi ca niciuna din părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. Totodată, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). De asemenea, este de reţinut şi sublinierea făcută de instanţa europeană în jurisprudenţa sa (Hotărârea din 24 noiembrie 1994, pronunţată în Cauza Beaumartin împotriva Franţei, paragraful 38, şi Hotărârea din 22 mai 1998, pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României), potrivit căreia "tribunal" în sensul art. 6 paragraful 1 este numai un organ care se bucură de plenitudine de jurisdicţie, răspunzând unei serii de exigenţe, precum independenţa faţă de executiv, faţă de părţile în cauză şi faţă de puterea legislativă.Or, în prezenta speţă Curtea constată că prevederile criticate nu încalcă niciuna dintre exigenţele de mai sus, astfel încât pretinsa violare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil este neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 112 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Dorel Gheorghe Zugrăvescu în Dosarul nr. 12.020/288/2009 al Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 756D/2012.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 iunie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește