Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 27 mai 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Claudiu Jeler, Şandor Korosi şi Ludovic Zold în Dosarul nr. 5.290/30/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia penală.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, pentru partea Societatea Comercială Sintezis Birotica – S.R.L. din Oradea, citaţia s-a întors cu menţiunea "destinatar mutat", fără să fie adus la cunoştinţa Curţii Constituţionale noul sediu al acesteia.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.Deliberând, Curtea consideră că procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere prevederile art. 98 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora schimbarea domiciliului sau sediului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării în seamă, să fie adus la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5.290/30/2008, Tribunalul Timiş – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Excepţia a fost ridicată de Claudiu Jeler, Şandor Korosi şi Ludovic Zold într-o cauză penală privind infracţiuni reglementate de art. 139^6 din Legea nr. 8/1996.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile criticate aduc atingere dreptului de proprietate privată, deoarece determină diminuarea averii unei persoane în defavoarea altei persoane, având drept rezultat îmbogăţirea fără justă cauză a celei din urmă, în situaţia în care acesteia nu i s-ar fi cuvenit triplul sumei ce ar fi fost legal datorat pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite. Consideră că triplarea sumei este arbitrară, indiferent de prejudiciul efectiv cauzat.Tribunalul Timiş – Secţia penală consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că este competenţa legiuitorului de a reglementa o modalitate de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane, titulară a unui drept de autor sau a unui drept conex, tocmai pentru a apăra proprietatea privată, în acord cu textele constituţionale invocate. A accepta că este neconstituţională orice dispoziţie prin care o anumită persoană este obligată la repararea prejudiciului cauzat prin fapta sa ilicită, cu consecinţa diminuării patrimoniului ei, înseamnă a admite că ori de câte ori despăgubirea presupune efectuarea unei prestaţii materiale aceasta să nu fie posibilă. De asemenea, arată că textul de lege criticat instituie o garanţie pentru victima prejudiciului, în condiţiile în care este foarte dificil de apreciat întinderea întregului prejudiciu cauzat titularului dreptului de autor sau al drepturilor conexe.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate ocrotesc interesele persoanei prejudiciate prin fapta ilicită. Acestea permit stabilirea de despăgubiri pe criterii obiective, ţinând seama de costurile suportate de titularul dreptului, cum ar fi cheltuielile de cercetare şi de elaborare a operei respective.Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 21, potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodată, apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, întrucât acestea instituie o sancţiune civilă în cazul încălcării unui drept de autor sau a unor drepturi conexe, protejate prin lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996. Art. 139 din Legea nr. 8/1996 a fost modificat prin art. I pct. 62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 septembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 329/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 31 iulie 2006, şi are următorul conţinut:"(2) La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare: […]b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a)." … Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 44 alin. (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare atât dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind respectarea bunurilor, cât şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional, prin raportare la dispoziţiile constituţionale privind garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private.Astfel, prin Decizia nr. 504 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, reţinând următoarele:"Prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 sunt cuprinse în cap. III – Măsuri de protecţie, proceduri şi sancţiuni şi se referă la posibilitatea titularilor drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe de a solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente constatarea încălcării drepturilor recunoscute prin prezenta lege şi repararea prejudiciului cauzat.”Textul de lege criticat instituie o sancţiune civilă, şi anume obligarea la repararea pagubei produse ca urmare a încălcării unui drept de autor sau a unor drepturi conexe, protejate prin lege, în deplină concordanţă cu principiul constituţional al garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate privată, ce include şi proprietatea intelectuală.Posibilitatea acordării de către instanţa de judecată a unei despăgubiri reprezentând triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru tipul de utilizare ce a făcut obiect al faptei ilicite reprezintă chiar transpunerea legală a dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, respectiv regula răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, atât pentru pagubele previzibile, cât şi pentru cele neprevizibile. Autorul faptei ilicite nu este în situaţia unui debitor contractual, ţinut să răspundă numai pentru prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului.De altfel, opţiunea legiuitorului de a institui posibilitatea acordării unui cuantum al despăgubirii echivalent cu triplul sumei ce ar fi fost legal datorată pentru utilizarea fără drept a operelor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu poate fi calificată ca o măsură arbitrară. Această posibilitate reprezintă doar alternativa pentru instanţa de judecată, aplicabilă doar în cazul în care nu se pot lua în considerare criteriile stabilite prin art. 139 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, respectiv consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, foloasele patrimoniale realizate pe nedrept de făptuitor sau daunele morale cauzate titularului dreptului.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu au incidenţă în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Claudiu Jeler, Şandor Korosi şi Ludovic Zold în Dosarul nr. 5.290/30/2008 al Tribunalului Timiş – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu–-