DECIZIE nr. 594 din 8 noiembrie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 şi art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 şi art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bozonis Antonios în Dosarul nr. 915/P/2005 al Tribunalului Neamţ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 915/P/2005, Tribunalul Neamţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 şi art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpatul Bozonis Antonios, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile procedural penale criticate, referitoare la limba în care se desfăşoară procesul penal, condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, ascultarea inculpatului, precum şi cele privind înmânarea citaţiei, contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1), (2) şi (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, libertatea individuală, condiţiile în care poate fi dispusă arestarea unei persoane, prezumţia de nevinovăţie şi, respectiv, garantarea dreptului la apărare. În esenţă, se susţine că:– dispoziţiile art. 7 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece "întocmirea actelor procedurale în limba română, în situaţia în care subiectul urmăririi sau judecăţii este un cetăţean străin, determină imposibilitatea acestuia de a-şi exercită drepturile şi garanţiile procedurale";– prevederile art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât "organul judiciar, în lipsa unei sentinţe judecătoreşti definitive care să stabilească vinovăţia, poate dispune asupra stării de libertate ca urmare a aprecierii subiective";– dispoziţiile art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală "contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi la egalitatea în faţa legii, fără discriminări, deoarece împrejurarea că o persoană se află în străinătate ori este dispărută temporar sau definitiv nu este de natură să-i atragă sancţiunea prevăzută în textul criticat";– prevederile art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale "întrucât prin expresia sau din orice alt motiv se lasă la îndemâna organului judiciar un instrument juridic prin folosirea căruia se pot încălca, cu uşurinţă, drepturile şi garanţiile procesuale".Tribunalul Neamţ arată că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată şi că dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de apărare, la dreptul la un proces echitabil şi la egalitatea în faţa legii nu sunt încălcate prin prevederile procedural penale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că nu se poate susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 din Codul de procedură penală în condiţiile în care, în procesul penal, părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română li se asigură în mod gratuit posibilitatea de a lua cunoştinţă despre piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor art. 148 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că aceste dispoziţii legale nu sancţionează lipsa de urmărirea penală a inculpatului în orice situaţie, ci numai în acele ipoteze în care se poate dovedi că inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală ori a făcut pregătiri pentru asemenea acte. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală, consideră că acestea nu contravin prevederilor constituţionale, întrucât, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, atunci când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat. În sfârşit, Guvernul apreciază a fi neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, deoarece acestea garantează tocmai faptul că învinuitul sau inculpatul ia cunoştinţă despre termenul de judecată şi celelalte elemente prevăzute de lege, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c), art. 150 alin. 1 şi art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 16 din Constituţie, arată că prevederile legale criticate nu contravin sub nici un aspect principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normelor juridice ce formează obiectul controlului de constituţionalitate, fără discriminări pe considerente arbitrare. De asemenea, consideră că nu sunt încălcate nici dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 24, deoarece textele de lege criticate reprezintă veritabile garanţii ale dreptului părţilor la apărare şi ale dreptului acestora la un proces echitabil. Drept urmare, măsura arestării luată în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege nu lezează în nici un fel dreptul la apărare al inculpatului, câtă vreme acesta se bucură, la momentul punerii în executare a mandatului de arestare, de toate drepturile şi garanţiile desfăşurării unui proces echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 şi art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 7 (Limba în care se desfăşoară procesul penal): "În procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.";– Art. 148 alin. (1) lit. c) teza întâi (Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi numai în vreunul din următoarele cazuri: […] c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată […].";– Art. 150 alin. 1 (Ascultarea inculpatului): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6.";– Art. 178 alin. 2^1 (Înmânarea citaţiei): "În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă a cetăţenilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz." (Alin. 2^1 al art. 178 a fost introdus prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003).Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin aceste dispoziţii legale sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1), (2) şi (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, libertatea individuală, condiţiile în care poate fi dispusă arestarea unei persoane, prezumţia de nevinovăţie şi, respectiv, garantarea dreptului la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine următoarele:I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 din Codul de procedură penală, potrivit cărora în procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română, iar actele procedurale se întocmesc tot în limba română, se susţine că încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi că sunt discriminatorii, deoarece "întocmirea actelor procedurale în limba română, în situaţia în care subiectul urmăririi sau judecăţii este un cetăţean străin, determină imposibilitatea acestuia de a-şi exercită drepturile şi garanţiile procedurale".Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât conform dispoziţiilor art. 128 alin. (1) din Constituţie "Procedura judiciară se desfăşoară în limba română". Folosirea limbii române în procedurile judiciare este o expresie a suveranităţii statului. Acest principiu constituţional a devenit în reglementarea Codului de procedură penală o regulă de bază a procesului penal prevăzută în art. 7. Drept urmare, întreaga activitate procesuală, scrisă şi orală, trebuie să se efectueze în limba română.De asemenea, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 128 alin. (4), "Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit". Aceste dispoziţii îşi găsesc reflectare în art. 8 din Codul de procedură penală, referitor la folosirea limbii oficiale prin interpret, care constituie o garanţie pentru exercitarea efectivă a dreptului la apărare şi pentru desfăşurarea unui proces echitabil pentru toate părţile din proces, indiferent de naţionalitatea acestora şi de limba pe care o cunosc, garanţie concretizată în cuprinsul Codului de procedură penală în art. 73 alin. 3, art. 128, art. 190 şi următoarele, în art. 291, art. 319 şi în art. 394 alin. 1 lit. b).II. Prevederile art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, sunt în opinia autorului excepţiei neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, libertatea individuală şi prezumţia de nevinovăţie, întrucât "organul judiciar, în lipsa unei sentinţe judecătoreşti definitive care să stabilească vinovăţia, poate dispune asupra stării de libertate ca urmare a aprecierii subiective".Din analiza textului considerat ca fiind neconstituţional nu rezultă însă o încălcare a prevederilor constituţionale. Astfel, reglementând, printre cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, şi pe acela în care inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, legea nu îl consideră pe inculpat deja vinovat de săvârşirea infracţiunii – lucru ce nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai o condiţie pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Termenul "infracţiune" folosit de legiuitor are aici semnificaţia unei fapte prevăzute de legea penală, care se încadrează într-un anumit text de lege ce o prevede şi o sancţionează, şi nu desemnarea unei infracţiuni a cărei existenţă să fi fost constatată printr-o hotărâre de condamnare definitivă. Măsura arestării preventive este o restrângere a libertăţii persoanei, permisă de Constituţie prin art. 53 în scopul bunei desfăşurări a instrucţiei penale, iar condiţia ca fapta imputată inculpatului să fie prevăzută de legea penală, ca infracţiune de o anumită gravitate, reprezintă tocmai o garanţie împotriva luării arbitrare a acestei măsuri.De altfel, asupra conformităţii dispoziţiilor art. 148 din Codul de procedură penală cu Constituţia, deşi sub alte aspecte, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 21 decembrie 1999, constatând că aceste dispoziţii legale sunt constituţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.III. Art. 150 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una dintre situaţiile prevăzute în art. 149^1 alin. 6, este criticat în raport de prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi la egalitatea în faţa legii, fără discriminări, susţinându-se că "împrejurarea în care o persoană se află în străinătate nu este de natură să-i atragă sancţiunea prevăzută în textul criticat".Examinând aceste critici, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece prevederile art. 150 alin. 1 trebuie coroborate cu cele ale alin. 2 ale aceluiaşi articol, potrivit cărora "În cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat", asigurându-se astfel exercitarea drepturilor prevăzute în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi în art. 24 alin. (1) din Constituţie.IV. Referitor la prevederile art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora în cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă a cetăţenilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz, se susţine că sunt neconstituţionale, deoarece "prin expresia sau din orice alt motiv se lasă la îndemâna organului judiciar un instrument juridic prin folosirea căruia se pot încălca, cu uşurinţă, drepturile şi garanţiile procesuale".Aceste critici sunt neîntemeiate, deoarece normele procedurale prevăd numeroase excepţii de la regula generală a înmânării în mod direct şi personal a citaţiei, cum ar fi, de exemplu: predarea citaţiei soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte împreună cu persoana în cauză ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa (art. 179 alin. 1), afişarea citaţiei pe uşa locuinţei (art. 178 alin. 2), citarea prin administraţiile locului de deţinere sau ale spitalelor (art. 177 alin. 5 şi 6), care au semnificaţia unor modalităţi diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferită a persoanelor citate. Textul criticat are în vedere o situaţie cu caracter de excepţie şi urmăreşte să prevină şi să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluţionării cauzei, pe calea menţinerii cu rea-credinţă a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului art. 178 din Codul de procedură penală, care prevede suficiente garanţii, de natură să asigure respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 148 alin. 1 lit. c) teza întâi, art. 150 alin. 1 şi art. 178 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bozonis Antonios în Dosarul nr. 915/P/2005 al Tribunalului Neamţ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește